Pensionarii vor pensiile pe card

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele două instituţii prin care se putea vărsa pensia într-un cont curent, Bancpost şi CEC, au decis încetarea convenţiilor încheiate cu Casa Naţională de Pensii. Cei peste 7 la sută din

Cele două instituţii prin care se putea vărsa pensia într-un cont curent, Bancpost şi CEC, au decis încetarea convenţiilor încheiate cu Casa Naţională de Pensii. Cei peste 7 la sută din pensionari care îşi luau pensia prin card sunt acum nevoiţi să aştepte poştaşul, ca toţi ceilalţi. "Intrăm în Uniunea Europeană sau ne întoarcem la Evul Mediu?", întreabă un pensionar revoltat pe site-ul CNPAS. "Am reuşit să păstrăm pentru un timp conturile curente ale celor care au beneficiat până acum de acest serviciu la cele două instituţii, iar acum căutăm alte soluţii, prin încheierea de noi convenţii, pentru a rezolva problema plăţii pensiilor prin card", ne-a declarat Mihai şeitan, preşedintele CNPAS, care a mai adăugat că "singura problemă în privinţa cardurilor este legată de procedura prin care Casa Naţională de Pensii va afla momentul în care plata pensiei trebuie să înceteze, în cazul decesului beneficiarului. Urmează să lansăm în toamnă o procedură, probabil cu intrarea în vigoare de la 1 ianuarie, prin care să stabilim nişte criterii de intrare pe piaţa aceasta a mai mult de două bănci. Va fi şi o concurenţă, lucru foarte util, căci pe o piaţă de genul acesta comisioanele pot fi negociate în baza concurenţei".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite