"Piaţa românească de capital are un mare potenţial de creştere"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul operator bursier străin pe piaţa românească, prin cumpărarea, anul trecut, a unui pachet de 1,8% din capitalul Bursei Monetar Financiare şi de Mărfuri din Sibiu (BMFMS), Bursa din

Primul operator bursier străin pe piaţa românească, prin cumpărarea, anul trecut, a unui pachet de 1,8% din capitalul Bursei Monetar Financiare şi de Mărfuri din Sibiu (BMFMS), Bursa din Varşovia aşteaptă, în acest an, 150 de noi listări, pe ambele segmente de piaţă. Numai până la 20 martie, pe piaţa principală poloneză au intrat la tranzacţionare cinci noi companii, spune preşedintele Bursei din Varşovia într-un interviu acordat ziarului "Adevărul".

- Adevărul: Bursele din întreaga lume au resimţit din plin efectele crizei creditelor subprime din SUA. Cum a reacţionat Bursa din Varşovia şi ce strategii au fost luate pentru a atenua aceste efecte?

- Ludwik Sobolewski: Agitaţia pieţelor financiare, determinată de criza creditelor subprime din Statele Unite, a contribuit la o volatilitate ridicată pe multe burse, inclusiv pe bursa din Varşovia. Din fericire, criza nu are un impact asupra indicatorilor macroeconomici ai Poloniei. Produsul Intern Brut a crescut, anul trecut, cu 6,5% şi se estimează o creştere de cel puţin 5% în acest an. O creştere mai mică ar putea fi pusă pe seama politicii restrictive a băncii centrale care vrea să reducă presiunile inflaţioniste. În aceste condiţii, ne-am concentrat pe informarea investitorilor despre performanţele reale ale economiei poloneze, bazate pe statisticile din piaţă şi nu pe factorul emoţional al participanţilor la piaţă.

- În condiţiile unui climat nefavorabil pieţelor de capital, pe ce vă veţi concentra în acest an?


- Pentru a îmbunătăţi posibilităţile investitorilor de a contracara volatilitatea ridicată, vrem să extindem seria instrumentelor financiare şi să introducem noi soluţii de tranzacţionare. Am fost foarte activi în listarea de noi produse structurate pentru a oferi expunere pe clase alternative de active (de exemplu: ţiţei, aur, imobiliare, coşuri de acţiuni) şi pe indici tranzacţionaţi în străinătate (precum ROTX, DAX, PFTS, DJ Euro STOXX 50).
În momentul de faţă, listăm 20 de serii de certificate structurate, emise de instituţii de reunume, precum UniCredito Italiano, Deutsche Bank London, Erste Bank, Barclays Capital şi Raiffeisen Centrobank. Totodată, intenţionăm să introducem noi contracte futures pe cursul de schimb. În acelaşi timp, pentru a atrage noi investitori, vom introduce, spre finalul acestui an, şi vânzări în lipsă (short-selling).

- Care a fost situaţia ofertelor publice iniţiale (IPO) anul trecut şi ce se va întâmpla în acest an?


- Cu 81 de noi intrări pe WSE Main List şi 24 pe segmentul NewConnect, în 2007 a fost un an-record pentru piaţa poloneză la capitolul listări. Valoarea totală a listărilor efectuate s-a ridicat la 5,05 miliarde de euro. La începutul acestui an, am înregistrat o încetinire a activităţii pe piaţa principală. Totuşi, până la 20 martie, cinci companii au fost listate pe piaţa principală (WSE Main List) şi 14 pe NewConnect. Estimăm că vom avea în acest an 70 de noi listări pe WSE Main List şi 80 pe NewConnect.

- Câţi investitori activi au fost anul trecut pe Bursa din Varşovia?


- Anul trecut, valoarea tranzacţiilor la WSE pe piaţa spot a fost aproape la egalitate împărţită între investitorii individuali din Polonia (30%), investitorii instituţionali polonezi (37%) şi investitorii străini (33%).
Pe piaţa futures, situaţia a stat cu totul altfel. Investitorii persoane fizice rezidente au deţinut 56% din rulaj, investitorii instituţionali rezidenţi au deţinut 34%, iar cei străini - 10%. Luând în calcul ţările de origine ale investitorilor străini, cei din Marea Britanie au fost cei mai activi în a doua jumătate a anului 2007, cu 82% din valoarea tranzacţiilor cu acţiuni. În Polonia, au fost 238.000 de investitori activi (care au efectuat cel puţin o tranzacţie de cumpărat sau de vânzare) în a doua jumătate a anului trecut.

- Aveţi în vedere alianţe cu alte burse regionale sau preluări/vânzări de pachete de acţiuni?


- Scopul bursei din Varşovia pentru anii următori este să contribuie la creşterea pieţei de capital din Europa Centrală şi de Est. În acest sens, vrem să fim activi în această regiune şi suntem interesaţi să cooperăm cu alte burse regionale.

- Cum caracterizaţi piaţa românească de capital?


- Bursa din Varşovia este foarte activă în România, şi noi considerăm că piaţa aceasta are un mare potenţial de creştere. Colaborăm îndeaproape cu Bursa din Sibiu şi urmărim atent dezvoltarea pieţei româneşti de capital.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite