Piaţa pâinii, investigată de Consiliul Concurenţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie din oficiu pe piaţa pâinii din România, pentru a identifica posibile înţelegeri tacite între companiile sau asociaţiile din

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie din oficiu pe piaţa pâinii din România, pentru a identifica posibile înţelegeri tacite între companiile sau asociaţiile din domeniu.

"Investigaţia urmăreşte o posibilă încălcare a Legii Concurenţei de către anumiţi agenţi economici şi asociaţii de agenţi economici care activează pe aceste pieţe", se precizează într-un comunicat al instituţiei. Totodată, Consiliul Concurenţei este interesat în obţinerea observaţiilor şi punctelor de vedere referitor la acest subiect, care pot fi transmise instituţiei.

Legea Concurenţei interzice orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici. Sunt totodată interzise orice decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi orice practici concertate, atunci când acestea au ca obiect sau ca efect restrângerea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, afectând în acest fel interesele consumatorilor.


La sfârşitul săptămânii trecute, ministrul agriculturii, Decebal Traian Remeş, afirma că preţul pâinii este prea mare, în condiţiile în care a fost stabilit în 2003, când grâul costa 7,5 milioane de lei vechi/tonă. În acest an, tariful va ajunge, chiar şi în condiţii de secetă, la 5-5,5 milioane de lei vechi/tonă.

Ministrul a mai adăugat că trei sferturi din firmele de pe piaţa pâinii, de la producător la comerciant, fac evaziune fiscală. Rompan, patronatul din domeniu, estimează că piaţa neagră a produselor de morărit şi panificaţie va ajunge în acest an la 1 miliard de euro, comparativ cu 800 de milioane de euro, în 2006.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite