Paul Wolfowitz şi Banca Mondială, într-o puternică opoziţie

Oare problemele preşedintelui Băncii Mondiale, Paul Wolfowitz, vor duce la o schimbare reală în cadrul instituţiei? Se va pune oare capăt practicii arhaice prin care doar preşedintele

Oare problemele preşedintelui Băncii Mondiale, Paul Wolfowitz, vor duce la o schimbare reală în cadrul instituţiei? Se va pune oare capăt practicii arhaice prin care doar preşedintele Statelor Unite ale Americii numeşte conducătorul celei mai importante agenţii de dezvoltare din lume?

Aflându-se în faţa unei mustrări extraordinare din partea comitetului ministerial de supraveghere al Băncii şi în faţa unei revolte a angajaţilor săi, Wolfowitz şi-a pierdut speranţa de a se strecura până la sfârşitul mandatului său - peste trei ani. Scandalul are la bază venitul extrem de generos şi pachetul de promovare pe care Wolfowitz le-a acordat iubitei sale în 2005, drept recompensă că a părăsit Banca pentru a-i pregăti lui venirea. La acea vreme, când Banca punea accentul pe standardele înalte de guvernanţă drept cheia dezvoltării, recenta dezvăluire a detaliilor acestui aranjament a provocat o lovitură puternică credibilităţii băncii.

Chiar dacă Wolfowitz va fi forţat în cele din urmă să demisioneze, nu se va câştiga nimic, dacă preşedintele SUA, George W. Bush, va putea să aleagă persoana care îl va înlocui, aşa cum au făcut preşedinţii SUA încă de la înfiinţarea Băncii, după al Doilea Război Mondial.

Şeful Băncii ar trebui, în schimb, să fie ales printr-o procedură transparentă şi deschisă, al cărei scop să fie selectarea celui mai bun candidat, fie că acesta ar fi din Statele Unite, Europa sau din ţările în curs de dezvoltare.

Într-adevăr, o mare parte din slăbiciunea pe care o are Wolfowitz astăzi se datorează modului în care el a ajuns în această poziţie, ca numit al unei administraţii a Statelor Unite care este destul de slabă la capitolul cooperare internaţională.

Banca Mondială este o instituţie financiară de dezvoltare. Dar trecutul lui Wolfowitz în Departamentul de stat al SUA şi în Departamentul de apărare nu îi acordă o reală expertiză sau experienţă în niciunul dintre aceste domenii. În schimb, pretenţia sa la faimă a avut la bază rolul său de arhitect al războiului pierdut de America în Irak.

Oricum, Wolfowitz este genial, dar pare de neconceput că ar fi fost ales la şefia Băncii Mondiale în urma unui proces deschis, transparent şi multilateral de selecţie.

Am ajuns la această concluzie, deşi susţin dorinţa Administraţiei Bush de a cataliza schimbarea în cadrul Băncii. De multă vreme susţin că centrul de greutate al Băncii ar trebui schimbat de la credite la subvenţii complete, o politică pe care Administraţia Bush o sprijină foarte puternic.

Dar a alege pe cineva care nu are un trecut şi o experienţă evidente în dezvoltarea economică nu este modalitatea de a progresa în această direcţie.

Un proces de selecţie mult mai deschis ar fi scos la iveală faptul că iubita lui Wolfowitz lucrase în Bancă. Acesta poate părea un element minor, dar nu este, dată fiind politica strictă a Băncii împotriva nepotismului. Dacă Wolfowitz ar fi fost de departe cel mai potrivit candidat pentru această funcţie, comitetul de selecţie ar fi găsit o modalitate de a rezolva aspectul, într-o manieră deschisă şi transparentă. Dar, dată fiind experienţa sa precară, problema cu iubita l-ar fi descalificat de la bun început. De ce întreaga lume acceptă cu supunere acest statut şi permite Statelor Unite să dicteze ocupantul primei poziţii în Bancă? Este o poveste tristă despre guvernanţa globală deficitară. Europa nu contrazice America, pentru că vrea să îşi păstreze privilegiul perimat de a-l numi pe şeful Fondului Monetar Internaţional, instituţia-soră a Băncii Mondiale.

Asia nu are de ales decât să cedeze în faţa păcălelilor Americii şi ale Europei, pentru că este foarte slab reprezentată în ambele instituţii. Cât priveşte Africa, liderii săi refuză să spună sau să facă ceva care ar putea întrerupe valul de finanţări oferite de Banca Mondială.

Multă lume, inclusiv eu, s-a plâns de ceva vreme despre modalitatea de alegere a ocupantului primei poziţii atât la Banca Mondială, cât şi la Fondul Monetar Internaţional.

Cum pot cele două instituţii să continue să predice dezvoltarea economică pe baza unei bune guvernanţe şi a transparenţei, câtă vreme nu permit schimbări în propriile instituţii?

Acum, cu atât mai mult, ambele organizaţii se prefac că fac ceva pentru a rezolva această problemă. Dar până acum, nu au arătat niciun interes real pentru a schimba ceva.

Dacă este să fim corecţi, conducerea FMI face eforturi pentru a dinamiza economiile emergente, în special în Asia, care are un cuvânt de spus în conducerea Fondului. Dacă este continuat, acest proces ar duce în cele la urmă la modificările necesare. Din păcate, eforturile FMI înaintează foarte încet. La Banca Mondială, însă, aparent nu se întâmplă nimic.

De ce întreaga lume permite Statelor Unite ale Americii să dicteze ocupantul primei poziţii în Banca Mondială?Selecţia preşedinţilor Băncii Mondiale şi FMI trebuie revizuită

Poate că atunci când Gordon Brown va deveni prim-ministru, va avea puterea de a convinge membrii G7 să întreprindă schimbările de care este nevoie. Ca şef al comisiei ministeriale de supraveghere a Fondului, Brown înţelege aceste probleme mai bine ca oricine. Sau poate căderea lui Wolfowitz va determina începutul schimbărilor. Este posibil ca, în sfârşit, viitorul preşedinte al Băncii Mondiale şi al FMI să vină din afara domeniilor în care activau până acum şefii celor două instituţii.

Există foarte mulţi candidaţi cu un excelent potenţial, care provin din afara Statelor Unite. Ministrul de finanţe sud-african, Trevor Manuel, a condus abil comitetul ministerial de supraveghere al Băncii şi ar deveni un excelent preşedinte al Băncii Mondiale. Sau poate fi un american calificat. Ce spuneţi de Bill Clinton? Oricum, selecţia preşedinţilor Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional trebuie rapid revizuită. Cel mai evident mesaj pe care îl transmite cazul lui Wolfowitz este sfârşitul răbdării faţă de statu-quo-ul (n.r. american).