La Petroşani şi Târgu Jiu, mediu acceptabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Testele efectuate de laboratorul mobil au evidenţiat noxe, dar sub limitele admisibile Analizele probelor de sol, apă şi aer prelevate din cele două oraşe au scos la iveală o situaţie

Testele efectuate de laboratorul mobil au evidenţiat noxe, dar sub limitele admisibile

Analizele probelor de sol, apă şi aer prelevate din cele două oraşe au scos la iveală o situaţie oarecum neaşteptată: condiţiile de mediu sunt mult mai bune ca în alte zone ale ţării.

Lipsa industriei, care a fost închisă şi vândută ca fier vechi, precum şi sărăcia locuitorilor, rămaşi fără slujbele din minerit, care nu-şi permit să circule prea des cu autoturismele, au ferit cele două municipii de poluare.

La Petroşani, probele de sol şi de aer au fost colectate din Parcul Carol Schreter, iar cele de apă, de la magazinul "Plus".

În Târgu Jiu, aerul analizat a fost cel de pe strada Tudor Vladimirescu, iar probele de sol şi apă au fost prelevate din Parcul Coloana Infinitului.

Poluarea e la limita suportabilă

Punctul cel mai sensibil al Petroşaniului s-a dovedit a fi conţinutul de amoniu din apa de băut, care este de 0,5 mg/litru, dar ar trebui să fie zero! A mai fost găsit şi destul de mult plumb în sol, valoarea obţinută în urma analizelor fiind de 19 mg/kg, în timp ce valoarea-limită admisibilă este de 20 mg/kg. Şi în apă s-a găsit destul de mult plumb, mai precis 6,8 µg/litru, în timp ce valoarea admisă este de 10 µg/litru, dar nici un parametru nu este depăşit în mod dramatic.

După normele în vigoare, nici măcar monoxidul de carbon din aer nu este în exces, deşi valoarea măsurată, de 5 mg/m3, arată că, totuşi, oamenii din Petroşani nu stau chiar pe roze.

Înainte ca locuitorii acestui oraş să se bucure prea tare, trebuie să spunem că fiecare normă a fost stabilită analizând rezistenţa omului exclusiv la noxa respectivă. Dar care este reacţia corpului uman în faţa atâtor noxe "la limită" numai petroşănenii ar putea să ne spună.

La Târgu Jiu e aproape la fel

Şi în acest oraş conţinutul de monoxid de carbon din aer este sub limita admisă de lege, dar valoarea de 6,7 µg/m3 arată că poluarea e destul de mare cât să necesite precauţii şi protecţii speciale, mai ales în centrul oraşului. În cazul monoxidului de carbon contează foarte mult când şi unde se face măsurătoarea.

De pildă, un cetăţean care trece prin centru pe la 10 dimineaţa va inhala mai puţin gaz toxic decât unul care trece numai la orele de vârf.

De aceea, de cele mai multe ori, medicii consideră că o poluare constantă de 5 µg/m3 este deja un semnal de alarmă şi toate valorile mai mari necesită măsuri de protecţie a populaţiei. Ca şi la Petroşani, apa din Târgu Jiu conţine amoniu, în proporţie de 0,5 mg/litru, iar solul are metale toxice, precum plumbul, cuprul şi zincul, deşi numai în cantităţi ce nu impun măsuri imediate.

Suspensiile totale din apă au fost notate cu 2, iar valoarea admisă e zero, ceea ce arată că apa din reţeaua oraşului necesită o filtrare mai atentă.

Pentru a fi folosită, ea poate fi lăsată la decantat, dar consumul de apă plată, mai ales în cazul copiilor şi al adulţilor susceptibili de probleme renale, este de preferat.

Campania va continua în 2008

Încheiem aici această etapă a campaniei împotriva poluării oraşelor şi vom reveni, după sărbători, cu prezentarea situaţiei din alte municipii româneşti situate în centrul Transilvaniei, Banat, Muntenia şi Dobrogea. 2008 este anul când vor începe să vină banii alocaţi de Bruxelles pentru investiţii ce ajută la refacerea mediului.

Vă recomandăm să ne urmăriţi în continuare articolele pentru că, între altele, vom prezenta, în linii mari, şi modul de întocmire a proiectelor de mediu, pe baza cărora se vor acorda subvenţii europene, precum şi sfaturi autorizate din partea autorităţilor din domeniu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite