Plăcintele de odinioară

Printre grecii de la început de veac XIX, peticiţi dar cu gânduri mari, circula o urare: "Să te pricopseşti şi să ajungi mare plăcintar în ţara Românească". Aşa profitabilă, povesteşte

Printre grecii de la început de veac XIX, peticiţi dar cu gânduri mari, circula o urare: "Să te pricopseşti şi să ajungi mare plăcintar în ţara Românească". Aşa profitabilă, povesteşte C.C. Giurescu, era această meserie în Bucureştii anilor 1800. şi foarte "gustată". Plăcintele învârtite, care nu-l mai săturau pe domnitorul fanariot din povestea lui Costache Negruzzi, plăcintele cu brânză iute de oaie sau cu carne tocată şi ceapă, sau şugubeţele plăcinte cu răvaşe, care stârneau râsul mesenilor sau înflăcărau inimile cuconiţelor cu "răvaşe de amor". Lui Negruzzi, foile pufoase şi aurite, perpelite în cuptoarele meşterilor plăcintari, îi trezeau duioase amintiri: "Îţi aduci aminte de copilăria noastră care s-a dus ca să nu se mai întoarcă ! - ce plăcută impresie ne făcea strigarea: cooovrigi ! gugoşeeeele! Cum alergam toţi, copii şi bătrâni, şi cu mai mari şi mai mici; cu ce nerăbdare aşteptam să-şi puie plăcintarul jos tablaua din cap şi cât de iute i-o deşertam!" În "La Cuisine roumaine", apărută în 1979, Erastia Peretz evocă, printre alte reţete tradiţionale româneşti, şi plăcintele din Bucureşti. "Înainte de război, pe bulevardul cu marile cinematografe se afla o patiserie renumită, al cărei patron era un grec, pe nume Follas. La el puteai mânca, la orice oră, cea mai bună plăcintă din Capitală. Pentru a-i atrage pe trecători, vânzătorul expunea în vitrină plăcinte enorme, crescute şi bine rumenite, grozav de apetisante." Dar plăcintele de la Polar? Umplute cu carne sau cu brânză şi coapte în tipsii rotunde? Mi-e dor de acel lacto-bar bucureştean, cu plăcintele lui rumene şi înfoiate, cu merdenelele pufoase şi paharele de Sana! Localul a fost măturat de comerţul post-decembrist şi, odată cu el, a pierit parcă şi arta plăcintarului român. Decât copiile râncede şi uscate care se vând azi la tot pasul, mai bine o plăcintă făcută în casă. Chiar dacă e de post!
Plăcintă cu dovleac
Ingrediente: 125 ml ulei, 500 ml apă, 500 g făină, 1 linguriţă sare, 1 kg dovleac, zahăr, scorţişoară, 250 g nuci (facultativ)
Preparare: Se cerne făina pe o planşetă, se face la mijloc o adâncitură, se toarnă apa caldă (nu fierbinte), uleiul şi sarea. Se frământă până se obţine un aluat potrivit de tare. Pentru a fi mai fraged, se bate aluatul de masă timp de 10 minute. Se întinde apoi în foi mici, rotunde, presărând făină pe ambele feţe; foile se întind pe măsură ce se aşază în tavă. Pe fiecare foaie se presară dovleac ras, amestecat cu zahăr şi scorţişoară după gust şi cu nucile pisate. Se pliază foaia dinspre margini spre mijloc şi se strânge, încreţindu-se. Se aşază una lângă alta în tavă, se presară cu ulei şi se coc în cuptorul încins, la foc potrivit.
ştiaţi că?
Prima reţetă cunoscută de plăcintă a apărut în Roma antică şi era cu miere, brânză de capră şi crustă de secară. Tot de la romani avem şi noi "plăcinta", cuvânt care a păstrat sensul iniţial al termenului latin "placenta".