Petitorii fetei batrane

La 15 septembrie, scoala romaneasca se trezeste cu curtea plina de petitori. Dintr-o fata batrana si nitel cam suie, devine brusc o juna cu bujori in obrajiori, careia ii fac temenele toti craii, mai

La 15 septembrie, scoala romaneasca se trezeste cu curtea plina de petitori. Dintr-o fata batrana si nitel cam suie, devine brusc o juna cu bujori in obrajiori, careia ii fac temenele toti craii, mai noi sau mai vechi: presedintele, premierul, ministrul Educatiei, senatori, deputati, primari, consilieri, politisti, jandarmi, inspectori. Zapacita de atatia curtezani, ea uita o zi ca in toate celelalte 364, mandretea de flacai o ocoleau ca pe o piaza rea si le iese in intampinare cu ce haina mai acatarii are la indemana, cu stergar, paine si sare, covor rosu si flori. Ascultand prima fraza a mesajului presedintelui Iliescu, care vorbeste despre "inceputul noului an scolar" ca despre "un prilej de bucurie si speranta" si despre "sistemul educatiei nationale" ca despre "avanpostul viitorului", adica "locul in care se pregatesc cei care vor face Romania mai prospera si mai respectata", esti tentat sa crezi ca toata puterea politica a acestei tari e patrunsa pana-n rarunchi de importanta si rolul educatiei. Vazandu-l pe premier ca in prima zi a saptamanii face maraton intre trei locuri, pentru a participa la deschiderea cursurilor, asta dupa ce si-a condus fiul, ca orice parinte, la scoala, fara bodiguarzi si sirene, iti vine a crede ca acest guvern este mai aproape decat oricare altul de adevarata si netrucata fata a invatamantului. Iar cand ministrul insusi declara ca va deschide anul scolar undeva la talpa tarii, ca sa inteleaga oamenii ca nu numai orasenii se bucura de grija primului educator al Romaniei, nu-ti ramane nimic altceva de facut decat sa spui ca de maine toate neimplinirile sistemului national de invatamant vor fi amintiri. Festivismul si gargara sunt calamitati ce se abat ciclic asupra scolii, insa, in anii votului, ele capata accente tragi-comice. Trupa de marionete politice evolueaza pe o scena din ce in ce mai subreda, roasa de infiltratiile ploilor si de gerul iernilor, cu speranta ca publicul le va crede si de aceasta data vorbele fara fapta si nu va baga de seama playback-ul decalat. E dreptul alesilor sa fie cu poporul scolii macar o data pe an. Dar la fel de adevarata este si obligatia alesilor sa aiba in mintea si pe agenda lor de lucru invatamantul in fiecare zi din an. Adica sa faca politica scolii si nu sa transforme scoala in scena politica. Legea invatamantului si Constitutia acestei tari consfintesc interdictia amestecului politicii, a propagandei politice in scoala. Bariera legislativa este fentata insa de fiecare data, la 15 septembrie, fiindca nu doar liceenii sau studentii pot fi masina de vot, ci toata armata parintilor celor peste 4 milioane de elevi si studenti. Prilejul unui 15 septembrie in mijlocul scolarilor nu poate fi ratat de nici un politician roman. De ce sa se duca domnul deputat sau senator la scoala din Gruiu Vaii in 21 noiembrie, cand da inghetul si fulgii de nea se asaza pe cartea de istorie, fiindca geamurile au ramas tot lipsa si dupa "igienizarea" si "reparatiile" din vara? Ce sa mai intrebe premierul, prin februarie, daca or mai avea pe ce scrie amarastenii de prin Moldova, cand domnia sa le-a expediat, la inceput de an scolar, pachetul de rechizite scolare gratuite, confectionat la casa de moda "Guvernul Romaniei"? Ar putea, cel mult, sa le mai expedieze fotografia color cu autograf. De ce sa tina seama premierul ca nu se schimba ministrul scolii tocmai in preziua examenelor nationale din ratiuni de troc politic? Nici consilierii sau primarii nu prea mai au de ce sa mai calce prin scoala, ca nu se stie ce zurliu de profesor se poate trezi ca-i ia la intrebari despre fondurile alocate in semestrul I, despre canalizarea infundata, ori gunoiul neridicat de saptamani, sau despre aprobarea data buticului cu bauturi si tutun aparut peste noapte chiar la coltul gardului scolii, cand exista un gard. Poate singurii care mai calca pe culoarele vopsite pana la jumatate in minunatele culori gri-nevroza si maron-depresie sunt politistii chemati sa ridice vreun tanar in sevraj ori seringile cu urme de marihuana, de prin closete. Ar alege careva, de bunavoie si nesilit de campania electorala, sa stea intr-o scoala medie din Romania 6 ore pe zi, timp de 260 de zile pe an? Sa stea, doar, nu sa invete, nu sa predea! Sa treaca dintr-o zi monotona in alta zi monotona, dintr-o lectie debitata de la catedra la alta lectie plictisitoare, debitata mereu in acelasi ritm, mereu doar vorbe si cuvinte scrise pe tabla, mereu despre lucruri ce sunt extrem de departe de a te invata cum sa faci o cerere, cum sa cauti o informatie, cum sa te descurci cu o gasca agresiva, cum sa-ti faci rost de un job, cum sa te imbraci cand mergi la teatru sau te duci dupa un loc de munca, ori cum sa rezolvi, fara a renunta la scoala, faptul ca mama si tata sunt someri si tocmai ti s-a rupt si ultima pereche de adidasi. Ar dori macar pentru o luna intreaga, vreuna din marimile zilei sa se afle la catedra pentru a educa, incorsetat, de cele mai multe ori de o programa stufoasa, arida, de lipsa mijloacelor si materialelor didactice, dar si de neputinta de a iesi de sub povara grijilor personale determinate de un salariu de nimic, de o marginalizare sociala tot mai evidenta si tot mai constanta? Politicienii nu iubesc scoala decat o singura zi pe an. Ziua aceea din an, cand insasi scoala, precum o fata batrana, isi uita tristetile, isi mai peticeste rochia, isi roseste obrajii...