Patronul chinezoaicelor sechestrate zice că ar trebui pupat în dos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adevărul a prezentat, în ediţia de ieri, modul în care sunt tratate chinezoaicele aduse la fabrica de confecţii din Bacău. Femeile sunt ţinute sub lacăt şi patru dintre ele au încercat

Adevărul a prezentat, în ediţia de ieri, modul în care sunt tratate chinezoaicele aduse la fabrica de confecţii din Bacău. Femeile sunt ţinute sub lacăt şi patru dintre ele au încercat chiar să evadeze, dar au fost prinse. În aceste condiţii, patronul italian al fabricii Wear Company Bacău, Antonello Gamba, a decis să rupă tăcerea. El a precizat că se va organiza o inaugurare festivă pe 20 septembrie, dar că, până atunci, chinezoaicele nu doresc niciun contact cu exteriorul, ci doar înfiinţarea unui magazin în incinta fabricii. "Consulul Chinei m-a pupat aicea (n.r. patronul italian a indicat cu degetul către posteriorul său) când a văzut ce condiţii au muncitorii chinezi. Le-am oferit condiţii mai bune decât cere legea din România", a spus patronul italian.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite