Piaţa financiară nu va fi stabilă pentru totdeauna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intensificarea cooperării la nivel internaţional este o condiţie necesară pentru consolidarea pieţelor financiare şi creşterea rezistenţei acestora la apariţia instabilităţii, a declarat

Intensificarea cooperării la nivel internaţional este o condiţie necesară pentru consolidarea pieţelor financiare şi creşterea rezistenţei acestora la apariţia instabilităţii, a declarat Mario Draghi, membru al consiliului guvernatoilor Băncii Centrale Europene (BCE). Draghi, guvernatorul Băncii Naţionale a Italiei şi preşedintele Forumului Internaţional pentru Stabilitate Financiară, a avertizat operatorii care acţionează în sectorul financiar asupra volatilităţii condiţiilor actuale favorabile de pe piaţa de profil. "Nu ar fi realist să ne gândim că ordinea actuală de pe piaţă se va menţine pentru totdeauna. Nu ştim ce ar putea genera o nouă criză şi trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă ca să fim pregătiţi pentru o astfel de situaţie", a declarat Draghi. Acesta este motivul pentru care multe instituţii internaţionale solicită intensificarea cooperării la nivel internaţional, nu numai pentru a preveni dezechilibrele globale, ci şi pentru a consolida infrastructura financiară mondială, a mai spus oficialul BCE.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite