Pictorii intră în cărţi

Pictorii intră în cărţi

Pentru curatori şi galerişti, cota de piaţă şi vizibilitatea artiştilor sunt o trambulină eficientă, dar cu două tăişuri, iar mulţi dintre pictorii tineri deja impuşi s-au plictisit de discursul celebrităţii. Victor Man, Adrian Ghenie, Şerban Savu, Gili Mocanu, Mona Vătămanu&Florin Tudor sunt câţiva dintre artiştii tineri care desenează live harta picturii contemporane.

Lumea coagulată în jurul artelor practicate în România – de la curatori până la galerişti - se fereşte să facă topuri, dat fiind faptul că acest domeniu se sustrage parametrilor imediat cuantificabili, iar piaţa autohtonă rămâne în continuare mai mult sau mai puţin artificială.

Chiar dacă valoarea de piaţă a lucrărilor propuse de artiştii contemporani români, de cele mai multe ori evaluată în contextul mai larg, internaţional, rămâne o chestiune înrudită cu tabuul, există, fără îndoială, destule repere care racordează scena locală la circuitul global. Pe fondul unei reveniri în forţă a picturii, derulate în ultimii ani în mai toate centrele care construiesc scena artelor contemporane, mulţi artişti români tineri continuă să se afirme la adăpost de tarele unui peisaj local deficitar la multe niveluri.

„Pictura trebuie să fie profundă, nu doar profitabilă“

„De mai mult de o sută de ani se tot vorbeşte de sfârşitul picturii. Relaţia cu pictura a devenit confuză, iar plăcerea cu care de obicei te gândeşti la pictură a devenit suspectă. Pictura nu mai poate fi redusă la câteva elemente, la legi şi convenţii, la predicţiile vizuale sau la logica interioară. Pictura nu mai este un act personal, simplu. Pictura dezvoltă un narcisism pur. Pictura este tot mai des structurată după ierarhii nebuloase şi adesea contradictorii privind faima şi credibilitatea notei de plată“, crede Liviana Dan, curator al Galeriei de Artă Contemporană  de la Muzeul Brukenthal din Sibiu.

Însă, „indiferent de îndoielile sociale şi de slăbiciunile estetice,  pictura se vinde bine. Şi scena de artă consideră adesea pictura o investiţie rentabilă, cu acces rapid la un club sofisticat. Dar piaţa afectează percepţia şi validează reacţii greşite. Deoarece cota nu înseamnă valoare şi banii nu sunt un indiciu de calitate“, continuă Liviana Dan.

Dincolo de discuţiile principiale despre criteriile de selecţie şi evaluare a lucrărilor de artă, nume ca Victor Man, Adrian Ghenie, Şerban Savu, Gili Mocanu, Mona Vătămanu&Florin Tudor (ale căror picturi din seria „Întâlnire cu istoria“ au fost prezentate anul trecut la Bienala de la Berlin), Ciprian Mureşan şi Cristi Pogăcean sunt deja prezenţe cu greutate în spaţiul internaţional. De altfel, conectarea la reţeaua globală pare să fie singura soluţie pentru depăşirea unei formule locale rămase, de multe ori, la principiul de funcţionare „noi între noi, pentru noi“, unde puţinilor colecţionari nu prea le face cu ochiul arta contemporană, iar tablourile artiştilor tineri sunt prea des confundate cu decoraţiunile interioare.

Un barometru pentru artişti

Fără îndoială, când vine vorba de pictură tânără „made in România“, printre primele nume care îţi vin în minte sunt Man, Ghenie, Savu, Pogăcean, Mureşan, Gorzo sau Gili Mocanu. Prezenţa lor activă pe scena internaţională n-a întârziat să lase urme la nivelul statutului lor. Potrivit statisticilor de pe Artfacts.net (care, printr-un sistem de ranking care ia în calcul prezenţa în cadrul expoziţiilor derulate în muzee şi galerii importante, dar şi cota de piaţă, „calculează“ poziţia pe scena internaţională a artiştilor ), Victor Man este cel mai bine cotat pictor român tânăr.

Alături de el, maşinăria de calcul care nu ţine cont nici de afinităţi elective, nici de contextul local, i-a plasat, la diferenţe mai mici sau mai mari, pe Ciprian Mureşan, pe Mona Vătămanu&Florin Tudor, pe Adrian Ghenie şi, la distanţă puţin mai mare, pe Şerban Savu.

Artiştii care au trecut la Planul B „de acţiune“

Galeria Plan B a fost deschisă în 2005, iar de atunci, Mihai Pop, curatorul galeriei care, din 2008, are un spaţiu permanent şi la Berlin, a decis împreună cu artiştii să iasă la timp „de sub incidenţa cercului vicios al culturii naţionale cu piaţa ei artificială. De acolo lucrurile au mers destul de repede şi bine“, spune Mihai Pop. După părerea galeristului clujean, cei mai cunoscuţi pictori români tineri ai acestui moment sunt, la nivel internaţional, Victor Man şi Adrian Ghenie, opinie susţinută de altfel de majoritatea curatorilor şi galeriştilor contactaţi de „Adevărul literar şi artistic“. Şerban Savu, inclus anul acesta printre cei mai promiţători artişti sub 33 de ani din lume („Younger than Jesus: Artist Directory“, Phaidon Press 2009), este la rândul său într-o ascensiune constantă.

În ceea ce priveşte elementele care îi aduc în acelaşi context, „pictura lor se defineşte odată cu atingerea – la începutul anilor 2000 – a unei relative stabilităţi sociale, moment în care sunt reacceptate tacit medii vizuale care nu presupun neapărat un răspuns la problemele urgente ale societăţii“, crede curatorul clujean. Chiar dacă în multe dintre lucrările acestor artişti se regăsesc flashuri care documentează, la nivel personal, dinamica unei societăţi care a dat cu capul de pragul de sus al istoriei sau „mărcile înregistrate“ ale unei copilării consumate în Europa de Est a anilor ’80, picturile lor nu cad în păcatul clişeului revizitat obsesiv. Miza importantă vizează, de cele mai multe ori, mecanismele tradiţiei picturii, nu trecutul recent redescris în scopuri de „(auto)terapie“ de recuperare în faţa traumelor istorice.

În opinia lui Pop, cei trei absolvenţi ai Universităţii de Artă din Cluj i-au influenţat pe colegii din generaţiile următoare, dintre care câţiva au  căpătat vizibilitate internaţională: Mircea Suciu, Marius Bercea, Victor Răcătău şi Cantemir Hausi, care însă „nu au atins temperatura de ardere optimă şi, în cazul ăsta, prea multă vizibilitate dăunează când nu eşti clar format“. Pentru Mihai Pop, un alt nume interesant din zona aşa-numitei picturi tinere este Gili Mocanu, iar din alte generaţii, Ioana Bătrânu, Gheorghe Ilea şi Sorin Câmpan, aceştia doi din urmă fiind însă aproape necunoscuţi publicului larg. Deşi nu pot fi consideraţi pictori, fiind artişti care folosesc foarte bine mediul picturii în lucrările lor, Mona Vătămanu şi Florin Tudor, Ciprian Mureşan şi Mircea Cantor se numără, la rândul lor, printre numele cu vizibilitate care nu trebuie scăpate din vedere, potrivit lui Pop.

Cote ridicate, dar încă accesibile

După părerea Andreianei Mihail, de la galeria bucureşteană care îi poartă numele, pictorii tineri care au deja o piaţă consistentă sunt Victor Man şi Adrian Ghenie, alături de care se numără Mona Vătămanu şi Florin Tudor, cu seria lor de picturi recente „Întâlnire cu istoria“. Andreiana Mihail a început de curând colaborarea cu Ion Grigorescu, unul dintre artiştii esenţiali ai artelor contemporane româneşti şi sud-est europene, picturile sale fiind primite extrem de bine la cele două târguri de artă unde au patricipat, sub umbrela Galeriei Andreiana Mihail: Viennafair şi Liste-Basel.

De altfel, Ion Grigorescu are o cotă foarte bună potrivit Artfacts, unde sunt inventariate 44 de expoziţii importante la care a participat începând cu 1994.

Pentru Dan Popescu, de la Galeria H’Art din Bucureşti, „Gorzo a avut parte de cea mai mare vizibilitate mediatică la un moment dat“.

După părerea lui Popescu, cotele de piaţă sunt destul de ridicate, dar încă accesibile, însă n-ar trebui scăpat din vedere faptul că, deşi arta devine marfă şi subiect de marketing şi PR, aceasta este mai degrabă o situaţie neesenţială artei. Pentru managerul Galeriei H’Art, printre pictorii cu vizibilitate din acest moment se mai numără Gili Mocanu, Florin Ciulache, Roman Tolici, Mircea Suciu şi Marius Bercea.

„Oxigen“ pentru Europa de Sud-Est

Mona Vătămanu&Florin Tudor, din seria „Întâlnire cu istoria“

Fără îndoială că unul dintre elementele-cheie pentru impunerea artiştilor români emergenţi este globalizarea scenei artistice. Expunerea internaţională, marcată rapid de cronici apărute în numeroase publicaţii de specialitate, contribuie fără doar şi poate la punerea în mişcare a mecanismului.

Articolul elogios pe care „The New York Times“ l-a publicat la adresa lui Adrian Ghenie, monografia pe care prestigioasa editură Hatje Kantz i-a dedicat-o artistului, volumul despre Victor Man apărut la editura elveţiană JRP/Ringier sunt doar câteva exemple de vehicule care nu doar atestă valoarea artiştilor, dar le şi modelează esenţial parcursul. Jane Neal, jurnalist şi critic de artă axat pe mutaţiile recente ale scenei sud-est-europene, vede în această schimbare de perspectivă un catalizator de bază.

Vestul deschide ochii către est

„Pentru prea multă vreme lumea artelor s-a redus doar la ceea ce se întâmpla în Vest – poate cu precădere la ceea ce se întâmpla la New York şi la Londra. Artiştilor din afara Europei Occidentale şi Americii de Nord le era foarte greu să se afirme în lumea artistică internaţională – asta dacă nu se mutau în punctele fierbinţi ale artelor şi nu se mulţumeau cu circul vernisajelor şi al evenimentelor artistice din aceste oraşe. Acum – datorită proliferării bienalelor, târgurilor de artă şi dezvoltării economiilor care încep să conştientizeze potenţialul dezvoltării unei pieţe de artă în ţările lor – lucrurile încep să se schimbe. În orice caz, deşi acesta este un motiv de sărbătoare, este în continuare nevoie de precauţie – este important să nu-i laşi pe mai marii aşa-numitelor capitale artistice să dicteze termenii şi să administreze modele în cadrul scenelor artistice tinere. Arta nu ar trebui evaluată drept «bună» pentru că este făcută de cineva nou şi necunoscut sau pentru că provine dintr-o regiune până atunci virgină (din perspectiva lumii artistice internaţionale). Arta ar trebui să se apere singură şi să reziste încercărilor de exotizare“, crede Jane Neal, care în 2006 a curatoriat la Zürich o expoziţie de grup intitulată „Cluj Connection“. „Nu cred că este neapărat un lucru bun să vorbim despre artă ca având un aşa-zis specific naţional, cred că este de asemenea important să ne dăm seama că artiştii operează cu chestiuni din perspectivele şi istoriile lor unice“, completează Neal.

„ În cazul artiştilor tineri nu putem vorbi de locuri definitiv câştigate“

Pentru criticul de artă Pavel Şuşară, „ca poziţie pe piaţa de artă românească, dacă îi socotim contemporani şi pe Corneliu Baba şi pe Alexandru Ciucurencu, aşa cum este, de altfel, normal, ei deţin supremaţia, cu lucrări vândute frecvent la peste 10.000 de euro. Dacă ne restrângem la generaţia apărută ulterior, se plasează pe primul loc Horia Bernea. Colegii lui de generaţie nu obţin decât sporadic preţuri de peste 10.000 de euro, poate cu excepţia lui Câlţia, dar nici el, în mod frecvent. În cazul tinerilor, lucrurile sunt mai ciudate. Există artişti, cum ar fi Ion Nemţoi, Şerban Savu sau Adrian Ghenie care, în străinătate, au o piaţă foarte bună, depăşind acest prag de 10.000 de euro. Dar această situaţie nu este un efect al pieţei româneşti, ci un rezultat al capacităţii lor de automanagement“, crede Şuşară.

După părerea sa, „în rândul tinerilor există foarte mulţi artişti remarcabili. Unii dintre ei, cum ar fi Ion Nemţoi, Ciprian Paleologu, Alexandru Rădvan, Dumitru Gorzo sau Suzana Dan sunt pe primele locuri ale impactului cultural. Există alţi artişti foarte interesanţi – Florin Ciulache, Dragoş Burlacu, Gili Mocanu sau Maxim Dumitraş, cu realizări excepţionale, dar care n-au avut încă impactul necesar. Este evident că în cazul artiştilor tineri nu putem vorbi de locuri definitiv câştigate“.

Potrivit unui top realizat în 2005, „în 2004, în topul 100 al celor mai bine vânduţi artişti din România, la casele de licitaţii şi galeriile de artă, cifra de afaceri a unui pictor contemporan nu a depăşit 18.000 de euro.“

Luminiţa Ghilduş a declarat pentru „Adevărul literar şi artistic“ că anul trecut casa de licitaţii Goldart, al cărei director este, a vândut 15 lucrări de Vasile Grigore, alţi artişti ale căror lucrări s-au vândut bine fiind Sorin Ilfoveanu, Alexandru Ghilduş, Mircea Roman, Dan Hatmanu, Iacob Lazăr, Viorel Mărginean, Grigore Minea, Marilena Murariu, Alma Redlinger, Marian Zidaru şi Micaela Nica.

„Anul acesta, am introdus şi lucrări ale tinerei generaţii de creatori: Mihaela Ioana Atomei, Felix Aftene, Daniel Crăciun. Primele confirmări au apărut deja prin vânzarea unor lucrări de Mihaela Ioana Atomei şi Daniel Crăciun“, conchide Luminiţa Ghilduş.