Pesediştii au negociat cu toată lumea
0Mircea Geoană avea de gând, ieri, să întărească ordinul ca parlamentarii PSD să nu lipsească de la votul de astăzi. Cu toate acestea, la şedinţa de grup a deputaţilor pesedişti, ordinul
Mircea Geoană avea de gând, ieri, să întărească ordinul ca parlamentarii PSD să nu lipsească de la votul de astăzi. Cu toate acestea, la şedinţa de grup a deputaţilor pesedişti, ordinul lui Geoană a fost transmis doar de Rovana Plumb şi Rodica Nassar.
Ceilalţi lideri PSD se plimbau pe holurile parlamentului unde, potrivit zvonurilor, purtau negocieri de ultimă oră cu democraţii şi liberalii. Împărţiţi pe echipe de negocieri, pesediştii urmau să se întâlnească pentru a se informa reciproc şi pentru a evalua cum trebuie să meargă votul.
Potrivit unor surse parlamentare, mulţi deputaţi PSD vor "defecta" la vot pentru că nu vor ca în cazul adoptării moţiunii să dea iniţiativa preşedintelui Băsescu. "Băsescu este în faţa unei situaţii bune - în cazul în care noi ne certăm între noi şi în faţa unei situaţii şi mai bune pentru că, dacă trece moţiunea, îşi numeşte omul la guvern.
Noi suntem într-o situaţie proastă, pentru că ne certăm şi în faţa uneia şi mai proaste pentru că, dacă votăm moţiunea, îşi pune Băsescu omul", afirma un lider PSD. Tabăra pro-moţiune din PSD era foarte optimistă. Liderii se arătau convinşi că documentul va fi adoptat. Unele surse parlamentare au enunţat ipoteza conform căreia s-ar conta pe votul reprezentanţilor minorităţilor naţionale şi al parlamentarilor PRM. (Alexandru Macoveiciuc)