Perchezitiile de noapte, admise, mandatul de arestare, redus la 3 zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plenul Camerei Deputatilor a adoptat, ieri, cu doar doua voturi impotriva si o abtinere, proiectul noului Cod de procedura penala, liderii grupurilor parlamentare declarand ca s-a realizat un pas

Plenul Camerei Deputatilor a adoptat, ieri, cu doar doua voturi impotriva si o abtinere, proiectul noului Cod de procedura penala, liderii grupurilor parlamentare declarand ca s-a realizat un pas inainte pe calea apropierii de normele legislatiei europene. Luand in discutie ultimele articole trimise spre reanalizare Comisiei juridice, deputatii au aprobat un amendament prin care se permite partilor intr-un proces sa foloseasca limba materna, indiferent de ponderea pe care minoritatea o are in localitatea respectiva. In forma initiala, reprezentantii minoritatilor nationale puteau folosi limba materna in instanta doar daca minoritatea avea o pondere semnificativa in acea localitate. UDMR avea si un amendament conform caruia actele ar fi urmat sa se incheie si in limba minoritatilor nationale. In urma dezbaterilor, UDMR a renuntat la aceasta idee. In Codul de procedura penala se prevede in mod clar ca actele se incheie numai in limba romana. Ca noutate absoluta, interceptarea convorbirilor telefonice se va face cu aprobarea judecatorului si nu cu cea a procurorului, cum este in prezent. Mandatul de arestare preventiva emis de procuror se reduce de la 30 de zile la 3 zile. Deputatii au acceptat aceasta norma ca o prevedere de tranzitie pana la momentul in care, conform legislatiei europene, arestarea va fi autorizata numai de judecator. Liderii PD si PNL au declarat ca mai sunt prevederi pe care nu le accepta, iar democratii si-au reafirmat hotararea de a se adresa Curtii Constitutionale. Deputatii PD considera neconstitutionala prevederea din proiect prin care se autorizeaza continuarea perchezitiilor pe timp de noapte.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite