Planul la coruptie a fost indeplinit si depasit
0Coruptia s-a redus simtitor, retelele de crima organizata au fost zdruncinate puternic iar veniturile bugetare au crescut puternic. Totul se incadreaza in plan, ba chiar a fost depasit. Acesta este
Coruptia s-a redus simtitor, retelele de crima organizata au fost zdruncinate puternic iar veniturile bugetare au crescut puternic. Totul se incadreaza in plan, ba chiar a fost depasit. Acesta este bilantul activitatii Autoritatii Nationale de Control (ANC) dupa primele noua luni ale anului. Mafia pietelor a fost anihilata, iar preturile produselor agroalimentare "nu cresc si nu vor mai creste", iar furtul generalizat la cantar a fost eliminat, a anuntat ieri Ionel Blanculescu, ministrul Controlului. "Nu numai ca nu se mai fura la cantar, dar comerciantul mai pune ceva peste pentru a nu avea probleme in confruntarea cu cantarul pietei", s-a laudat seful ANC. Intrebat cum poate interveni o autoritate publica asupra mecanismelor de formare a preturilor si, implicit, asupra marjei de profit a producatorilor, Blanculescu a raspuns, patruns de importanta functiei pe care o detine: "Asa cum Sarkozy (n.r.- ministrul francez al Finantelor) a determinat o asemenea politica in Franta, nu vad de ce n-as putea face eu acest lucru in Romania". Realizand ca l-a cam luat gura pe dinainte, Blanculescu a incercat sa o dreaga spunand ca, de fapt, nu poate interzice nimanui sa practice orice marja de profit doreste, ci ca ANC urmareste ca acestia sa-si plateasca toate impozitele, in special cel pe profit, aferente castigurilor producatorilor si comerciantilor. In plus, Blanculescu a subliniat rolul politiei pietelor, care i-a indepartat pe speculanti, transformand astfel aceste locuri in zone de comert corect si civilizat. Cumparatorii nu se arata insa prea impresionati de rezultatele anuntate de ministrul Controlului, spunand ca lucrurile nu stau nici pe departe asa cum spune acesta. "Domnule, am vrut sa cumpar niste gogosari sa mai pun niste muraturi, dar preturile sunt si cu 10.000 de lei/kg mai mari decat acum doua saptamani. Daca domnul ministru spune ca nu au crescut preturile, atunci sa-mi cumpere dansul gogosarii", ne-a spus o doamna ce-si facea cumparaturile in Piata Amzei. "Eu am venit aici sa mai cumpar cate ceva, desi piata este mai scumpa, pentru ca, in Obor, la mine, se fura la cantar intr-o veselie. Te duci sa cumperi 50 de kilograme de cartofi si te trezesti ca esti furat cu cel putin 5-6 kilograme. Ce sa-ti mai puna in plus..." ne-a zis cu lehamite un domn la vreo 45 de ani aflat la cumparaturi. Cat despre politia pietei, majoritatea cumparatorilor pe care i-am intrebat nu aveau habar de existenta ei. "E adevarat ca dimineata mai veneau niste politisti si plecau cu plasele pline, la prima ora. Acum, nu-i mai vad nici pe astia, deloc", ne-a marturisit un producator. Poate ca n-ar fi rau ca ministrul Blanculescu sa se duca singur prin piete si sa se convinga cu propriii ochi cum sta treaba, in loc sa cheme televiziunile si ziarele la evenimente gen "Ziua Recoltei", cand cumparatorii erau multumiti de preturile scazute, spre disperarea taranilor care spuneau ca vand cartofii cu 5.000 de lei/kg pentru ca "asa ne-a zis domnul ministru Ionel Blanculescu".