Patru copii infectati cu HIV nu au voie sa intre in scoala

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei micuti au fost cu greu integrati in invatamantul de masa. O copila seropozitiva de 14 ani a fost alungata din scoala pe motiv ca "murdareste" clasa

Din cei sapte copii seropozitivi care, la inceputul acestui an scolar, au solicitat Inspectoratului Scolar Judetean Iasi sa ii accepte in scolile de masa, trei au fost integrati cu insistente si lacrimi, mai ales din partea micutilor care vor si au capacitati deosebite sa studieze. Patru dintre ei au ramas, insa, stigmatizati. La Iasi exista si mai multi copii care nu au avut curajul sa se adreseze ISJ de frica sa nu fie, din nou, respinsi. Daca trei dintre copiii carora li se refuza categoric dreptul la educatie au renuntat pentru moment sa induplece dascalii, o copila de 14 ani a avut curajul sa infrunte opozitia de la Scoala nr. 13 "Alexandru cel Bun" din cartierul cu acelasi nume. Copila, care a absolvit doar clasele I si a II-a din pricina bolii, dar mai ales a refuzurilor sistematice din partea conducerii mai multor scoli (pe motiv ca a depasit varsta de scolarizare, de 14 ani), asteapta de patru zile, cu ghiozdanul in spate, sa mearga la cursuri. Ana nici nu mai are acces in scoala in care a fost initial primita, dupa ce directoarea a "dat-o afara ca pe un caine", dupa cum ne-a declarat Elena Sipoteanu, presedinta Asociatiei "Glasul inimii" din Iasi, asociatie care militeaza pentru drepturile copiilor infectati cu virusul HIV. "Directoarea ne-a spus sa mergem acasa, ca ii murdarim clasa", a rostit printre lacrimi mama fetei de 14 ani. "De ce m-au dat afara ca pe un animal? Vreau si eu sa invat ca si ceilalti copii", a spus afectata Ana. "Am discutat cu directoarea scolii si am cazut de acord ca, in aceste cazuri speciale, copiii pot merge la scoala chiar daca au peste 14 ani", a precizat Mihai Dumitriu, inspectorul general al ISJ Iasi. Cu toate acestea, Ana a ramas si ieri dincolo de poarta scolii. "In Romania, o lege se bate cap in cap cu alta. Legea invatamantul are un articol care spune ca anumiti copii cu deficiente pot fi inclusi in clase comasate sau sa invete la domiciliu. Or, copiii cu HIV sunt normali si transportabili. Ordonanta 137/2000 prevede expres ca persoanele cu HIV pot urma orice forma de invatamant de masa", a completat Elena Sipoteanu. "Vom sesiza forurile internationale pentru discriminare. Chiar Ana, care este un copil extraordinar de destept, mi-a spus ca va scrie memorii in nume personal. Vom da in judecata statul roman si ISJ Iasi si apoi vom demara protestele. Poate asa vom afla si cine ne-a infestat copiii de catre sistemul sanitar deficitar existent intre 1987-1992. Acesti copii nu sunt vinovati ca s-au imbolnavit. De ce sa fie vinovati sa intre in scoli?", a mai spus Elena Sipoteanu. Inspectorul general adjunct al ISJ Iasi, Doru Tigau, ne-a declarat: "De regula, conducerea unei scoli poate refuza accesul pe criterii de calitate. Fortand lucrurile ar putea ingradi accesul in scoli unor astfel de copii (...) Exista legislatie, reglementari, metodologii, dar oamenii sunt oameni si au fobii".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite