Ploaia ne-a scăpat de o bombă ecologică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva tone de păcură provenite de la o conductă avariată s-au scurs ieri în canalizarea Bucureştiului şi în râul Dâmboviţa, provocând un dezastru ecologic O conductă de păcură

Câteva tone de păcură provenite de la o conductă avariată s-au scurs ieri în canalizarea Bucureştiului şi în râul Dâmboviţa, provocând un dezastru ecologic

O conductă de păcură care s-a spart ieri-dimineaţă la intersecţia străzilor Braşov şi Timişoara a creat una dintre cele mai mari poluări din Capitală din ultimii ani. Aproximativ cinci tone de combustibil care era destinat CET Grozăveşti s-a revărsat pe stradă şi o cantitate însemnată a ajuns şi în reţeaua de canalizare. Incidentul a fost constatat de o echipă de la salubrizare care a sunat la numărul de urgenţă 112. Pompierii spun că nu a fost pericol de explozie pentru că afară ploua, iar păcura se aprinde mai greu decât alţi combustibili.

Incidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 5 dimineaţa, în cartierul Militari. Pentru colectarea materialului poluant a fost nevoie de intervenţia pompierilor, care au strâns păcura, au izolat zona cu nisip şi au spălat strada. Totuşi dezastrul ecologic nu a putut fi evitat, pentru că o parte din combustibil a ajuns în Dâmboviţa, în zona Glina, unde canalul colector al oraşului se scurge în râu.

CET Grozăveşti, responsabilă pentru accidentul ecologic

Garda Naţională de Mediu (GNM) a demarat o anchetă şi a constatat că principalul vinovat pentru incidentul de ieri-dimineaţă este centrala termică. "Cei de la CET Grozăveşti au primit două amenzi de câte 100.000 de lei. Una pentru poluare şi alta pentru că nu au fost pregătiţi să intervină în timp util", a declarat purtătorul de cuvânt al GNM, Dan Fiţa. La rândul său, şeful Gărzii de Mediu, Silvian Ionescu, califică situaţia ca pe "un accident de mediu grav". Şi asta pentru că o mare cantitate de combustibil a ajuns în canalizarea oraşului, iar poluarea Dâmboviţei a fost inevitabilă.

Pata de păcură a poluat râul pe câteva sute de metri

Ieri, în jurul prânzului, o parte din combustibilul care s-a întins pe stradă a ajuns în Dâmboviţa. "Am simţit un miros ca de motorină. Am crezut că s-a vărsat vreo cisternă de pe linia de centură. M-am uitat apoi la vale, pe Dâmboviţa, şi am văzut că apa era neagră", a spus un muncitor din zona Glina. Pata de combustibil era vizibilă chiar de la distanţă, iar la mal, în perimetrul staţiei de epurare se putea distinge păcura. Oficialii de la Apele Române au promis că zona va fi împânzită cu baraje de absorbţie, pentru ca valul de poluare să nu se extindă spre râul Argeş.

Rezervele de apă potabilă nu au fost afectate

Reprezentanţii Apa Nova, regia de distribuţie a apei în Capitală, spun că reţelele de apă potabilă nu au fost afectate de poluare, pentru că păcura s-a scurs în mare parte în canal, şi nu în pământ. Totuşi, de poluare nu a scăpat complexul studenţesc Leu, a cărui curte a fost afectată de scurgerile de combustibil.

Cele aproape cinci tone de păcură deversate din conducta avariată au încurcat şi traficul din zonă. Din jurul orei 5 şi până după ora 6, tramvaiele care circulau prin zona străzii Braşov au fost oprite. Maşinile au circulat şi ele cu greutate pentru că echipele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au spălat zona afectată de poluare. Alt echipaj al firmei de salubrizare a vidanjat perimetrul în care s-a scurs produsul petrolier. Specialiştii Gărzii de Mediu consideră că incidentul de ieri-dimineaţă este unul dintre cele mai grave înregistrate în ultimii ani în Bucureşti.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite