Petreceţi ecologic Sărbătorile de iarnă!
0Pentru a evita risipa de resurse, ecologiştii ne învaţă cum să alegem ornamentele, jucăriile şi alimentele pentru Crăciun Frenezia cadourilor de Crăciun, datinile străvechi pentru
Pentru a evita risipa de resurse, ecologiştii ne învaţă cum să alegem ornamentele, jucăriile şi alimentele pentru Crăciun
Frenezia cadourilor de Crăciun, datinile străvechi pentru iarnă şi meniurile generoase pe care le pregătim pentru cei dragi ne fac să ne simţim bine şi să ne bucurăm de fiecare clipă.
Numai că, în aceste momente, uităm de mediu şi consumăm cantităţi impresionante de resurse. Bilanţul de după sărbători arată că oamenii fac tone de deşeuri, taie milioane de brazi pe care să-i împodobească şi consumă o cantitate mare de energie.
Organizaţiile de protecţia mediului au realizat un mic ghid pentru petrecerea unor sărbători ecologice pe care vi-l prezentăm în continuare. Ghidul arată că fiecare dintre noi poate contribui la reducerea consumului de bunuri. "De sărbători ar trebui să avem o atitudine prietenoasă faţă de mediu şi să ne gândim în mod raţional la folosirea resurselor naturale", a spus Dana Carataş, reprezentantul World Wilde Fund România.
Cheia unui consum redus constă în schimbarea obiceiurilor noastre cu unele menite să contribuie la conservarea resurselor naturale. "Putem să ne reducem impactul pe care fiecare dintre noi îl are asupra mediului prin cumpărarea unor cadouri ecologice. Astfel, ne vom simţi bine de sărbători", a mai spus reprezentantul WWF.
Brazi la ghiveci. Milioane de brazi sunt tăiaţi anual pentru Crăciun, iar după numai 2-3 săptămâni sunt aruncaţi la gunoi. O alternativă ar fi achiziţionarea unui brad în ghiveci, pe care să îl împodobiţi de Crăciun, iar apoi să îl plantaţi în grădina proprie sau în cea a blocului. Veţi avea astfel un brad natural nu doar pentru câteva zile, ci poate chiar pentru o viaţă. Brazii în ghiveci pot fi achiziţionaţi din hipermarketuri, florării, malluri sau magazine online.
Refuzaţi pungile de plastic. Când mergeţi la cumpărături luaţi propria sacoşă, de preferat, din material textil, evitând astfel pungile de plastic sau de hârtie de la magazine.
Jucării cu baterii reîncărcabile. În cazul în care aveţi copii evitaţi să le cumpăraţi jucării cu baterii. Dacă veţi opta, totuşi, pentru acest tip de cadou, asiguraţi-vă că bateriile pot fi reîncărcate. Bateriile clasice reprezintă o problemă din ce în ce mai mare, întrucât acestea conţin chimicale toxice ce pot afecta mediul.
Ambalarea cadourilor. Folosiţi cu măsură hârtia, cutiile şi pungile de cadou. Le puteţi refolosi pe cele rămase de anul trecut.
Împodobirea bradului. Moda ornamentelor de Crăciun se schimbă de la an la an, tendinţa fiind aceea de a cumpăra iar şi iar alte decoraţiuni care, într-un timp mai scurt sau mai lung, ajung la gunoi. În acest an, puteţi opta pentru ornamente ecologice, cum ar frunzele şi fructele uscate, beţişoarele de scorţişoară, conurile de brad, CD-urile vechi, săculeţele cu lavandă. Astfel, bradul va fi cu totul original.
Alegerea alimentelor. Alegeţi alimente naturale, produse local. Optaţi pentru alimente de sezon precum cartofi, varză, ceapă, nuci, morcovi, dovleac, conopidă, praz, în locul celor congelate, a căror păstrare şi congelare presupun un consum foarte mare de energie. Citiţi cu atenţie eticheta produselor alimentare şi informaţi-vă cu privire la sursa de provenienţă.
În Europa, industria cu cel mai mare impact asupra mediului este cea alimentară. Şi aceasta întrucât majoritatea alimentelor pe care le consumăm sunt transportate de la mii şi mii de kilometri distanţă, generându-se o cantitate impresionantă de CO2.
Stingeţi lumina la birou! Înainte de a pleca în vacanţă, asiguraţi-vă că aţi închis complet aparatura de birou! Nu lăsaţi aparatura în stand-by. Conform unui studiu realizat în 2006 în Marea Britanie, energia irosită de aparatura de birou lăsată în stand-by timp de 10 zile, pe perioada vacanţei de Crăciun, ar fi suficientă pentru pregătirea unui număr de 4,4 milioane curcani sau pentru funcţionarea a 350.000 de beculeţe ornamentale, timp de 240 de ore.
Faceţi mai puţine deşeuri. Încercaţi să cumpăraţi alimente şi băuturi ambalate în materiale ce pot fi reciclate şi evitaţi produsele supraambalate sau al căror ambalaj este dificil de reciclat. Dacă intenţionaţi să achiziţionaţi produse electronice, precum combine stereo sau televizoare, alegeţi-le pe cele care pot fi închise complet şi nu rămân în stand-by.
Felicitaţi online. Anual, milioane de felicitări sunt trimise prin poştă în toată lumea, însă o mare parte din acestea, împreună cu plicurile lor, ajung la coşul de gunoi. Pentru a economisi hârtia, înlocuiţi felicitările din hârtie cu cele electronice.
Nu mai folosiţi avionul! Chiar dacă pare un mijloc de deplasare comod şi rapid, transportul aerian este una din principalele surse de emisii de dioxid de carbon - emisii responsabile pentru schimbarea climei şi încălzirea globală. Pentru vacanţa de iarnă, puteţi alege o destinaţie de vacanţă din România sau din vecinătatea ţării noastre. Ori de câte ori este posibil, alegeţi să vă deplasaţi cu trenul.
Este, în prezent, cea mai prietenoasă opţiune pentru mediu.
Peruanii au brad din cartofi
Peruanii au găsit o metodă originală pentru un brad de Crăciun. Ei au realizat un pom din 98 de kilograme de cartofi, ce a fost prezentat marţi în cadrul unei expoziţii gastronomice din capitala peruviană Lima. Insolitul brad semnifică uriaşa diversitate a soiurilor de cartofi din Peru, respectiv de peste 300 de tipuri diferite. Pe lângă diversitatea deosebită, multe culturi de cartofi sunt plantate la altitudini de peste 3.500 de metri, în condiţiile în care multor oameni li s-ar părea extrem de dificile. (Livia Cimpoeru)
Abonamente la gimnastică drept cadou
Pentru un impact cât mai redus asupra mediului, cadourile trebuie să fie cât mai rezistente în timp, să aibă cât mai puţin ambalaj. Darurile pe care le cumpărăm trebuie să fie eficiente din punct de vedere al consumului de energie, să fie reciclabile sau realizate din materiale reciclate. În loc să ne umplem casele de obiecte de tot felul putem oferi celor dragi experienţe plăcute, cum ar fi bilete la un spectacol, un abonament la un centru sportiv sau de înfrumuseţare, un curs de dans sau pentru învăţarea unei limbi străine sau o invitaţie în oraş.