Pietonii, şi ei victime sigure

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima zi de muncă de după sărbători a început ieri pentru bucureşteni cu o provocare: nămeţii. Dacă străzile au fost acceptabile, trotuarele şi locurile de parcare au fost impracticabile.

Prima zi de muncă de după sărbători a început ieri pentru bucureşteni cu o provocare: nămeţii. Dacă străzile au fost acceptabile, trotuarele şi locurile de parcare au fost impracticabile. Grămezile de zăpadă murdară au stat în faţa pietonilor şi şoferilor ca nişte bariere. Zonele "grele" au fost Militari, Berceni şi Drumul Taberei, dar şi bulevardele Mihai Bravu şi Ştefan cel Mare.

Problema pe care au avut-o cei care au vrut să ia un mijloc de transport a fost zăpada de pe trotuare şi de pe refugiile de tramvai. Mulţi s-au cocoţat pe troiene, iar alţii au mers pe stradă, printre maşini, şi chiar pe linia de tramvai.

"Am ieşit printre blocuri, că s-au făcut cărări, am ajuns la staţia de tramvai şi am găsit un loc în care s-a dat zăpada. Cred că de azi se vor mişca mai bine", a spus Florea Degeratu, din cartierul Berceni. Pe la Vitan-Bârzeşti o armată de muncitoare de la Administraţia Domeniului Public spărgea munţii de zăpadă strânşi de utilaje. "S-a întărit şi e mai greu să facem rigola. E ca la ocnă", constată Didina, una dintre muncitoare. Cei care nu şi-au eliberat trotuarele de zăpadă s-au ales însă cu amenzi.


"Direcţia de Inspecţie a raportat 46 de sancţiuni aplicate marilor agenţi economici. Sectoarele au dat şi ele amenzi la asociaţii de proprietari", ne spune primarul Adriean
Videanu.


Metroul, utilizat la maximum


O parte din furnicarul de pe străzi s-a mutat şi în subteran. Deşi au suportat cu greu aglomeraţia infernală din staţiile Metrorex, oamenii s-au înghesuit în trenuri şi au plecat spre locurile de muncă. Spre deosebire de zilele obişnuite, în care toţi se călcau în picioare pentru a prinde un loc, în metrou, mulţi dintre călători au dat, ieri, dovadă de civilizaţie. "Nu mă grăbesc.

Ştiam că o să fie aglomerat. Am plecat mai devreme de acasă. E prima zi de muncă, e normal să fie aşa şi oricum pe străzi se circulă greu cu maşina", ne-a spus un tânăr care aştepta în staţia "Obor". Potrivit directorului Metrorex, Gabriel Mocanu, ieri, "pe toate magistralele au fost suplimentate trenuri". Până după ora 9.00, acestea au circulat la interval de cel mult cinci minute.

Au existat însă şi cârcotaşi, cărora nu le-a convenit nici faptul că a trebuit să stea "ca sardinele" în metrouri şi nici că s-a terminat vacanţa. "Stăm ca în conserve! Numai la noi se întâmplă aşa. În alte ţări e civilizat. Noi ne ducem la serviciu şi dăm bani la stat, iar statul nu face nimic pentru noi. Dacă nu ne-am mai întoarce la muncă şi ne-am lua toţi o vacanţă, aşa, de câteva luni? Atunci să vezi ce condiţii ne-ar face!?!", s-a revoltat un alt călător care a intrat cu mare greutate într-o garnitură de tren.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite