Pleavă titularizată

uitaţi niciodată, pentru că ei sunt cei care, alături de părinţi, au o contribuţie crucială în devenirea OMULUI. Nichifor Crainic spunea despre dascălul său, Constantin Spâneşteanu, că,

uitaţi niciodată, pentru că ei sunt cei care, alături de părinţi, au o contribuţie crucială în devenirea OMULUI. Nichifor Crainic spunea despre dascălul său, Constantin Spâneşteanu, că, "după tata, el avea să fie al doilea om cu degetul pus pe destinul meu, iar şcoala nu mai era o corvoadă, ci o bucurie de toate zilele". Ion Agârbiceanu îl vedea pe învăţătorul său, Marin Mureşan, "bun ca pâinea moale, drept, isteţ, cinstit, fără pic de măreţie, darnic în slujba lui şi drăguţ, de plângeau copiii când se îmbolnăvea". Ioan Alexandru scria că prin învăţătura dascălului său, Ilie Butoi, "mulţi au ajuns la universităţi, toţi cu o nesfârşită bucurie în suflet că l-am avut pedagog". Goga "vede aievea întrupat ceaslovul în vorba domoală şi tăcută" a dăscăliţei, iar Sadoveanu îl evocă pe Domnu Trandafir ca fiind un dascăl "care nu ne-a învăţat niciodată din pricină că se temea de cei mari. Îi era drag să ne înveţe, şi parcă eram copiii lui". Amintirile actualei generaţii despre învăţători, despre diriginţi, despre profesori nu au cum să mai fie atât de frumoase. În zilele noastre, unii dascăli îi părăsesc pe copii în toiul anului şcolar pentru a pleca la cules de căpşuni în Spania sau pentru un loc de muncă mai bine plătit în ţară. Unii dascăli dau o mai mare importanţă meditaţiilor decât orelor de la clasă. Unii dascăli se detaşează sau se transferă de la o şcoală mai slab cotată la o şcoală mai bună nu pe criterii de competenţă, ci în funcţie de pile, cunoştinţe şi relaţii. Mai grav, unii dascăli iau note de 1, 2, 3 şi 4 la concursul de titularizare în învăţământ. Astăzi, peste 59.000 de candidaţi dau examen pentru unul din posturile didactice vacante. Ca şi în anii precedenţi, vor fi printre ei, cu siguranţă, şi corigenţi, deoarece pregătirea universitară pentru cariera didactică e aproape inexistentă. Poate învăţa studentul toată matematica, toată gramatica, toată istoria sau toată chimia. Nu-i va folosi prea mult atunci când ajunge la catedră, dacă nu ştie metodica predării acestor discipline, dacă nu ştie să adapteze noţiunile ştiinţifice la vârsta copiilor, dacă nu ştie cum să-şi planifice lecţiile, cum să aleagă cele mai potrivite metode de predare. În facultate, cursurile de psihologia copilului, cursurile de pedagogie sunt fuşerite, iar activitatea practică înseamnă două-trei ore predate şi gata. În recent-desfiinţatele licee pedagogice erau trei tipuri de practică pedagogică, astfel încât absolventul acumula o experienţă de peste o sută de lecţii observate sau predate. Acum, oricine face facultatea "la distanţă" poate primi şi dreptul de a se aşeza la catedră. Cu un aşa sistem de pregătire psihopedagogică, dascălii adevăraţi riscă să devină din ce în ce mai rari. Apoi, salariile, total nemotivante, vin să adâncească şi mai tare criza. E limpede că elitele promoţiilor de absolvenţi de facultate vor alege domenii în care salariile sunt duble sau chiar triple faţă de cele din învăţământ. În cancelarii rămân o pleavă titularizată sau detaşată şi un oftat al dascălilor albiţi de o meserie făcută cu suflet şi cu profesionalism. Efectele asupra acestei generaţii se vor vedea mai târziu.