Personajele lui Caragiale renasc în Giuleşti-Sârbi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caţavencu, Ziţa şi Brânzovenescu sunt câţiva dintre eroii marelui dramaturg care vor urca, în 2008, pe scena-căruţă din faţa TNB La periferia Bucureştiului, pe Drumul Săbăreni,

Caţavencu, Ziţa şi Brânzovenescu sunt câţiva dintre eroii marelui dramaturg care vor urca, în 2008, pe scena-căruţă din faţa TNB

La periferia Bucureştiului, pe Drumul Săbăreni, răsare, dintre gunoaie, Goe. Nu este vorba despre un puşti din zonă, ci chiar despre "marinelul" schiţat de Ion Luca Caragiale în "D-l Goe". Suspendat de o schelă, albit de la finisajul din ipsos şi ţinând în mână o trâmbiţă ca vestitorii curţilor regale, statuia "puişorului" îi pare trecătorului un înger. De la aproximativ şase metri, el supraveghează de fapt restul uriaşilor care cresc în curtea atelierului de sculptură al artistului Ioan Bolborea.

Cele 12 personaje au trecut de la stadiul de machetă, de miniaturi din bronz, la etapa de lemn, vată de sticlă şi ipsos. Aşezate maiestuos în aer liber, în curtea artistului bucureştean, ele au rezistat nazurilor iernii care tocmai a trecut. Le aşteaptă cuptorul şi bronzul încins. Au ajuns însă la mărimea "naturală", de aproape trei metri fiecare. "Cam aşa cum arată acum de înalte, aşa vor fi şi în faţa Teatrului. Va fi o adevărată scenă, cu un cadru format din patru stâlpi, pe care eroii lui Caragiale se vor manifesta după cum au ştiut marii actori români să-i interpreteze mai bine", explică sculptorul Ioan Bolborea. La o privire atentă, privitorul îl descoperă pe Farfuridi din "O scrisoare pierdută" sub chipul actorului Dem Rădulescu, pe Cetăţeanul turmentat din aceeaşi piesă, sub figura lui Birlic, iar pe Caţavencu, sub cea a lui Alexandru Giugaru. Ideea căruţei pe care este aşezată scena vine de la obiceiul artiştilor din vremea dramaturgului, care se deplasau cu spectacolele prin ţară, cu căruţa.

Ziţa şi Veta, după modelul Playboy

Din 2005, de când a început să lucreze la grupul statuar, artistul a tot schimbat apariţia personajelor şi proiectul în sine de mai multe ori. Dacă, la început, era stabilit că Ion Luca Caragiale va urca şi el în căruţă alături de "copiii" lui, ulterior, Bolborea a hotărât ca scriitorul să fie imortalizat şi în afara scenei. "Cu mâna pe carte, vreau să-şi privească opera de la distanţă, inclusiv pe el însuşi", spune artistul. Cu privirea spre un şir de picioare, pălării, mâini cu ţigarete şi busturi neterminate de lângă gardul atelierului, el ne lămureşte: "Aici este salonul refuzaţilor". Printre frânturile de statui, refuzaţii sunt Pristanda din "O scrisoare pierdută" şi Rică Venturiano din "O noapte furtunoasă". În schimb, va apărea Lucia Sturdza Bulandra, într-o postură elegantă, cu pălărie şi ţigaretă, care le va privi cu superioritate pe Ziţa şi pe Veta, de sub ipsosul frământat. "Pe Ziţa şi pe Veta le voi lăsa goale. Vor purta doar un fel de voal, pentru că, în definitiv, ele au fost nişte femei uşoare", mai spune Ioan Bolborea. Totuşi, personajele feminine vor purta pălării pe care vor fi aşezate fructe, iar nuanţele de bronz în care vor fi învelite vor fi diferite: verde, auriu, negru, argintiu, roşu. Grupul statuar va cântări aproximativ 16 tone.

Lucrare controversată

Acuzat de către unii reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi Cultelor cum că ar face parte din categoria artiştilor care primesc lucrări de la stat, sculptorul Ioan Bolborea (foto) se disculpă: "S-a dat concurs pe vremea când Răzvan Theodorescu era ministrul culturii, iar eu l-am câştigat", susţine artistul care precizează că suma pe care Ministrul Culturii şi Cultelor a alocat-o pentru proiectul "Căruţa cu paiaţe" ajunge până la 24 de miliarde de lei vechi, iar cea a Primăriei Muncipiului Bucureşti, la şase miliarde de lei vechi. Drepturile lui de autor costă două miliarde de lei vechi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite