OMV: problemele Petrom continuă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
OMV: problemele Petrom continuă
OMV: problemele Petrom continuă

Deşi consumul de gaze îşi va reveni uşor spre finalul anului, creşterea importurilor va afecta producţia Petrom, spune acţionarul majoritar. Compania românească rămâne totuşi pilonul grupului OMV în Europa de Sud-Est, în timp ce Turcia este privită ca o piaţă promiţătoare.

Scăderea masivă a pieţei gazelor din România, corelată cu oferta OMV de preluare a pachetului majoritar de acţiuni la compania turcă Petrol Ofisi, a determinat presa austriacă şi analiştii de profil să speculeze pe tema unei întoarceri la 180 de grade a strategiei grupului austriac faţă de subsidiara din România. Mai mult, posibila revizuire, la finele anului, a investiţiilor în rafinăriile Petrom a alimentat calculele potrivit cărora a venit vremea ca expansiunea pieţei din Europa de Sud-Est să ia sfârşit.

Cea mai mare scădere

Oficial însă, OMV nu şi-a întors faţa de la Petrom. „Încă de la privatizare, Petrom a fost şi încă este pilonul nostru în Europa de Est şi de Sud-Est“, au declarat, pentru „Adevărul“, reprezentanţii OMV. Totuşi, ei recunosc că, în ultimul an, condiţiile economice s-au schimbat, iar indicatori cruciali precum preţul ţiţeiului, marjele de rafinare şi rata de schimb euro-dolar vor rămâne extrem de volatili tot restul anului.

„În România ne confruntăm cu o reducere semnificativă a cererii de gaze, din cauza scăderii consumului industrial, în special din partea sectorului chimic. În continuare, o creştere a ponderii importurilor spre finele anului ar putea afecta producţia Petrom“, mai spun oficialii companiei austriece. În plus, declaraţiile şefului OMV în presa locală conţin cifre alarmante. „În România, consumul de gaze a scăzut cu 30%.

Cantitatea de gaze vândută de Petrom a scăzut în cel de-al doilea trimestru al anului cu 27%, în timp ce, pe alte pieţe unde activează OMV, reducerile au fost cuprinse între 5 şi 15%“, spune Wolfgang Ruttenstorfer, preşedintele companiei. Importurile de gaze au fost mai mici cu 77% în primele şase luni, din cauza pieţei scăzute. Însă atât Romgaz, cât şi Petrom, cei doi mai producători interni de gaze, estimează o revenire a cererii spre finele anului, ceea ce ar atrage importuri mai mari.

În plus, lunile de graţie în care consumatorii industriali au putut utiliza doar gaze din producţia internă expiră în octombrie. Dar folosirea gazelor ruseşti înseamnă scăderea producţiei interne. Cu alte cuvinte, revenirea pieţei gazelor va afecta Petrom din alt unghi, cel al reducerii producţiei.

Pieţele emergente îşi vor reveni

Totuşi, OMV menţine Petrom pe aceeaşi linie strategică de dezvoltare, însă cu paşi mai mici şi mai prudenţi decât se dorea iniţial. În segmentul de explorare şi producţie, programul de modernizare a adus deja îmbunătăţiri operaţionale, iar activitatea se va concentra pe controlul costurilor şi prioritizarea proiectelor. Investiţiile planificate în rafinare sunt în proces de revizuire, iar o decizie va veni la finele acestui an.

Oficialii OMV nu au comentat declaraţiilor unor specialişti, potrivit cărora creşterea pieţei din această regiune a luat sfârşit. „Deşi indicatorii sunt extrem de volatili, estul şi sud‑estul Europei reprezintă piaţa noastră de bază“, spun acţionarii majoritari ai Petrom, adăugând că se aşteaptă la o revenire a pieţelor emergente, categorie care include şi România.

Liantul dintre cerere şi ofertă

În ceea ce priveşte preluarea Petrol Ofisi, compania petrolieră turcă la care OMV deţine deja 41,5% din acţiuni, oficialii OMV analizează orice posibilitate, inclusiv varianta achiziţiei integrale. OMV vede piaţa din Turcia ca fiind extrem de promiţătoare. „Turcia leagă regiunile furnizoare din zona Caspică şi Orientul Mijlociu cu pieţele de downstream din centrul şi sud-estul Europei“, au explicat oficialii OMV interesul pentru această companie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite