Planul Sharon de retragere din Gaza risca sa provoace un razboi civil in Israel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adversarii planului sunt extrem de vehementi

In cursul serii de ieri, erau asteptate sa ia sfarsit dezbaterile din Knesset (parlamentul israelian), incepute cu o zi inainte, asupra planului premierului Ariel Sharon de evacuare a tuturor celor 21 de asezaminte ale colonilor evrei din Fasia Gaza, precum si a patru asezari mai mici din Cisiordania. Planul, descris ca fiind o "cotitura istorica", deoarece este pentru prima oara de la infiintarea statului evreu cand se evoca posibilitatea retragerii din asezarile evreiesti din Fasia Gaza si din Cisiordania (cele doua teritorii revendicate de palestinieni pentru constituirea unui stat propriu), se afla de cateva luni in centrul unei aprinse dezbateri la scara intregii tari, oglindita si in atmosfera furtunoasa in care s-au desfasurat discutiile din Knesset. Sharon a avut de facut fata unei rebeliuni in sanul propriului sau partid, Likud, cu orientare de dreapta. In ciuda faptului ca aproape jumatate din cei 40 de parlamentari ai Likud-ului si-au manifestat intentia de a vota contra planului, previziunile indicau ca planul va trece cu ajutorul voturilor deputatilor de stanga, in frunte cu cei apartinand principalului partid de opozitie, condus de Shimon Peres. Planul intruneste, de altfel, si sprijinul covarsitor al opiniei publice, potrivit sondajului publicat in cotidianul cu cel mai mare tiraj, Yedioth Ahronoth, 65 la suta dintre israelieni fiind in favoarea retragerii, in vreme ce numai 26 la suta sunt contra. Adversarii planului sunt insa extrem de vehementi, asa cum s-a vazut in cele doua zile ale dezbaterilor din Knesset, cand mai multi deputati, inclusiv un fost ministru, au fost evacuati cu forta, in vreme ce, in afara sediului parlamentului, mii de demonstranti manifestau zgomotos. Sharon a facut o pledoarie inflacarata in favoarea planului sau: "Am invatat din experienta ca nu poti fi victorios doar cu ajutorul sabiei. Nu dorim sa ne exercitam la nesfarsit dominatia asupra a milioane de palestinieni, a caror populatie se dubleaza cu fiecare generatie. (...) Dezangajarea este singura cale care duce la alta realitate. (...) Sunt absolut convins ca aceasta dezangajare va intari controlul Israelului asupra teritoriului care este vital pentru supravietuirea noastra, pentru continuarea existentei noastre", a spus premierul. "Teritoriul vital" in chestiune este Cisiordania (provinciile stravechi Samara si Iudeea), revendicate de palestinieni ca parte a viitorului lor stat si unde exista peste 120 de asezari israeliene, insumand cam 420.000 de locuitori, in timp ce asezarile din Gaza sunt locuite de doar 9.000 de israelieni, care ar urma sa primeasca substantiale compensatii financiare. Cu alte cuvinte, in calitatea sa de fost militar, Sharon intentioneaza sa renunte la un teritoriu restrans, cu un numar redus de asezari (in Gaza), pentru a consolida, inclusiv prin ridicarea unui zid separator, apararea unui teritoriu mult mai intins, cu un numar apreciabil de coloni. In ultima instanta, acest lucru va duce la blocarea constituirii unui stat palestinian, a carui existenta ar putea reprezenta un serios pericol pentru Israel. Dov Weisglass, un colaborator apropiat al lui Sharon, a recunoscut, de altminteri, deschis acest lucru: "Planul de dezangajare inseamna inghetarea procesului politic. Prin inghetarea acestui proces, se preintampina constituirea unui stat palestinian, ca si orice discutii despre intoarcerea refugiatilor palestinieni, despre granite si despre Ierusalim. Practic, intregul pachet intitulat statul palestinian, cu tot ceea ce implica el, va fi inlaturat de pe agenda noastra pentru o perioada nedefinita". Acest punct de vedere este insa contestat de o parte atat a stangii, cat si a dreptei spectrului politic israelian. O buna parte a stangii, care sustine o solutie de pace cu palestinienii, considera ca masura fara precedent a evacuarii asezarilor din Gaza va declansa un proces ireversibil, in vederea retragerii si din Cisiordania. In schimb, acea parte a dreptei care se opune planului Sharon este de parere ca retragerea din Gaza ar putea deschide calea disparitiei Israelului ca stat. "Pericolul unui razboi civil este real si, daca il va subestima, societatea israeliana o va face pe propriul sau risc", scrie cotidianul Maariv. Principalul rival al lui Sharon din sanul Likud-ului, Benjamin Netanyahu, s-a pronuntat pentru organizarea unui referendum in problema retragerii din Gaza, idee pe care premierul o respinge categoric, mergand pana la a prefera alternativa alegerilor anticipate, "raul cel mai mic", cum apreciaza acelasi ziar, deoarece extremistii de dreapta ar fi astfel izolati, iar pericolul dezbinarii nationale ar putea fi evitat.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite