Piloţii SMURD au decolat spre cer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Durere fără margini, ieri, în Cimitirul Ghencea Militar. Cei doi piloţi, Valentin Mihai Stănescu, 39 de ani, şi Augustin Toma, 38 de ani, căzuţi la datorie în tragicul accident din 9

Durere fără margini, ieri, în Cimitirul Ghencea Militar. Cei doi piloţi, Valentin Mihai Stănescu, 39 de ani, şi Augustin Toma, 38 de ani, căzuţi la datorie în tragicul accident din 9 ianuarie, au fost conduşi pe ultimul drum de familiile lor.
Alături de rudele îndurerate au stat foarte mulţi prieteni şi colegi de serviciu, iar la căpătâiul eroilor plecaţi de timpuriu în lumea drepţilor au făcut gardă militari de la aviaţie şi jandarmerie, dar şi o echipă de cadre medicale ale SMURD, împreună cu dr. Raed Arafat. Pe chipul acestuia se citea o adâncă tristeţe şi mâhnire în faţa crudului destin care i-a răpit colegii. Ceilalţi colegi, medici şi asistenţi, oameni obişnuiţi zilnic cu suferinţa şi cu moartea, de această dată nu şi-au mai putut opri lacrimile, în acordurile sfâşietoare ale marşului funebru. Senatorul de Iaşi, Dan Cârlan, a înmânat familiilor câte o diplomă şi distincţia cea mai înaltă a municipalităţii pentru dăruirea de care au dat dovadă piloţii în îndeplinirea misiunilor. La ceremonie a fost de faţă şi ministrul Vasile Blaga, care a prezentat condoleanţe familiilor devastate de durere. Câteva dintre rudele celor doi piloţi au leşinat, fiind necesară intervenţia medicilor de la SMURD. Mama lui Valentin Mihai Stănescu plângea în hohote, udându-l cu lacrimi şi strigând disperată la Dumnezeu: "De ce mi-ai făcut asta? De ce mi l-ai luat, Doamne, de ce?" Cu puţin timp înainte de moarte, în aceeaşi zi, echipa medicală SMURD, împreună cu Tomiţă şi Mişu, aşa cum îi strigau prietenii, participase la salvarea unui băieţel de 10 zile. Avea să fie ultimul ajutor pe care l-au dat. Tot ieri au fost înmormântate, la Iaşi, medicul Liliana Puiu şi asistenta Mioara Haută, cele două cadre medicale care şi-au pierdut viaţa luni, în accidentul de elicopter. Dumnezeu să-i odihnească!

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite