Pistolarul din balcon cu tătic şef de vamă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În noaptea de 30 spre 31 decembrie, un tânăr de 23 de ani a tras cu pistolul de la balconul unui bloc din Drobeta-Turnu Severin. Băiatul este fiul şefului Vămii Porţile de Fier I din Mehedinţi.

Gloanţele trase de Alexandru Neţoiu, fiul şefului de vamă Titu Neţoiu, nu au atins pe nimeni, dar patru maşini şi ferestrele unui apartament au fost avariate. Trei dintre maşini erau în parcare, iar una în trafic. Deşi la început vecinii au crezut că sunetele puternice sunt produse de petarde, a doua zi şi-au dat seama că automobilele lor au fost lovite de gloanţe.

După ce poliţiştii s-au trezit cu tot mai multe plângeri pe cap, au început verificările şi au aflat că în apartamentul respectiv fuseseră doi băieţi şi o fată. Martorii spun că, între rafalele de gloanţe, tinerii au lăsat pistolul agăţat de balcon. Gloanţele nu au lovit doar maşinile parcate sau pe cele care circulau pe bulevardul din apropiere, ci au pătruns şi printr-un geam al blocului de vizavi.

Tinerii au tras la nimereală, de la balconul apartamentului părinţilor săi, de la etajul al doilea, iar faptul că nu au rănit sau nu au ucis pe nimeni a fost o pură întâmplare. Conform poliţiştilor, arma de tir folosită, care aparţinea tatălui lui Alexandru, putea fi fatală. Oamenii legii fac apel la şoferii care au fost în trafic pe bulevardul Tudor Vladimirescu, în noaptea de 30 spre 31 decembrie, să verifice dacă maşinile lor au urme de gloanţe. Sub fereastra apartamentului s-au găsit mai multe cartuşe goale, de 5,6 milimetri. 

După ce s-a distrat cu arma în noaptea de Revelion, tânărul a fugit la bunici, în judeţul Dolj, unde a fost mai apoi găsit de poliţişti. Alexandru Neţoiu este angajat al unei bănci din Drobeta-Turnu Severin.

Mariana Piţiga, care locuieşte în blocul situat faţă în faţă cu apartamentul din care s-a tras, spune că se pregătea de culcare când glonţul a trecut prin termopanul de la balcon. Îngrozită, ea s-a apropiat de geamul de la bucătărie şi a observat cum cei trei tineri se distrau copios cu arma de vânătoare. „M-am trezit speriată, se cunoştea că nu erau petarde, trăgeau încontinuu. Erau trei persoane în apartament, o fată şi doi băieţi, se distrau, nu aveau treabă, lăsau arma agăţată pe geam, mai intrau în casă, iar trăgeau. Noroc că nu am avut copilul acasă", a declarat Mariana Piţiga.

Depinde de încadrarea juridică

 „Pentru cele trei maşini parcate şi pentru apartamentul în care s-a tras, dosarele vor merge la Poliţie, cu încadrarea de uz de armă letală fără drept", a declarat Iulian Hodină, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobetat-Turnu Severin. Fiul vameşului va avea, însă, o problemă cu maşina care se afla în trafic atunci când el a tras în ea.

„Pentru maşina din trafic, ar putea fi încadrat la tentativă de omor şi atunci dosarul va ajunge la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi", a mai spus Iulian Hodină. Dacă va fi acuzat pentru tentativă de omor, riscă de la 5 la 15 ani, iar dacă acuzaţia va fi de distrugere şi uz de armă fără drept, riscă o pedeapsă de la 1 la 5 ani. Aseară, Alexandru Neţoiu a primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

„Copiii nu ţi-i alegi tu, ţi-i dă Dumnezeu"

Titu Neţoiu, şeful Vămii Porţile de Fier I din judeţul Mehedinţi, s-a întors mai devreme din concediu, din Austria, după ce fusese anunţat de faptul că fiul său îi luase arma şi trăsese cu ea 16 focuri în maşinile din faţa blocului. Neţoiu a mers acasă însoţit de poliţişti şi le-a predat acestora arma. Severineanul a declarat că fiul lui i-a mai făcut probleme, deşi a încercat să-i ofere o educaţie, că acesta este major şi că trebuie să răspundă corespunzător în faţa legii pentru faptele lui. „Sunt deţinătorul legal a două arme, o armă de tir de tip Geco şi un pistol.

Le aveam pe toate închise corespunzător, dar copilul a spart lacătul şi a luat arma, probabil pe fondul consumului de alcool. Fiul meu mi-a mai făcut probleme. Am încercat să î-l cresc cum trebuie. Dumnezeu îţi dă copiii, nu ţi-i alegi singur. Eu, ca părinte, nu-l voi abandona, dar trebuie să răspundă în faţa legii", a spus Titu Neţoiu. Bărbatul a mai spus că, cel mai probabil, alcoolul a fost de vină pentru cele întâmplate. „Atunci când nu bea, e un copil extraordinar, dar, când consumă alcool în exces, nu mai răspunde de el", a adăugat şeful de vamă.

Mărturii divergente

Cunoscuţii se declară miraţi de fapta vecinului lor. „Este un băiat respectuos, familia este una deosebită. Băiatul lucrează şi cred că anturajul a fost de vină", a declarat Elena Volva, vecină. Până şi cel al cărui geam a fost spart de un glonţ spune că până acum nu a avut probleme cu Alexandru Neţoiu.

image

„Zilele trecute chiar vorbeam cu soţia că băiatul vecinului de la vamă este un copil cuminte, nu face probleme. Acum vedeţi ce s-a întâmplat... Aparenţele înşală!", a spus şi Florin Piţiga, un alt vecin. Tot el adaugă că, a doua zi, a încercat în zadar să ia legătura cu Alexandru.  „I-am trimis un mesaj şi lui taică-său, plecat în concediu. Fiul lui şi prietenii săi se manifestau foarte ciudat, nu cred că consumaseră doar alcool în seara de Revelion", a mai spus Florin Piţiga.

Pe de altă parte, sunt şi vecini care îşi amintesc de faptul că Alexandru nu a fost mereu cel mai cuminte din cartier. „Eu îl cunosc, a mai făcut prostii", a declarat şi Silvia Fântânaru, o altă vecină care a spus că nu vrea să povestească mai multe despre isprăvile tânărului. Între timp, Alexandru Neţoiu şi-a recunoscut fapta. Tânărul nu are antecedente penale.

El a învăţat la Liceul Economic „Theodor Costescu" din Drobeta-Turnu Severin, după care a urmat cursurile Universităţii Româno-Americană din Bucureşti, la un profil economic.  „A fost un copil cuminte. Nu a avut niciodată nota scăzută la purtare, niciodată nu a pus probleme, chiar învăţa bine", a declarat Florica Kemenski, director al Liceului Economic „Theodor Costescu". În prezent, Alexandru locuieşte cu părinţii şi lucrează la BRD.

"Atunci când nu bea e un copil extraordinar, dar, când consumă alcool în exces, nu mai răspunde de el.''
Titu Neţoiu tatăl lui Alexandru

Originea unui cuvânt: beizadea

Cuvântul „beizadea" provine din limba turcă, mai exact din cuvântul „beyzade", care înseamnă fiu de domnitor, principe sau fiu al celui care a fost domnitor. De câţiva ani, mai cu seamă după ce căderea comunismului a permis acumularea primitivă de capital, cuvântul „beizadea" a căpătat un pronunţat caracter peiorativ.  „Reinventat" şi utilizat cu precădere de către presă, cuvântul îi desemnează, în principal, pe acei copii ai oamenilor cu influenţă politică, economică sau de altă natură care sfidează legile şi normele sociale şi dezvoltă comportamente aberante din cauza sentimentului de impunitate pe care li-l oferă situaţia părinţilor lor.

image



„Sniperul"de Severin,un sociopat

Psihologul Bogdan Lucaciu (foto) spune că-n cazul tânărului din Drobeta -Turnu - Severin, ţinând cont şi de antecedentele de care amintea tatăl, avem de-a face cu un diagnostic social clar: Alexandru Neţoiu este un sociopat.

La 23 de ani nu mai este vorba de teribilism adolescentin, iar faptele sunt foarte grave, atrage atenţia psihologul. „Dacă era împreună cu prietenii, este de presupus că a încercat «să se dea mare», să le arate cât de grozav este. La 23 de ani, asta este o problemă serioasă şi arată lipsa de control a impulsurilor", explică Bogdan Lucaciu.

În opinia psihologului, poate fi şi o prelungire a unei tipologii existente în anii '80, cea a fiilor de nomenclaturişti care trăiau cu sentimentul că-şi permit orice şi ţineau să arate asta.

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite