Piscina secreta a Parlamentului, dotata deja cu oglinzi si mobilier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daca vor fi cuminti, parlamentarii vor beneficia si de apa in bazin

Palatul Parlamentului rezerva surprize, nebanuite chiar de catre unii membri ai Biroului Permanent, care nu au stiut ca, undeva, in subteran, este aproape gata un adevarat centru de relaxare cu piscina, vestiare, sala de primire si alte spatii necesare unei asemenea destinatii. Existenta unui asemenea centru a fost discutata in Biroul Permanent de ieri, conducerea Camerei fiind informata ca executia unei piscine a existat in proiectul initial al Casei Poporului, dar lucrarile nu au mai continuat dupa Revolutie. "Secretarul general ne-a spus ca acolo este o groapa cu care nu stie ce sa faca. S-a gandit chiar sa o umple cu combustibil pentru compresoare", a declarat, dupa sedinta Biroului Permanent, Titu Gheorghiof, secretar in conducerea Camerei. El a anuntat presa ca poate vizita groapa cu pricina, afirmand ca informatiile privind existenta piscinei reprezinta niste referiri la proiectul initial, care prevedea asemenea spatii pentru conducatorii de atunci ai tarii. Deputata Anca Petrescu (PRM) afirmase, saptamana trecuta, ca la Palatul Parlamentului sunt in stadiu avansat de executie lucrarile pentru piscina, sali de masaj si fitness. Titu Gheorghiof a spus ca aceste declaratii ale deputatei PRM, care a fost arhitecta-sefa a proiectului Casa Poporului si apoi a Palatului Parlamentului, sunt viziuni cu Nicolae Ceausescu inotand in piscina. Excursia reprezentatilor presei a fost organizata de departamentele tehnice ale Camerei Deputatilor. Ovidiu Dorel Lescu, director general, pe post de ghid, a condus ziaristii prin galeriile subterane ale Palatului Parlamentului. Drumul s-a oprit in fata unor munti de moloz. Dincolo ar fi trebuit sa se afle "groapa" pe care o cautam, dar, surpriza! Dupa escaladarea mormanelor de moloz, galeriile duceau catre spatii amenajate. Pe jos era gresie, iar peretii erau placati cu faianta divers colorata. O sala cu coloane gazduia piscina. Nu era vorba despre o groapa, ci despre un bazin care mai astepta doar sa se faca curatenie, pentru a putea fi umplut cu apa. Pe pereti, erau montate corpurile de iluminat, iar din loc in loc frumoase oglinzi speciale pentru piscine, care nu se aburesc. Caloriferele noi erau incalzite. Ovidiu Lescu a declarat ca nu s-a mai lucrat acolo din 1990. Ulterior, a revenit si a spus ca sala este in conservare din anul 2000. "Nu exista bani pentru continuarea lucrarilor la acest obiectiv. Avem alte prioritati", a zis directorul general. Starea in care se afla complexul de relaxare arata insa ca acolo s-a lucrat pana la o data mai recenta si s-au investit destul de multi bani. Langa piscina se afla mai multe sali intr-un stadiu avansat de finisare si un spatiu de receptie cu mobilierul acoperit cu folii de plastic. Tavanul piscinei este dintr-un material special, flexibil, dar care se comporta ca o oglinda. Spre surpriza vizitatorilor, drumul de intoarcere nu a mai trecut peste mormanele de moloz. La cativa metri de la piscina, se gasesc lifturile si scarile care duc spre nivelurile superioare ale Palatului Parlamentului. Afland ca piscina de la subsol nu este chiar o viziune, Titu Gheorghiof a afirmat ca Biroul Permanent nu a primit toate informatiile cerute. "Vom cere noi date. Cine a facut lucrarile si cu ce bani", a afirmat Titu Gheorghiof. El a adaugat ca, in cazul in care se dovedeste ca a fost o dezinformare, Alianta va cere inlocuirea secretarului general al Camerei Deputatilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite