Piaţa de artă în vremea crizei

În ultimele luni ale anului 2008, recesiunea economică a fost resimţită şi în domeniul artelor frumoase. Începând din luna octombrie, casele de licitaţii şi galeriile de artă au înregistrat o scădere considerabilă a profiturilor, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului anterior.

Din 2001, preţurile operelor de artă şi, în consecinţă, profiturile caselor de licitaţie au crescut constant până în anul 2008, atingând, de multe ori, niveluri incredibile. Situaţia s-a schimbat la sfârşitul anului 2008, chiar dacă în unele cazuri  s-au înregistrat preţuri record.

Astfel, într-un moment în care la New York, Dow Jones pierdea 413 puncte într-o singură zi, Casa Chirstie’s obţinea, într-o licitaţie de de artă contemporană, 113.620.000 de dolari. Cu toate acestea, rezultatul era relativ, pentru că majoritatea operelor fuseseră vândute sub estimarea iniţială.

Având în vedere activităţile mai puţin vizibile ale unei case de licitaţii, cum ar fi cumpărarea unor piese în vederea vinderii lor ulterioare, în speranţa unui profit mai mare, bilanţul financiar al acestora este departe de a fi mulţumitor. În luna noiembrie, devenea clar şi la Chirstie’s, şi la Sotheby’s că preţurile vor fi în continuă scădere.

În 3 noiembrie, la Sotheby’s, 45 din cele 70 de loturi de piese propuse au adus suma de 223.800.000 de dolari, faţă de venitul minimal estimat: 338.000.000 de dolari. Dintre picturile propuse, unele piese de Cezanne, Van Gogh, Matisse, Monet şi Modigliani fuseseră cumpărate de casa de licitaţie înainte.

În plus, o serie de lucrări nu şi-au găsit cumpărător, printre care sunt de menţionat un Manet, estimat la 12–18 milioane de dolari sau un Rothko (estimare: 20–30 milioane de dolari). Această situaţie din urmă a fost, de altfel, din ce în ce mai frecventă în lunile noiembrie şi decembrie. Specialiştii estimează, analizând situaţia recentă şi corelând-o cu dinamica crizei economice, că, până în 2010, preţurile vor cunoaşte o scădere de aproximativ 30–40%, ajungând la nivelul celor din anii 2003–2004.  

Desigur, aceasta nu este prima criză a pieţei de artă. Este însă prima oară când preţurile scad din 1990 încoace. "Artprice”, principala sursă de informaţii privind piaţa de artă, a realizat o analiză pe baza rezultatelor vânzărilor din 2.900 de case de licitaţie din întreaga lume.

Arta s-a ieftinit

Faţă de luna ianuarie 2008, rata preţurilor în vânzările publice s-a micşorat, în octombrie, cu 14,5%, fie că este vorba despre cele de top sau despre cele sub 10.000 de euro. Fenomenul apare atât la casele mici, provinciale, cât şi la cele mai prestigioase pe plan internaţional.

Întrebaţi ce impact are criza economică mondială asupra pieţei de artă, toţi specialiştii au mărturisit că se impune o reducere a preţurilor şi a practicii cumpărării “în stoc” şi că acest lucru este valabil pentru toate segmentele artei. Este adevărat, în sectorul  pieselor de “top”, a existat o anumită “inerţie” a preţurilor, dar în cel al obiectelor sub 100.000 de euro, indexul preţurilor arată o scădere de 18%, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2007.

Nici segmentul cel mai propice speculaţiilor, cel al artei contemporane, nu a scăpat şocurilor crizei. În creştere cu 108% din 2003, a cunoscut în noiembrie 2008 prima mare lovitură. La licitaţia din 11 şi 12 noiembrie organizată de cele două mari case de licitaţie, Christie’s şi Sotheby’s, s-au vândut numai 66% din loturile oferite, la suma de 204 milioane de dolari, în timp ce estimările cele mai pesimiste erau de 429 milioane de dolari.

Mai mult, o seamă de lucrări de top, semnate de Francis Bacon, Lucio Fontana, Roy Lichtenstein, Lucian Freud şi chiar Damien Hirst, care fusese vedeta licitaţiilor în septembrie, au rămas în posesia caselor de licitaţie. La jumătatea lunii noiembrie, preţurile operelor de artă contemporană şi de după cel de-al Doilea Război Mondial au scăzut cu 36% faţă de decembrie 2007, ajungând la nivelul celor din noiembrie 2006.

Termene scadente

Sectorul cel mai supus fluctuaţiilor este cel al artei “de ultim moment”, al artei “în dezvoltare”, în care este specializată casa Phillips de Pury. În acelaşi noiembrie, considerat luna neagră pentru piaţa de artă, din şase piese propuse la un preţ de aproximativ un milion de dolari, una singură a fost cumpărată. Pe piaţa elveţiană, preţurile artei contemporane au scăzut cu aproximativ 30%.

Sotheby’s, care intenţiona să organizeze o licitaţie la fel de amplă ca aceea a lui Damien Hirst, cu operele lui Takashi Murakami (artist influenţat de manga), a anulat proiectul. În vânzarea lucrărilor lui Hirst, casa de licitaţie a trebuit să acorde unor cumpărători un răgaz de şase luni pentru achitarea sumelor. Situaţia este îngrijorătoare, în condiţiile în care profiturile oamenilor de afaceri scad, iar băncile refuză să împrumute bani. Este motivul pentru care Casa Christie’s nu livrează nicio lucrare până la achitarea integrală a sumei datorate.

Noii veniţi influenţează vânzările

Relativa întârziere a crizei pieţei de artă faţă de criza economică s-a datorat mai multor factori. Cel mai important rol l-au jucat noile economii intrate în circuitul mondial, cum ar fi Rusia, China şi India. Pe de o parte, colecţionarii americani şi europeni erau extrem de interesaţi de noi viziuni estetice, iar, pe de altă parte, colecţionarii acestor ţări, în care a apărut peste noapte o pătură de miliardari, au cumpărat opere semnate de conaţionalii lor de pe piaţa internaţională.

La începutul lunii noiembrie, în urma unei licitaţii de artă rusă cu 16 preţuri record, James Hasty, vicepreşedintele departamenului de artă rusă de la Sotheby’s, declara presei londoneze că aproximativ două treimi dintre cumpărători erau din Rusia: „Este surprinzător. Cumpără picturi şi le duc acasă. Piaţa de artă explodează. Fiecare licitaţie de artă rusă face furori”. Şi aici însă, diferenţa dintre licitaţia din mai şi cea din noiembrie este relevantă pentru scăderea numărului cumpărătorilor şi a preţurilor. 

Un exemplu în acelaşi sens pentru piaţa indiană ar fi indianul Subodh Gupta, după impactul inpresionant de după participarea la Bienala de la Veneţia. O altă piaţă importantă s-a dovedit cea din Indonezia. Zona cea mai puţin afectată până acum de criză este America Latină, unde rigorile economiei par a nu avea aceeaşi anvergură ca în SUA sau în Europa şi care susţine financiar achiziţiile de operă de artă ale instituţiilor sale din SUA şi din Europa. 

Instituţiile-mecena, un pas înapoi

Un alt factor care influenţează piaţa de artă este schimbarea atitudinii marilor instituţii-mecena. În condiţiile crizei, acestea finanţează într-o mai mică măsură domeniul cultural şi anulează contractele pentru serile private din instituţiile de spectacol sau din muzee. Din acest motiv, muzeele de artă şi galeriile - care se numără printre principalii cumpărători de opere de artă - sunt obligate să-şi revizuiască politica de achiziţii.

În afara reducerii sponsorizărilor, pentru muzee, în SUA cel puţin, autorităţile locale au redus subvenţiile cu 20%-40%. Philippe Segalot, unul dintre cei mai importanţi intermediari în vânzările de artă contemporană din Manhattan, declara ziarului Le Monde: “Nu m-aş mira ca 30%-40% din galeriile din New York să se închidă în anii următori. Criza abia a început”. Mai mulţi analişti sunt de acord că preţurile vor scădea din ce în ce mai mult şi că se va stabili un nou echilibru între cerere şi ofertă.

Unii dintre ei, printre care şi Segalot, consideră că piaţa avea nevoie de o regândire, pentru că “de doi sau trei ani, exista o inflaţie, adesea nejustificată". Aceasta s-a datorat, după alte păreri, şi aşa-numiţilor “colecţionari profesionişti”, care cumpărau o operă pentru a o revinde rapid, cu un preţ mult mai mare.

Rezultatul: o cotă disproporţionată pentru unii artişti. În ultimă instanţă, criza s-ar putea dovedi benefică pentru creaţia artistică şi chiar pentru unele galerii care nu s-au pretat la jocul speculaţiilor de piaţă şi au menţinut exigenţa estetică, mulţumindu-se cu un număr redus de colecţionari.

Previziuni sumbre

Marii operatori ai pieţei de artă îşi iau măsurile necesare suportării crizei. Numărul achiziţiilor în vederea vânzării ulterioare a scăzut considerabil. De asemenea, garanţiile financiare acordate posesorilor în vederea vânzării nu se mai dau decât în cazuri excepţionale.

Acest sistem era menit să păstreze clienţii importanţi, dar el a fost unul dintre motivele supraaglomerării pieţei de artă în ultimii ani şi a generat, la sfârşitul anului 2008, pierderi importante, cum ar fi cea de 28 de milioane de dolari a casei Sotheby’s. Preşedintele Casei Christie’s anunţă o „politică prudentă de recrutare” a personalului, pentru a evita termenul "disponibilizare". În plus, clienţii importanţi nu numai că nu vor mai primi o primă de cumpărare, dar li se va cere să participe cu un anumit procent la prima de vânzare.

Dar, aşa cum Philippe Segalot consideră criza benenfică pentru calitatea producţiei artistice, el se dovedeşte optimist şi în privinţa unor galerii, pentru că noile condiţii „redistribuie cărţile”, în favoarea galeriştilor tineri şi dinamici. O altă consecinţă favorabilă ar fi stoparea planurilor de construcţii gigantice care au determinat migrarea multor artişti şi multor galerişti către zone nu tocmai favorabile comerţului de artă.

Şi, în plus, după fiecare criză, preţurile şi-au reluat mersul ascendent, odată cu mărirea numărului de cumpărători. Nu poate fi ignorată intervenţia noilor muzee care s-au deschis mai peste tot în lume (unele fiind încă în construcţie) şi care sunt obligate să-şi construiască un patrimoniu.

Excepţii neconcludente

Reacţiile pieţei de artă fotografică sunt mai puţin clare.

Dacă, în noiembrie, la Sotheby’s nu s-a obţinut niciun record pentru renumita colecţie a librarului Andre Jammes şi 28 de loturi au rămas nevândute, dacă la Salonul Paris Photo preţurile au fost mai modeste (de exemplu, 3.500 de euro pentru 13 fotografii de Man Ray din ultima perioadă  (foto),  Galeria „Lumiere des roses”, specializată în fotografie, şi-a mărit volumul vânzărilor cu 20%, anunţând o cifră de afaceri constantă de 35.000 de euro, după cum scrie "Le Monde".

În segmentul contemporan, au avut succes artiştii cunoscuţi şi piesele cu preţuri mici. O singură excepţie, piesele japoneze contemporane şi chinezul Yao Lu, care a şi primit Premiul BMW-Paris Photo.

Speranţe pentru 2009

În ajunul Crăciunului, Francois Curiel, preşedintele departamentului pentru Europa al Casei Christie’s, comenta pentru "The Art Newspaper" o excepţională licitaţie ce va avea loc în februarie 2009: scoaterea în vânzare a colecţiilor lui Pierre Berge şi Yves Saint Laurent.

“Dacă vânzarea va depăşi 200 de milioane de euro, va fi cea mai mare «single owner sale» realizată vreodată”, a declarat el. Este o colecţie cu adevărat extraordinară, care cuprinde piese realizate de-a lungul a şase secole şi imposibil de refăcut vreodată, ca atare.

În ceea ce priveşte perspectivele pieţei de artă în 2009, Curiel, unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din domeniul artei, cu o vechime de 40 de ani în domeniu, a răspuns referindu-se la licitaţia Damien Hirst de la Londra: “În ziua aceea am înţeles că, în pofida tuturor catastrofelor mondiale, piaţa de artă poate fi deconectată de finanţe sau economie”.

Şi tot cu această ocazie a schiţat şi un portret robot al unui comisionar de artă, care “trebuie să aibă un profil complet: să fie în acelaşi timp specialist, amba-sador, profesionist al marketingului, negociator, vânzător, gestionar, manager, vizionar şi, mai ales, psiholog”.

Yves Saint Laurent, celebrul creator de haute couture şi colecţionar de artă