Planul american de "remodelare a Orientului Mijlociu", criticat de lumea araba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intentiile presedintelui Bush de a propune spre aprobare principalelor tari dezvoltate ale lumii un plan de reforme economice, politice si culturale pentru ansamblul Orientului Mijlociu au fost

Intentiile presedintelui Bush de a propune spre aprobare principalelor tari dezvoltate ale lumii un plan de reforme economice, politice si culturale pentru ansamblul Orientului Mijlociu au fost criticate vehement de lideri ai lumii arabe, care s-au plans ca statele lor nu au fost consultate. Potrivit prevederilor acestui plan, denumit "Marele Orient Mijlociu" si care urmeaza sa fie prezentat la summitul G-8 din iunie a.c., este vorba de remodelarea unui vast spatiu, care se intinde din Pakistan, in Est, pana in Mauritania, in Vest, incluzand Iranul, Irakul, Arabia Saudita, Siria, Libanul, Egiptul, Libia si Magrebul arab. Printre reformele avute in vedere se numara stabilirea de zone ale liberului schimb, sprijin in ce priveste procesul electoral si democratizarea structurilor politice, finantarea intreprinderilor mici, imbunatatirea sistemului de invatamant, cu accent pe cel destinat populatiei de sex feminin. Fara a nega necesitatea unor asemenea reforme, liderii arabi se simt vexati ca planul - inca nedefinitivat, dar ale carui amanunte au "transpirat" in paginile presei - este discutat peste capul lor. Conducatorii lumii arabe considera ca planul american acorda o insuficienta atentie conflictului israelo-palestinian, daca nu chiar il ignora cu desavarsire, cu toate ca acest conflict, prin violenta continua pe care o genereaza, constituie problema centrala a intregului Orient Mijlociu. Cate complicatii comporta conflictul israelo-palestinian reiese si din operatia fara precedent desfasurata chiar in aceste zile, de catre trupele si serviciile secrete israeliene, care a avut ca tinta patru banci arabe din Ramallah, orasul de resedinta a Autoritatii Palestiniene. Au fost confiscate, din mai multe sute de conturi apartinand unor persoane private, sume evaluate intre sapte si noua milioane de dolari, care, potrivit surselor israeliene, erau folosite pentru achizitionarea de armament si materiale explozive, destinate gherilelor palestiniene, sau pentru recompensarea familiilor atentatorilor kamikaze. Premierul palestinian, Ahmed Qorei, a calificat drept "extrem de periculos" raidul israelian.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite