Pericol în Defileul Jiului!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coridorul european E 79, care leagă Ardealul de Oltenia, se surpă pe zi ce trece Un tronson de circa 100 m a rămas suspendat chiar la graniţa dintre judeţele Hunedoara şi Gorj, după ce

Coridorul european E 79, care leagă Ardealul de Oltenia, se surpă pe zi ce trece

Un tronson de circa 100 m a rămas suspendat chiar la graniţa dintre judeţele Hunedoara şi Gorj, după ce râul Jiu a erodat malul şi zidul de protecţie.

În orice moment se poate produce o tragedie dat fiind faptul că, zilnic, pe porţiunea de drum erodată de ape circulă vehicule de transport în comun, de tonaj sau autoturisme. Cu toate acestea, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, în administrarea căreia este şoseaua în cauză, susţin că nu sunt probleme. "Nici vorbă de vreo problemă pe acel drum. Se circulă normal pe acea porţiune", a precizat Horaţiu Simion, director general adjunct al DRDP Timişoara.

Realitate negată de cei responsabili

În replică, şeful Poliţiei Rutiere Valea Jiului, comisar Petre Mârza, a spus că a făcut numeroase informări cu privire la situaţia de acolo, "pentru că este un mare pericol, dar nimeni nu a făcut nimic!". El a adăugat că a fost şocat de unul dintre răspunsurile administratorului de drum: "I-am avertizat că poate trece un autobuz, un vehicul de transport persoane şi se poate întâmpla o tragedie, iar răspunsul a fost: abia aştept!".

"Drumul nu este afectat"

Tot ce a făcut a fost instalarea unor panouri de avertizare asupra pericolului. Însă directorul general adjunct al DRDP Timişoara nu recunoaşte nici măcar acest lucru: "Nu există nicio restricţie de viteză sau tonaj. Sunt unele spălări de maluri, dar de ani de zile este aşa şi nu ne afectează. În zonă se realizează lucrări de amenajări hidrotehnice pe porţiunea Petroşani-Târgu Jiu, dar drumul nu este afectat".

Oricine ajunge însă la faţa locului poate vedea că sub stratul de asfalt al şoselei practic nu mai există terasamentul care să susţină artera. Mai mult, din cauză că nu s-a intervenit la stoparea eroziunii, malul se surpă zilnic punând în real pericol circulaţia rutieră

"Mă trec fiorii când circul pe aici"

Exasperaţi de indolenţa celor care ar trebui să intervină la consolidarea drumului, şoferii de camioane grele trec prin porţiunea afectată de alunecări "pe vârfuri" de teamă să nu ajungă în Jiu.

"Este grav ceea ce se întâmplă cu acest drum. N-aţi găsit toate zonele, mergeţi aproape de Petroşani şi o să vedeţi că mai este o porţiune unde se surpă. Acolo nici nu s-au mai obosit să pună indicatoare", a spus Nicolae Dragomir, şoferul unui TIR care lucrează la amenajările hidrotehnice de pe Jiu.

Bărbatul a adăugat că "dacă te prinde că nu ai taxa de drum plătită, te jupoaie, dar pe ei nimeni nu-i poate întreba de ce nu repară. Eu vă spun sincer că în momentul în care trec pe aici, mă trec fiori că nu ştiu cât s-a mai surpat pe sub drum".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite