Piaţa internă nu mai este o oportunitate pentru IMM-uri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Managerii întreprinderilor private mici şi mijlocii consideră extinderea pe alte pieţe principala strategie de dezvoltare în următoarea perioadă Integrarea României în Uniunea

Managerii întreprinderilor private mici şi mijlocii consideră extinderea pe alte pieţe principala strategie de dezvoltare în următoarea perioadă

Integrarea României în Uniunea Europeană se resimte acut în rândul întreprinderilor private mici şi mijlocii. Dacă anul trecut, majoritatea firmelor din sector vizau dezvoltarea şi consolidarea pe piaţa locală, prin creşterea vânzărilor la nivel naţional, în acest an obiectivele s-au schimbat radical.

Principala oportunitate de afacere pentru anul în curs constă în pătrunderea pe noi pieţe, 58,15% din întreprinzători considerând că aceasta este direcţia viabilă de creştere economică. "Una dintre principalele oportunităţi de afaceri pentru anul 2007 o constituie penetrarea de noi pieţe, ceea ce demonstrează creşterea puterii economice de ansamblu a sectorului de IMM-uri", se arată în Carta Albă a IMM-urilor, lansată ieri.

Lipsa personalului, o problemă acută în sistem

Fondurile europene nu i-au lăsat indiferenţi pe micii întreprinzători, 55,26% din cei chestionaţi propunându-şi să obţină un grant. Celelalte oportunităţi de afaceri identificate sunt folosirea de noi tehnologii (47,11%), asimilarea de noi produse (46,60%), creşterea vânzărilor pe piaţa internă (36,93%), sporirea exporturilor (16,72%) şi realizarea unui parteneriat de afaceri (15,03%). "Este o evoluţie firească a ponderii oportunităţilor identificate de IMM-uri. Piaţa internă nu mai reprezintă o oportunitate decât pentru 36,93%", a declarat Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). În ceea ce priveşte principalele probleme cu care se confruntă firmele pe plan local, pe primul loc se situează birocraţia excesivă, urmată de fiscalitate, angajare, dar şi pregătirea şi menţinerea personalului. Dacă birocraţia şi fiscalitatea au fost identificate şi în ediţia din 2006 ca fiind principalele dificultăţi, dar cu intensităţi mai mari, lipsa personalului, resimţită de 43,7% din intervievaţi, a intrat în acest an în topul primelor trei probleme ale mediului de afaceri.

Afaceriştii estimează rezultate superioare anului trecut

Integrarea a avut efecte benefice şi asupra percepţiei firmelor faţă de mediul economic, dar şi asupra indicatorilor financiari. Majoritatea întreprinderilor mici şi mijlocii consideră că mediul de afaceri din ţara noastră este unul favorabil, motiv pentru care se aşteaptă ca bilanţurile contabile de la sfârşitul anului să fie superioare celor de la sfârşitul anului trecut. "Având în vedere performanţele economice estimate ale IMM-urilor în 2007 comparativ cu 2006, se preconizează performanţe mai bune în 63,21% din firme, rezultate identice în 29,52% din companii şi performanţe inferioare doar în 7,27% din întreprinderi, ceea ce relevă faptul că IMM-urile au un potenţial de dezvoltare considerabil", se arată în Carta Albă a IMM-urilor. Chiar şi în aceste condiţii, indicatorii sunt departe de media europeană, susţine Nicolescu.

Firmele mici acuză abuzul de putere al hipermarketurilor

Potrivit Cartei Albe, la sfârşitul anului 2005 erau înregistrate 527.031 de firme, dintre care 526.218 erau IMM-uri. 22% din acestea sunt concentrate la nivelul Capitalei, care continuă să fie un pol de atracţie în domeniu. Activitatea firmelor existente la nivelul Bucureştiului asigură 50% din profitul total înregistrat la nivel naţional, în timp ce în masa pierderilor au o pondere de aproximativ 36%. Cele mai afectate firme vor fi cele din comerţul cu amănuntul, ca urmare a intensificării concurenţei pe acest segment. "Reducerea numărului firmelor din comerţ este determinată de intrarea pe piaţă a hipermarketurilor, fapt ce a determinat închiderea mai multor societăţi din domeniul comerţului. Este bine şi nu prea. Aceste firme vor fi afectate în continuare de extinderea acestui tip de magazine", a precizat Constantin Ciutacu, vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei. Potrivit acestuia, la Consiliul Concurenţei au fost depuse mai multe plângeri care reclamă abuzul de putere şi de poziţie dominantă ale marilor companii. La sfârşitul lui 2005 erau înregistrate peste 221.000 de firme din domeniul comerţului, în scădere faţă de anul precedent.

Este o evoluţie firească a ponderii oportunităţilor identificate de IMM-uri. Piaţa internă nu mai reprezintă o oportunitate decât pentru 36,93%
Ovidiu Nicolescu,
preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderile
Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite