Ploaie de premii si pupaturi pentru gimnastele de aur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campioanele olimpice de la Atena au fost primite cu aplauze de cei peste 1.000 de locuitori ai Devei, care, ieri la amiaza, si-au dat intalnire in centrul municipiului, pentru a-si manifesta simpatia

Campioanele olimpice de la Atena au fost primite cu aplauze de cei peste 1.000 de locuitori ai Devei, care, ieri la amiaza, si-au dat intalnire in centrul municipiului, pentru a-si manifesta simpatia fata de lotul national de gimnastica. De cum au coborat din microbuz, micutele de aur si antrenorii lor au fost luati la pupaturi si imbratisari de autoritatile locale, dar si de sutele de copii veniti sa-si vada idolii. Langa monumentul inchinat gimnastelor care au adus faima Devei, olimpicele au fost "asaltate" de premii si cadouri. Pe langa diplomele de cetateni de onoare pentru intreg lotul de gimnastica, Consiliul local le-a oferit si 200 de milioane de lei. Consiliul judetean nu s-a lasat mai prejos si a anuntat un bonus de 900 de milioane de lei "saptamana viitoare, ca atunci avem sedinta si putem aloca acesti bani". Cireasa pe tort a venit din partea societatii de asigurare-reasigurare ARDAF. Un microbuz nou-nout care urmeaza sa soseasca luna viitoare din Germania, dotat inclusiv cu televizor, a fost marele premiu, gimnastele mai primind fiecare cate 10 milioane de lei si un lantisor de aur cu zodia fiecareia. Intreg lotul de gimnastica are rezervarile facute pentru o excursie in Egipt, toate costurile urmand sa fie suportate de ARDAF. Cea mai ghinionista a fost antrenoarea Maria Bitang, care, dupa jumatate de ora, a anuntat ca si-a pierdut lantisorul: "Probabil n-a fost inchis bine, cred ca era asigurat", a facut haz de necaz antrenoarea. In timp ce jandarmii ii tineau cu greu pe admiratori sa nu le sufoce pe fetele de aur, sarbatoritele au dat sute de autografe si s-au pozat cu locuitorii Devei. Festivismul si bucuria reintoarcerii intr-un fel acasa au mai disparut la conferinta de presa, unde antrenorul Octavian Belu a recunoscut ca, inainte de Olimpiada, "au fost putine persoane care ne-au ajutat si, chiar daca primaria a vrut sa ne sponsorizeze cu 100 de milioane, banii nu i-am putut primi fiindca municipalitatea avea conturile blocate". Mariana Bitang i-a tinut isonul colegului sau, comentand: "Sunt niste conditii grele, sa vedeti microbuzul cu care am venit acum inghesuiti ca niste sardele si cu bagajele in brate. Bine ca o sa avem macar de-acum incolo un vehicul ca lumea". Octavian Belu a spus ca nu exista deocamdata nici un motiv ca lotul olimpic de gimnastica sa-si mute cartierul general de la Deva, deoarece "aici sunt niste facilitati pe care cu greu le putem avea in alta parte. Vom ramane atata timp cat facilitatile vor exista si autoritatile locale isi vor dovedi sprijinul pentru ca noi sa ramanem in Deva". Gimnastele isi vor relua cat de curand antrenamentele, deoarece "trei saptamani de pauza se pot recupera cu greu intr-un timp scurt. Mai sunt destule competitii la care trebuie sa participam", a precizat Belu.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite