Patru morţi, într-un elicopter SMURD prăbuşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La mai puţin de un an de la intrarea în funcţiune, Serviciul Medical de Urgenţă, Resuscitare şi Descarcerare (SMURD) din Iaşi se confruntă cu o tragedie. Un elicopter de tipul Eurocopter 135

La mai puţin de un an de la intrarea în funcţiune, Serviciul Medical de Urgenţă, Resuscitare şi Descarcerare (SMURD) din Iaşi se confruntă cu o tragedie. Un elicopter de tipul Eurocopter 135 P2, al SMURD, aflat într-un zbor de încercare, s-a prăbuşit ieri dimineaţă, în jurul orei 9,15, la trei kilometri de pista aeroportului din Iaşi. Aparatul de zbor nu a luat foc, dar după cădere a fost, practic, dezmembrat.
Piloţii, un medic şi o asistentă au murit pe loc
La bord se aflau patru persoane, doi piloţi şi două cadre medicale de la Spitalul de Urgenţă "Sf. Spiridon". Ambulanţa Iaşi a primit solicitarea pentru intervenţie la ora 9,30. În câteva minute, au ajuns la faţa locului trei ambulanţe complet echipate pentru a interveni în cazul unor accidente aviatice. Au urmat alte trei ambulanţe, însă totul a fost în zadar. Impactul cu solul a fost atât de puternic, încât aparatul a fost distrus în totalitate. Trei dintre scaune, în care se aflau pilotul, copilotul şi medicul, toţi cu centurile de siguranţă puse, au fost aruncate la câţiva metri de locul accidentului. Chiar lângă resturile elicopterului se afla trupul unei asistente medicale. Cele două cadre medicale SMURD care şi-au pierdut viaţa sunt dr. Liliana Puiu şi asistentul medical Mioara Haută. SMURD Iaşi fusese inaugurat în mai 2005.
Elicopterul aparţinea Unităţii Speciale de Aviaţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor, având ultima revizie tehnică făcută în luna noiembrie.
O comisie de anchetă a Ministerului Administraţiei şi Internelor a fost trimisă, ieri, la faţa locului pentru a elucida condiţiile în care a avut loc evenimentul, deocamdată nefiind exclusă nici o ipoteză. Se pare că, la un moment dat, a avut loc o scădere bruscă a vizibilităţii, dar nu se ştie încă dacă aceasta a fost cauza accidentului.
La anchetă vor participa şi specialiştii Inspectoratului Aviaţiei Civile din Ministerul Transporturilor, care scoseseră, ieri, toate înregistrările convorbirilor dintre echipaj şi dirijorii de trafic.
Cele două cadre medicale de la Spitalul de Urgenţă "Sf. Spiridon" din Iaşi tocmai sărbătoriseră, pe 9 decembrie, 5 ani de când se înfiinţase Unitatea de Primire Urgenţe (UPU). În mai 2002, dr. Liliana Puiu şi asistenta Mioara Haută fuseseră cooptate în echipa SMURD. Dr. Liliana Puiu avea 37 de ani, era medic primar în spital de când terminase rezidenţiatul. La UPU, ea lucra din 2002. Ea făcuse schimb cu o colegă pentru a putea ajunge la Bucureşti. Asistenta Mioara Haută avea 31 de ani şi lucra la "Sf. Spiridon" din 1998. Nici una nu era căsătorită.
Acesta este cel de-al doilea elicopter SMURD care s-a prăbuşit. Primul accident a avut loc în martie 2003, când un elicopter de tipul Alouette YAR 316 B, aparţinând SMURD Târgu Mureş, a căzut într-o comună din judeţul Cluj. Elicopterul prăbuşit se întorcea de la Budapesta, unde transportase la spital un bebeluş din Bistriţa, şi avea la bord un medic, un asistent şi doi piloţi. Toate cele patru persoane aflate în elicopter şi-au pierdut viaţa. Pilotul Nicolae Marian se mai prăbuşise cu un elicopter în 2000, pe un câmp din Sighişoara. Deşi aparatul s-a zdrobit la impactul cu solul, ocupanţii acestuia, 6 la număr, au scăpat cu răni uşoare.
Cei doi piloţi aveau o experienţă de zbor foarte mare. Valentin Mihai Stănescu, comandantul elicopterului, avea 38 de ani, 1.500 ore de zbor în total şi 450 pe elicopterul care s-a prăbuşit. Copilotul, Mihai Augustin Toma, avea 37 de ani şi o experienţă de 100 de ore de zbor pe acest tip de aparat. Elicopterul, un Eurocopter 135 P2, fusese achiziţionat în 2004. "Unitatea Specială de Aviaţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor aprobase zborul şi planul de zbor. Înainte de a porni în misiune, trebuia să se facă verificări atât la sol, cât şi în aer. După decolare, s-a petrecut tragedia", ne-a declarat căpitan-comandor Sorin Ursuleanu, de la Unitatea Specială de Aviaţie. Cei doi piloţi au fost avansaţi post-mortem prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. Astfel, pilotul Valentin Mihai Stănescu a fost avansat post-mortem locotenent-colonel, iar copilotul Mihai Augustin Toma, căpitan-comandor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite