Piaţa Sudului se închide, Inimăroiu, plecat în vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În lipsa conducerii Primăriei Sectorului 4, care este ba plecată în străinătate, ba lovită de boală, OPC-ul ameninţă cea mai mare piaţă din Capitală cu închiderea Oficiul pentru

În lipsa conducerii Primăriei Sectorului 4, care este ba plecată în străinătate, ba lovită de boală, OPC-ul ameninţă cea mai mare piaţă din Capitală cu închiderea

Oficiul pentru Protecţia Consumatorului (OPC) a amendat conducerea Pieţei Sudului, din sectorul 4, cu 8.000 de lei, la începutul acestei săptămâni.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Marian Zlotea, motivează sancţiunea prin lipsa autorizaţiilor de funcţionare, sanitar-veterinare şi de mediu şi a dat un termen de 30 de zile pentru remedierea situaţiei. Evenimentul i-a prins însă pe picior greşit pe oficialii de la Primăria Sectorului 4.

"Lipsa acestor documente (autorizaţii n.r.) înseamnă neinformarea completă a consumatorilor", explică preşedintele ANPC, Marian Zlotea. El nu are însă cui detalia situaţia din Piaţa Sudului, pentru că nici primarul Adrian Inimăroiu, nici viceprimarul Radu Silaghi sau secretarul general Radu Dragomirescu nu sunt prezenţi zilele acestea în instituţie. Edilul este în concediu, într-o călătorie în Anglia, după cum spune Zlotea, vicele este într-o vizită oficială în Israel, iar secretarul este în concediu medical. "Nu sunt eu vinovat că, după ce am dat sancţiuni, nu am cu cine să vorbesc", comentează preşedintele ANPC. "N-am ştiut că pleacă şi primarul. Mă gândesc acum cine se poate ocupa de problema Pieţei Sudului", a spus viceprimarul Silaghi, care declară că "n-o să închidă nimeni Piaţa Sudului". El adaugă că Piaţa Sudului este în prezent cea mai mare din Bucureşti şi că arată cel mai bine din ultimii 20 de ani.

"De exemplu, am renovat acoperişul şi am pus termopane", precizează Silaghi, care este de părere că "acum, înainte de Paşte, se vrea închiderea pieţei, adică OPC-ul are o problemă cu noi". În replică, preşedintele ANPC transmite clar că, dacă după 30 de zile, nu are autorizaţiile, Piaţa Sudului va fi închisă definitiv.

Primăria, lăsată pe mâinile unei necunoscute

Singura replică a primarului Inimăroiu a fost: "În locul meu am lăsat-o pe doamna Mariana Stan, consilier superior economist". Femeia nu figurează însă nici pe listele consilierilor locali, nici în vreo comisie din cadrul primăriei.

Pe lângă misterul care înconjoară acest personaj, secretarul general este cel care preia atribuţiile edilului în lipsa acestuia şi a viceprimarului, după cum se arată şi în legea şi cutuma din administraţia locală. "Nu şi-a mai luat concediu de un an şi doar săptămâna aceasta a găsit timpul necesar", justifică lipsa edilului de la sectorul 4, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Marius Dobrescu.

În haosul de la sectorul 4 încearcă să facă ziuă prefectul Mioara Mantale: "Fac apel către primari să rezolve mai întâi ei problema autorizării pieţelor, astfel încât să nu mai apară situaţii în care anumite activităţi să se desfăşoare ilegal."

Ea a mai spus ieri că îi avertizează pe primari şi pe coordonatorii echipelor de control să nu transforme această perioadă într-un show mediatic, ci să îşi facă treaba potrivit legii.

Într-un final, atât comercianţii, cât şi administratorul Pieţei Sudului, Florea Turturică, nu ştiu cât timp mai pot funcţiona în locaţia din cartierul Berceni.

N-am ştiut că pleacă şi primarul. Mă gândesc acum cine se poate ocupa de problema Pieţei Sudului.
Radu Silaghi
viceprimar sector 4

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite