Pilotul rebel s-a supărat pe regulamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pilotul companiei Tarom care a refuzat vineri să mai decoleze către Oradea după ce s-a supărat că un agent de securitate i-a cerut să se legitimize susţine că este prejudiciat de

Pilotul companiei Tarom care a refuzat vineri să mai decoleze către Oradea după ce s-a supărat că un agent de securitate i-a cerut să se legitimize susţine că este prejudiciat de regulamentele Aeroportului "Henri Coandă".

Comandantul Cezar Osiceanu spune că a fost legitimat abuziv la intrarea pe pistă. "Este vorba de un exces de zel. Legitimaţiile se verifică doar la cititoarele electronice, or în acea zonă nu sunt amplasate astfel de dispozitive", a declarat pilotul.

Mai mult, Osiceanu ne-a declarat că i-a luat staţia de emisie-recepţie agentei de securitate doar cu acordul acesteia, care ar fi fost "implicit". "Duduia a încercat să ia legătura prin staţie cu un superior, dar nu a reuşit. Aşa că i-am luat staţia să încerc să vorbesc eu cu acel superior", a mai spus pilotul de la Tarom.

El spune că a fost deranjat mai mult de tonul în care agenta i-a cerut să se legitimeze decât de solicitarea în sine: "Alţi angajaţi ai firmei de securitate sunt foarte amabili. Ea nu a fost aşa. Am fost extrem de nervos şi, prin urmare, am anunţat că sunt în incapacitate de a zbura".

Pilotul mai susţine că regulamentele interne după care acţionează agenţii de securitate l-ar fi prejudiciat. "Miniştrii care au aprobat aceste acte le-au semnat în alb fără să le citească măcar. Regulamentul restricţionează şi îngrădeşte dreptul la muncă. Mi-a fost anulată legitimaţia (n.r. - în urma incidentului de vineri) şi nu mai pot să intru în aeroport", a mai declarat Cezar Osiceanu.

"E vorba de respect"

Unul dintre piloţii comandanţi cu experienţă de la Tarom ne-a declarat că "personalul navigant are obligaţia de a se legitima de mai multe ori în incinta aeroportului până a ajunge la aeronavă". "Trebuie să ne legitimăm şi înainte, şi după filtrul de securitate. De mai multe ori mi s-a întâmplat să fiu legitimat chiar la scara avionului.

Acestea sunt regulamentele şi trebuie să ne conformăm. Nu am considerat niciodată că acest lucru este o problemă. Până la urmă e vorba de respectul faţă de colegii noştri de la aeroport", a completat pilotul.

"Agenţii de securitate au procedat corect"

Purtătorul de cuvânt al Aeroportului "Henri Coandă", Valentin Iordache, a susţinut legitimitatea acţiunilor agenţilor de securitate, care au acţionat conform regulamentelor în vigoare.

"Regulamentele, bune sau proaste, sunt lege în aviaţie. După cum în aeronavă toată lumea ascultă ordinele pilotului, la sol piloţii trebuie să respecte regulamentele aeroportului", a declarat Valentin Iordache. Potrivit acestuia, agenţii de securitate care au intrat în conflict cu pilotul Cezar Osiceanu aveau nu dreptul, ci obligaţia de a verifica pe oricine intra în acea zonă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite