Pictatul pe om - o meserie pentru tupeisti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La noi, arta pictarii trupului este considerata de specialisti "un copil in fasa". Ca dovada, multi romani nici n-au auzit de aceasta meserie, iar numarul celor care o practica este mic.

La noi, arta pictarii trupului este considerata de specialisti "un copil in fasa". Ca dovada, multi romani nici n-au auzit de aceasta meserie, iar numarul celor care o practica este mic. Majoritatea celor care picteaza trupuri spun ca, de fapt, aceasta nici macar nu e o meserie in adevaratul sens al cuvantului, ci, mai degraba, un mijloc de distractie. "Probabil ca este singura ocupatie de la noi in care nu te poate lovi stresul", cred angajatii unui salon de tatuaje din magazinul Mall, Bucuresti. Specializati in tatuaje, tinerii practica body-paintingul ocazional, la petreceri private sau la parade date in cinstea inaugurarii vreunui supermarket. "Body-paintingul presupune pictarea unei parti a trupului, sau chiar a intregului corp, cu o vopsea speciala, compusa din substante cat mai naturale, care sa nu afecteze pielea. La prima spalare, vopseaua se ia, dar ramai cu distractia" , explica Catalin, unul dintre angajatii salonului de la Mall. Pana acum a "tras" in culori mii de fete de copii - numai la o singura petrecere, data de o mare companie pentru angajati, a desenat boticuri de catei si mustati pentru vreo 200 de copii. Un astfel de desen i-a costat pe parinti cateva sute de mii de lei. Cele mai scumpe zugraveli pe trup sunt cele facute pe sanii femeii sau chiar pe un nud intreg. Costa cateva milioane de lei. Deja e la moda in randul patronilor de discoteci sa ceara astfel de servicii, pentru animatoare. "Stripteuzele la care am lucrat mi-au cerut sa le fac stelute in jurul sfarcurilor, cu tot cu cer si cu nori. Altele au cerut porumbelul pacii la buric... Culorile pe care le-am ales, in general, au fost tari: galben, verde, oranj", spune Catalin. Un pictor bun de trupuri, crede el, trebuie sa fie neaparat talentat la desen si sa aiba tupeu sa atinga cu cat mai multa naturalete zonele intime ale femeii pictate. Nu conteaza ce facultate a terminat si nici daca are vreun curs de calificare in arte. Trebuie sa stie sa rada odata cu clientul atunci cand acesta e gadilat de pensula, sa nu fie irascibil si, mai ales, sa nu lucreze posomorat, fiindca "rostul body-painting-ului este sa creeze atmosfera si sa binedispuna". Rabdarea este o alta calitate a pictorului uman profesionist - uneori, trec luni intregi pana cand i se face vreo oferta, iar alteori ofertele curg garla. Greutatea intervine atunci cand pictorul de trupuri trebuie sa faca rost de vopsea buna. "Vopseaua buna nu se gaseste in Romania, trebuie sa o cumparam din strainatate. Internetul este cel mai ieftin mod de a gasi firmele producatoare de vopsea. Apoi, indicat este sa le nimeresti pe cele care garanteaza ca pielea nu poate fi afecatata in nici un fel de culorile respective, oferind despagubiri in cazul in care pielea se irita", spune John, unul dintre patronii salonului de la Mall. Are 25 de ani, este specializat in tatuaje si, acum cativa ani, a pus firma pe picioare. A reusit datorita facultatii pe care a terminat-o: management. "Primele trei luni, am muncit pe branci, numai eu si partenerul meu, cate 14 ore pe zi. Incet, incet, am reusit sa mai angajam inca 4 tineri. Acum muncim mai putin: 12 ore pe zi. Nu e o mare afacere, dar macar am garantia ca pot trai decent numai din asta". Angajatii din firma sa sunt, in general, specializati in tatuaje si in body-piercing. Desi in Romania inca sunt considerati un soi de "pasari rare", pictorii de trupuri din Mall spun ca "nu e mare complicatenie sa faci body-painting fiindca e, de fapt, una dintre cele mai vechi ocupatii din lume: pana si Cleopatra si sefii de trib isi pictau corpurile". In strainatate, body-painting-ul este considerat o adevarata arta - se organizeaza expozitii cu femei goale, unele cu chilotei dantelati pictati in rosu, altele "transformate" in viori. Cum la noi nu exista inca o cerere masiva pentru acest tip de serviciu, nici statutul pictorului nu este clar definit. Grosul pictorilor umani isi practica meseria la intamplare: in propria casa, in strada si chiar in garaje.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite