Pe blogul principelui Radu, un „manifestant paşnic“ rupe tăcerea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa Regală nu a transmis, până în prezent, niciun mesaj despre protestele spontane ale românilor. Tulburând, indirect, această linişte, principele Radu a publicat, pe blogul personal, opinia unui „manifestant paşnic“, care cere regelui Mihai şi principesei Margareta să-i susţină pe oamenii din stradă.

UPDATE După ce „Adevărul“ a relatat astăzi, la prânz, despre articolul publicat pe blogul principelul Radu al României şi semnat de un „manifestant paşnic“, susţinător ale revoltelor, conţinutul site-ului www.princeradublog.ro a suferit unele schimbări, s-au dat câteva „refresh“-uri.

Prima modificare a vizat chiar articolul „Manifestările paşnice şi democratice“, postat astăzi şi însuşit de M.P., „manifestantul paşnic“. Într-un paragraf, protestatarul „timid“ pocise numele preşedintelui Traian Băsescu, spunându-i „Besescu“. După ora 17.00, greşeala din numele de familie al şefului statului fusese rectificată.

Cea de-a doua modificare se referă la categoria „Atitudini“ de pe blogul principelui Radu, categorie care la mijlocul zilei conţinea doar câteva articole, pentru ca spre seară să-i fie adăugate altele, publicate mai demult, provenind de la alte rubrici. S-au înmulţit, prin urmare, atitudinile.

De precizat că principele Radu mai are un site, www.princeradu.ro, asemănător cu blogul şi care conţine aceleaşi anunţuri despre Casa Regală, cu exceţia înflăcăratului articol „Manifestările paşnice şi democratice“, care laudă protestele din stradă şi îi cheamă pe regele Mihai şi pe principesa Margareta să se alăture cauzei oamenilor.

Deja, la ora 19.00, articolul „manifestantului paşnic“ adunase 19 comentarii, toate scrise de simpatizanţi ai monarhiei, în general, şi ai Casei Regale a României în special.

Promovare pe Facebook
Acelaşi manifest anonim de pe blogul principelui Radu al României a fost publicat la prânz şi pe pagina de Facebook a acestuia, mai bine zis pe cele două conturi cu acelaşi nume: „Principele Radu“. Mai există şi un al treilea cont, probabil piratat, „Principele Radu Duda Preşedinte“, inactiv din 2009. După şase ore de trafic, pe contul oficial, articolul buclucaş a adunat 123 de „like“-uri, a fost distribuit de 18 ori şi a avut şase comentarii.

Răspândirea acestui articol - o sinteză a doleanţelor exprimate de români în toate pieţele ocupate spontan şi un apel adresat, deschis şi insistent, Casei Regale de a se implica în aceste evenimente - face notă discordantă cu lipsa de reacţie pe această temă a regelui Mihai şi a principesei Margareta.

image

Reprezentanţii Casei Regale continuă să păstreze tăcerea faţă de evenimentele de stradă din ultimele nouă zile. Vineri, 20 ianuarie, pe site-ul oficial al Casei Regale, www.familiaregala.ro, a fost difuzat un interviu acordat de principele Radu postului TV1 Satu Mare la 27 decembrie 2011.

Anterior acestui mesaj, sunt publicate două articole de presă despre regele Mihai şi un comunicat despre delegaţia oraşului Sibiu la Săvârşin, unde se află una dintre reşedinţele Casei Regale. Nimic despre proteste.

Principele Radu ţine de ceva timp şi un blog personal, www.princeradublog.ro, pe care postează informaţii despre activitatea membrilor Casei Regale, dar şi analize sau articole ale unor apropiaţi.

Astăzi, 21 ianuarie, pe blogul principelui a apărut un text înflăcărat şi, pe alocuri, conţinând expresii deplasate, text care poartă titlul „Manifestările paşnice şi democratice“.

Autorul, un „manifestant paşnic“, prezent din 13 ianuarie în stradă, se solidarizează cu oamenii care protestează, relatează clinciurile cu jandarmii, abuzurile săvârşite de aceştia. Pe scurt, descrie atmosfera de la manifestaţiile din Bucureşti.

Apelul care rupe filmul atitudinii de până acum a Casei Regale faţă de proteste este adresat regelui Mihai şi principesei Margareta: „Îndrăznesc să consider că Majestatea Sa Regele şi Principesa Moştenitoare, prin Casa Regală, trebuie să susţină MANIFESTĂRILE PAŞNICE ŞI DEMOCRATICE, îndemnând la libera exprimare şi coagularea cugetărilor noastre“.

Casa Regală nu a putut fi contactată pentru a face precizări despre acest mesaj.

Preluăm, în continuare, mesajul „manifestantului paşnic“ publicat pe blogul principelul Radu al României:

„Manifestările paşnice şi democratice
Alteţa Voastră Regală,

Deşi situaţia socială personală, sau cea materială nu sunt motivele pentru care am participat PAŞNIC la protestele Bucureşti, încă din 13 ianuarie (…BoldText pentru Serviciile care vă citesc blogul), am ales să fiu acolo alături de prieteni şi cunoscuţi, având certitudinea că mesajul nostru va avea efect la nivelul semenilor noştri.

Votul şi protestul sunt factori determinanţi ai libertăţii şi democraţiei, motiv pentru care am participat la proteste, nu doar din indignare faţă de situaţia actuală a ţării, dar mai ales din obligaţia civică şi cetăţenească, pe care cu toţii trebuie s-o îmbrăţişăm şi pe care trebuie să o întărim cu orice preţ. Am participat pentru a susţine acele voci care au avut demnitatea de a se face auzite, în speranţa că această populaţie se va trezi pentru câteva clipe şi va realiza posibilitatea de a acţiona unitar în faţa distrugerii ţării şi probabil a ultimei ocazii de a redeveni un popor, oricât de săraci şi îndepărtaţi am fi de adevărata noastră identitate istorică.

Am numărat între protestatarii din Piaţa Universităţii suficienţi infiltraţi ai mai multor servicii secrete, nenumăraţi huligani instigatori şi „infantili“, iar jandarmii, după ce ne-au iritat prin prezenţa ostilă, ne-au alergat ca pe ovine şi ne-au gazat ca pe şobolani, în egală măsură. În apărarea jandarmilor pot spune doar că nu au intervenit violent decât atunci când s-au răsfirat cei vârstnici. Ne-am regăsit aşadar încercuiţi în mod bine organizat de jandarmi şi gazaţi din plin, în ciuda numeroşilor agenţi infiltraţi care puteau separa 30 de „ultraşi“ oligofreni de alte sute de protestatari PAŞNICI. Neavând experienţe anterioare cu jandarmii am avut surpriza să constat că acele gaze lacrimogene chiar sunt lacrimogene… al naibii de lacrimogene.

Fără a zabovi asupra provenienţei huliganilor, modul lor de organizare şi incapacitate suspectă a jandarmeriei de a-i prinde până dincolo de Piaţa Unirii, concluzia este simplă: cu cât protestatarii PAŞNICI sunt mai puţini şi uşor divizibili, cu atât mişcarea lor justă va fi mai uşor de sabotat. Nimic mai simplu. Cel puţin apreciem faptul că de această dată nu s-au împărţit bastoane intelectualilor şi nici instituţiile nu şi-au mai dat foc la autocare. Sau poate şi-au ieşit din mână de la ultima mineriadă, fiind conduşi în mod neprofesionist de viermi numiţi politic, cu/fără diplomă de Bacalaureat, dar doctoranzi în Drept, fiind ferm convinşi că acesta se referă la mâna cu care îşi salută superiorii/stăpânii.

Consider rezultatele generale ale protestelor PAŞNICE din ultima săptămână ca fiind bune şi chiar încurajatoare, la nivelul întregii ţări, chiar dacă prezenţa scăzută a participării nu poate fi trecută cu vederea.

Totodată cred că dacă această populaţie nu va reuşi să se mobilizeze în număr tot mai mare şi PAŞNIC în perioada imediat următoare şi în ciuda sezonului rece, atât de fatidic de-a lungul istoriei noastre, atunci denaturarea mesajului nostru va fi tot mai uşoară prin mijloce deja trăite experimentate de-a lungul ultimilor 60 de ani. Violenţele provocate şi amplificarea acestora vor conduce la intimidarea celor care au stat acasă şi descurajarea celor care au participat deja ÎN MOD PAŞNIC.

Îndrăznesc să consider că Majestatea Sa Regele şi Principesa Moştenitoare, prin Casa Regală, trebuie să susţină MANIFESTĂRILE PAŞNICE ŞI DEMOCRATICE, îndemnând la libera exprimare şi coagularea cugetărilor noastre. Îndemnul la nonviolenţă trebuie adresat atât protestatarilor cât şi instituţiilor de ordine publică, pentru ca acestea din urmă să conştientizeze că va exista viaţă în România şi după Besescu, sau cel puţin aşa sperăm cu toţii.

Sunt realmente îngrijorat de capacitatea incredibilă de resemnare a semenilor noştri, mai ales în perspectiva posibilităţii repetării fraudei electorale din ‘46. Cu fiecare zi ce trece ne este vândută ţara de sub picioare şi vorbind cu oamenii simpli constat incapacitatea de a înţelege acest simplu fapt. Cred totuşi că vom reuşi cu toţii să înţelegem că dacă nu protestăm împreună şi demni, atunci lent, dar sigur, vom sista a mai exista pierind în linişte acasă, unii de boală, alţii de ură, dar cu toţii înhămaţi aceluiaşi sfârşit, cândva votat.

Cerându-vă iertare pentru modul de exprimare căruia nu i-am putut rezista,
Încă român, încă acasă, dar mai ales în stradă,

Cu stimă,
M.P.
(MANIFESTANT PAŞNIC)“

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite