Piramida şpăgii, săpată din exterior

0
Publicat:
Ultima actualizare:

serviciile prestate. Povestea a luat rapid o amploare naţională, probabil şi din cauza derulării inedite a anchetei. A fost primul caz în care poliţiştii au făcut o percheziţie de proporţii

serviciile prestate. Povestea a luat rapid o amploare naţională, probabil şi din cauza derulării inedite a anchetei. A fost primul caz în care poliţiştii au făcut o percheziţie de proporţii în ograda proprie, răscolind prin sertarele unor colegi. A urmat apoi ieşirea la rampă a şefilor de la Interne, care au vorbit despre importanţa acţiunii şi au înfierat fapta subordonaţilor. Luat la bani mărunţi, dosarul "Mită la IGP" a însemnat arestarea a doi angajaţi ai Direcţiei Cazier, dintre care unul s-a dovedit a fi salariat civil. La pachet au fost luaţi şi niscaiva intermediari, care făceau legătura între cerere şi ofertă. Sătui să stea la cozi interminabile sau să se piardă în hăţişul birocratic, tot mai mulţi oameni de rând preferau să dea mită şi să uite de griji. Treaba pe care ar fi rezolvat-o în câteva săptămâni i-o făcea poliţistul şpăgar în doar două zile. Procedeul funcţionează de când lumea, peste tot unde e coadă: la paşapoarte, la înmatriculări, ba chiar şi la impozite şi taxe. Aşa că flagrantul de săptămâna trecută nu a fost decât o confirmare a ceea ce se ştia de ani de zile. Fiindcă aveau nevoie de protecţie, funcţionarii îşi împărţeau şpaga cu superiorii. În acest fel, piramida şpăgii devenise imună la orice agresiune din afară. Cazul de săptămâna trecută e croit pe acelaşi tipar, cu alte câteva dosare importante de corupţie.
Caracatiţa ajunsese să-şi întindă tentaculele într-o ţară occidentală, fapt ce a ajuns să deranjeze Europa. La fel s-a întâmplat şi cu celebrul hoţ de maşini Alexandru Bolgiu, zis Robocop, care în România scăpase de zeci de ori de puşcărie. Omul reuşise performanţa să fie scos basma curată, chiar şi atunci când pe bancheta din spate a limuzinei proaspăt ciordite se afla fata ambasadorului din Yemen la Bucureşti. A făcut însă greşeala să-şi schimbe zona de acţiune şi cariera lui a luat sfârşit. După ce a furat câteva maşini din Spania, a fost împuşcat în cap de poliţiştii de acolo. A scăpat cu viaţă, dar a înfundat în cele din urmă puşcăria. Escrocul financiar Sever Mureşan a călcat pe bec în Elveţia, în timp ce acasă la el fusese ca şi albit de anchetatori. Fostul senator şerban Brădişteanu a primit încă de pe vremea pesedeului distincţia de campion al şpăgarilor, însă dosarul său de cercetare a zăcut ani buni "în nelucrare". A făcut greşeala să ia comision de la o firmă elveţiană, venită să facă afaceri la noi, şi dosarul său de la DNA a şi fost trimis la instanţă. Când corupţii autohtoni ajung să deranjeze Occidentul, dosarele lor sunt încropite peste noapte şi rezolvate în regim de urgenţă. Aşa s-a întâmplat şi săptămâna trecută, când a fost anihilată o reţea întreagă de şpăgari de mic litraj, doar pentru că reuşise să aibă conexiuni în ambasada Spaniei. Probabil că piramida şpăgii ar fi rezistat şi astăzi, dacă s-ar fi întins doar pe teritoriul României. Semnalul extern ar fi o soluţie, pentru ca multe dintre dosarele ce zac de ani de zile la Parchet să fie într-un final şterse de praf.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite