“Ploaie şi vânt în toată Peninsula. Lombardia este sub ape de 24 de ore” - Revista presei italiene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victoria lui Barack Obama la alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii este astăzi principalul subiect abordat de cea mai mare parte a cotidienelor din Peninsulă. Ziarele italiene scriu, de asemenea, despre  vremea urâtă care a lovit Italia în ultimele zile, şi care a făcut deja câteva victime.

Barack Obama triumfă. Este cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite”, titrează pe prima pagină cotidianul “Corriere della Sera”. La ora 5.00 dimineaţa (ora Italiei), CNN a făcut oficială ştirea că Barack Obama a câştigat alegerile americane, devenind cel de-al 44-lea preşedinte din istoria Statelor Unite ale Americii. El este primul preşedinte de culoare, precum şi primul preşedinte care este fiul unui african. Pentru Obama au fost decisive victoriile înregistrate  în statele Ohio, Virginia, Iowa şi New Mexico, state în care câştigase şi Bush în anul 2004.

Ploaie şi vânt în toată Peninsula. Lombardia este sub ape de 24 de ore”, relevă tot “Corriere della Sera”. Italia continuă să fie traversată de un val de vreme urâtă, caracterizată prin ploi şi vânturi  puternice. Un băiat de 13 ani a murit, la Roma, ucis de un copac căzut. Procurorii cercetează acest caz. În Lombardia şi în special la Milano, plouă de câteva ore bune, fără încetare; mai mulţi arbori au fost doborâţi de vânt.

Roma: un şofer beat accidentează 13 persoane într-o staţie de autobuz”, anunţă cotidianul “La Repubblica”. Un ţigan beat la volan a accidentat ieri 13 persoane într-o staţie de autobuz din Roma. Victimele au fost transportate de urgenţă cu elicopetrele la spitalele San Eugenio şi San Camillo din capitala italiană. Şase dintre ele sunt în stare gravă. Autorul accidentului se află şi el internat la spital.

Bursele asiatice în creştere după victoria lui Obama. Cele europene sunt în scădere”, relatează cotidianul “Il Giorno”. Victoria lui Barack Obama la alegerile din Statele Unite  influenţează evoluţia burselor din întrega lume. Astfel, bursele din Asia deschid astăzi cu un indice pozitiv, în timp ce pieţele bursiere europene nu beneficiază de acelaşi avantaj, ele începând ziua în scădere. Dolarul creşte, iar preţul petrolului scade pe pieţele asiatice. Noua administraţie americană va trebui să se confrunte cu una dintre cele mai grave crize financiare din istoria Statelor Unite.

Sondaj ISTAT : 7,5 milioane de italieni sunt săraci”, titrează cotidianul “Il Messagero”. Un sondaj al ISTAT-ului (Institutul Italian de Statistică), făcut public ieri, a relevat faptul că 11,1% din familiile de italieni sunt sărace. Este vorba de un număr de 7.542.000 de persoane, respectiv 2.653.000 de familii din întreaga Peninsulă. Zona cea mai afectată de sărăcie este sudul Italiei.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite