Pensiile facultative se urnesc mai greu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După un an de la debut, Pilonul III numără mai puţin de 125.000 de participanţi Evoluţia din primul an a Pilonului III a fost sub aşteptări. În funcţie de facilităţile fiscale şi

După un an de la debut, Pilonul III numără mai puţin de 125.000 de participanţi

Evoluţia din primul an a Pilonului III a fost sub aşteptări. În funcţie de facilităţile fiscale şi de încrederea în sistem, piaţa ar putea număra în cinci ani 1,5 milioane de participanţi.

După un an şi trei luni de la start, sistemul de pensii facultative numără nouă fonduri cu 121.400 de participanţi şi cu active de 53,5 milioane de lei. Pus în umbră de lansarea pensiilor administrate privat, Pilonul III a evoluat însă sub aşteptări.

"Evoluţia sistemului de pensii facultative a fost constant crescătoare, dar într-un ritm scăzut. Aceasta a fost sub aşteptările tuturor. Am fost mai optimişti, atât noi, autoritatea de reglementare, cât şi cei din piaţă", ne-a declarat Mircea Oancea, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). În această situaţie, dezavantajul este de partea administratorilor care au costuri importante pentru active scăzute, subliniază Oancea.

Companiile fac pensii angajaţilor

Pe de altă parte, Cornelia Coman, director interimar ING Asigurări de Viaţă, consideră că 2008 a adus creşteri însemnate pe acest segment, având în vedere finalizarea, în ianuarie, a aderării la Pilonul II.

"Este ştiut faptul că, anul trecut, pensiile facultative nu au beneficiat de o atenţie deosebită având în vedere perioada de aderare la Pilonul II. Anul acesta, însă, numărul de participanţi a crescut foarte mult.

S-au înregistrat chiar perioade de vârf în lunile mai-iunie", a declarat Cornelia Coman, director interimar ING Asigurări de Viaţă. Până în luna ianuarie, numărul de aderenţi la unul dintre fondurile de pensii facultative se ridica la 59.076 de participanţi, iar în următoarele şase luni (după finalizarea aderării la Pilonul II), acesta a sporit cu încă 62.333.

Cea mai însemnată creştere a numărului de aderenţi s-a înregistrat în luna iunie, când peste 22 de mii de români au aderat la unul dintre cele şapte fonduri care activau în acel moment.

De asemenea, un salt important a fost consemnat în noiembrie 2007, când numărul de participanţi la fondul BCR Prudent a crescut cu 10.000, pe seama contractelor încheiate de angajaţii unor companii care oferă pensia facultativă ca un beneficiu suplimentar adăugat pachetului salarial.

"În perioada următoare am mai putea vedea câteva salturi privind numărul de participanţi, până când segmentul corporate se va aşeza", a spus Coman. Numărul celor care au aderat la unul dintre cele opt fonduri de pensii facultative reprezintă doar 3,28% din totalul celor care s-au înscris la unul dintre fondurile de pe Pilonul II.

Prea săraci pentru pensii facultative

Numărul redus al celor care au optat pentru o pensie facultativă se explică prin salariile mici pe care le primesc românii şi prin înclinaţia scăzută a acestora spre economisire. "Salariul mediu pe economie este foarte scăzut. În aceste condiţii, pentru unii români este mai greu să economisească. Nu cred că vom vedea niciodată o pondere mai mare de 10%", este de părere directorul interimar ING Asiguri de Viaţă.

1,5 milioane de aderenţi în 2013

"Estimarea noastră este că, până la finele anului, sistemul de pensii facultative va număra 200.000 de participanţi, cu active de 25 de milioane de euro (n.r.- aproximativ 90 milioane de lei). Rămâne de văzut în ce măsură aceste cifre vor fi atinse", a spus preşedintele CSSPP.

În ceea ce priveşte estimările pe termen mediu, Oancea consideră că, în cinci ani, Pilonul III ar putea număra 1-1,5 milioane de participanţi, acest lucru fiind însă condiţionat de facilităţile fiscale şi de încrederea în sistem.

ING Optim, cei mai mulţi participanţi

La finele lunii august, pe piaţa pensiilor facultative activau opt fonduri. În septembrie şi-a început activitatea şi Concordia Moderat administrat de Asirom Concordia. Cel mai mare număr de participanţi (29.997) numără fondul ING Optim, urmat de BCR Prudent. AZT Moderato se situează pe locul al treilea, cu un număr de 20.605 de aderenţi. Următoarele poziţii în clasament sunt ocupate de ING Clasic, AZT Vivace, Pensia Mea, OTP Strateg şi Raiffeisen Acumulare.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite