Piata - ca viata

Multa cerneala a curs pe tema raportului de tara pentru Romania. Cum era de asteptat, Cabinetul Adrian Nastase si-a tras spuza pe turta lui, evitand sa se piarda in sarada traducerilor literare sau in

Multa cerneala a curs pe tema raportului de tara pentru Romania. Cum era de asteptat, Cabinetul Adrian Nastase si-a tras spuza pe turta lui, evitand sa se piarda in sarada traducerilor literare sau in formulari conditionale. "Romania poate fi considerata o economie de piata functionala, de indata ce (once) face progrese...", spune raportul Comisiei. Ca e once, twice, nice, n-are importanta pentru guvern atat timp cat, gratie eforturilor de limba si imaginatie ale expertilor europeni, a obtinut spatiul de manevra de care avea nevoie pentru a pedala in voie pe o unica idee: ca, orice s-ar spune, "e de bine". Acesta a fost unicul mesaj "vandut" de guvernanti, in incercarea de a minimaliza importanta factorului "economie de piata functionala". Daca ne raportam la situatia din 2002, fara indoiala, raportul actual al Comisiei Europene este intr-adevar mai bun decat cel anterior. Daca insa ne raportam la angajamentele asumate de Executiv, din documentul amintit nu ramane decat un pomelnic al bolilor cronice ale economiei romanesti. Aceleasi de 13 ani. Este adevarat ca situatia de astazi este incomparabila cu cea din 1996 sau 1999, cand, sub domnia lui Radu Vasile, am fost la un pas de a fi condusi (fortati de imprejurari) de un Consiliu Monetar. Desi avea mult mai putin capital politic decat Cabinetul Ciorbea, guvernul a comis aceeasi greseala a coalitiei de dreapta: a scapat momentul esential al reformelor, lasand cele mai dure masuri pe ultima suta de metri. Din aceasta perspectiva, formularile alambicate din raportul de tara capata o alta conotatie. Stiindu-l scapat de sub tutela FMI - cu care se va negocia un acord lipsit de conditionarile dure ale celui anterior - forurile europene s-au temut ca Puterea de la Bucuresti va scapa fraiele din mana, cum a mai facut-o in an electoral, si va compromite definitiv stabilitatea macroeconomica. Teama ca istoria se va repeta i-a facut pe oficialii Comisiei sa adopte o atitudine duplicitara: de-o parte, au mangaiat guvernul pe crestet, ca semn al unei incurajari politice pentru integrare, iar de alta a incercat sa-l tina in priza pentru a fi sigur ca nu va derapa in peisajul electoral. Oricate explicatii politice, rationale s-ar gasi, atitudinea Comisiei Europene are insa un risc major: guvernul ar putea folosi oricand pozitivismul razlet inclus in raportul de tara pentru a-si justifica jumatatile de masura la care (cel mai probabil) va recurge in anul electoral 2004. Mult prea preocupat sa nu-si sifoneze imaginea, guvernul omite faptul ca investitorii straini si romani nu cumpara povestea "fara suflet" a raportului de tara. Pe ei, dar si pe cetatenii confruntati zilnic cu traumele tranzitiei nu-i poti "traduce". Fiecare simte zilnic, pe propria-i piele, ca economia romaneasca de piata este nefunctionala. Caci rabdarea, nervii si mita pe care trebuie sa le platesti functionarilor publici de care te lovesti n-au nici o legatura cu piata, ci cu viata din Romania, cu sistemul corupt intretinut de la varf. Tot fara legatura cu regulile economiei de piata este si faptul ca cel mult 4 milioane de persoane platesc impozite si taxe, alimentand un buget ce trebuie sa sustina 23 de milioane de locuitori. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca firme private renumite, care au business-uri "grele" in cele mai banoase domenii (petrol, vanzari de alcool etc.) au beneficiat de "ajutoare de stat" de sute de miliarde de lei de la bugetul de stat. Or, una din cele mai elementare reguli ale economiei de piata se bazeaza pe principiul sanselor egale pentru fiecare actor. Acolo, rolul statului este bine definit: el nu trebuie sa-ti dea - cum face guvernul, copiind comportamentul dinainte de 1989 -, ci sa nu-ti ia si sa te stimuleze sa produci ceea ce piata vrea. Ca urmare, fara piete si institutii functionale si, mai ales, fara "preturi corecte", care sa fie rezultatul "jocului" onest intre cerere si oferta, nu se poate vorbi despre o economie de piata functionala. Si cel mai bun exemplu in acest sens sunt preturile la energia electrica si termica, ce nu numai ca nu reflecta realitatea pietei, dar sunt in afara oricaror ratiuni economice, fiind tinute artificial sub costuri. De ce? Pentru ca altfel utilitatile ar trebui sa intre direct in faliment - un cuvant ce zbarleste pielea guvernantilor. Jocurile politice si pacea sociala au scos din ecuatie institutia falimentului, acest rau absolut necesar oricarei economii de piata functionale. Greseala guvernului este una elementara, nu intelege faptul ca falimentul este un rau necesar pentru sistemul imunitar al oricarei economii. In consecinta, Executivul ar trebui sa multumeasca expertilor Comisiei Europene pentru delicatetea formularilor atipice din raportul de tara. Sa vedem cum va scoate camasa in 2004, cand va trebui sa demonstreze ca a meritat clementa Europei si ca a invatat o lectie elementara: piata e ca viata, rezista doar cei mai puternici.