Plagiatul politicii

Christiaan Barnard, daca traia si crea in Romania zilelor noastre, n-ar fi putut deveni profesor universitar, ba nici macar conferentiar, ca Mircea Beuran. El ar fi avut nevoie de un anumit numar de

Christiaan Barnard, daca traia si crea in Romania zilelor noastre, n-ar fi putut deveni profesor universitar, ba nici macar conferentiar, ca Mircea Beuran. El ar fi avut nevoie de un anumit numar de articole publicate, de lucrari si comunicari stiintifice. Erau absolut necesare si cateva volume, de autor. Calitatea operelor fiind greu de masurat obiectiv, pentru acordarea titlurilor stiintifice, la noi, conteaza cantitatea. Nu stiu cum e in alte domenii, dar in medicina noutatile nu prea mai sunt la indemana autorilor romani. Tot ce se putea descoperi cu o eprubeta si o lupa, s-a descoperit deja. Pentru cercetarea de varf e nevoie de investitii de sute de milioane de dolari. Ca urmare, majoritatea cartilor sunt, de fapt, colectii de citate dupa autorii occidentali, care conduc, la ei acolo, colective de cercetatori cu bugete cat ale unui spital judetean, pe cinci ani. Nici in clinica nu sunt diferente: terapiile moderne au fost standardizate, iar eficienta lor e verificata de ani buni, in Occident. Serban Bradisteanu a invatat sa opereze la Viena, unde transplant cardiac se face de 20 de ani. Va descoperi el, in Urgenta, cat sa umple o carte originala? Falsa nevoie este acoperita, deci, in buna parte, prin falsuri. Putem spune care sunt acceptabile si care nu? Ca sa raspunda, Comisia Universitatii de Medicina se foloseste tot de o metoda cantitativa: numara cate cuvinte sunt copiate si cate sunt inlocuite cu perifraze. Astfel, cartile repovestite de medicii romani, cu vorbele lor, sunt OK, nu pot fi acuzate de plagiat. E bine pentru medic, dar rau pentru student, caci rezulta tomuri greu de digerat, cu digresiuni nesfarsite, cu un text stufos si bruste schimbari de registru in functie de autorul care a inspirat paragraful in cauza. Atunci ce alt criteriu de evaluare sa alegem? O abordare ar putea consta in urmarirea efectelor produse de falsuri. Dr. Beuran si-a pus numele pe un ghid considerat de comisia UMF plagiat. Ancheta e abia la inceput. Sunt 7-8 persoane implicate in proiect, toate mari nume in medicina romaneasca, plus un personaj obscur - un medic rezident care a adus, de fapt, niste fascicule xerox, din Anglia. Si care azi lucreaza la o firma de pe piata medicala. Trebuie stabilite exact, responsabilitatile fiecaruia. Oricum, Beuran si-a bifat, in CV, ghidul (sau ghidurile) ceea ce, probabil, i-a folosit la obtinerea titlului de conferentiar. Dar nu si a celui de ministru. Din zece titulari ai postului, patru erau facuti profesori sub Ceausescu, patru nu au avut acest titlu. Doar doi au fost "profesori pe stil nou". Ghidul nu i-a adus bani, nici nu i-a oferit loc de munca actualului ministru. A folosit insa multor medici tineri si deci bolnavilor tratati de acestia, intr-o perioada in care Colegiul Medicilor nu reusea sa scoata pe piata ghiduri de practica oficiale. La ce i-a folosit dr. Bradisteanu titlul de profesor, obtinut prin fals? Pentru a opera zeci si zeci de bolnavi, de dimineata pana seara, cand, epuizat de efort se remonteaza cu cafea ca sa rezolve urgentele de peste noapte? Sa fim seriosi! Senatorul PSD nu doarme in spital, intre doua cazuri grave. Nici macar nu da voie subordonatilor sai sa opereze, in lungile vacante pe care el le petrece prin strainataturi. In timp ce Beuran e un profesionist respectat de colegii sai si care conduce o clinica model, cu cele mai mici costuri din cel mai scump spital, Urgenta, comportamentul dr. Bradisteanu a scandalizat lumea medicala. Negociaza cu pistolul pe masa, bate brancardierii care nu-l saluta respectuos, bruscheaza secundarii si chiar ameninta cu moartea, pe cei care-l contrazic. Cam asta se spune despre primul chirurg al tarii. Bun, o fi el putin mai extravagant, dar asa sunt geniile. E un pasional, e un poet ratacit in sala de operatie. A mai vazut cineva poeti bogati, cu vile in buricul targului, plus case de vacanta, apartamente pe Corso, limuzine de superlux? De fapt, banii au fost miza falsului. Fara titlul de profesor, dr. Bradisteanu nu ar fi putut continua sa administreze bani publici, in doua spitale si sa conduca licitatii, avand in acelasi timp imunitate parlamentara. Am vazut, astfel, ca miza difera mult, in cele doua cazuri. Reactia la acuzatiile presei este insa identica. Ambii medici au plagiat comportamentul politicienilor de meserie. Ministrul Beuran a dat vina pe o campanie instrumentata de grupuri de interese economice deranjate de actiunile sale de reforma. Senatorul Bradisteanu a ales scuza cu "campania concertata" pe care i-ar fi inscenat-o colegii invidiosi, medicii retrograzi si fireste, grupurile de interese. Daca asta nu e politicianism veritabil, de Dambovita, atunci ce este? Si daca tot am ajuns in zona politicului, sa vedem ce efecte au scandalurile asupra partidului celor doi. In lumea medicala, dr. Beuran nu va fi nici mai popular, nici mai nepopular, dupa ce i s-a lipit pe frunte eticheta de copist. In cel mai rau caz poate starni mila: uite saracul, pe asta l-au prins! Marele public, are alte griji: va gasi pastile, cand il doare? Va fi cald, la iarna, in spital? Chiar daca isi va pierde titlul universitar, lui Beuran ii ramane sansa sa faca ordine in sistem. Incepand chiar cu dr. Bradisteanu, sa nu se spuna ca e partizan. Fara titlul "muls" de la facultatea de Medicina Veterinara, dr. Bradisteanu isi pierde imunitatea si risca sa-si piarda chiar libertatea. Asta, teoretic. In practica, Beuran poate fi sacrificat, iar Bradisteanu va scapa, chiar daca opulenta si manierele sale risca sa-i alunge PSD-ului un segment important de electorat, cel apartinand lumii medicale. De ce va scapa? Pentru ca, macar in ultima clipa, a spus adevarul: "N-aveti ce-mi face atata vreme cat Justitia este la noi".