Va reuşi oare Patriarhul Daniel să ţină Biserica Ortodoxă unită?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avem Patriarh! Al şaselea din galeria Preafericiţilor care, din 1925, de la Miron Cristea încoace, au fost învredniciţi pentru păstorirea Bisericii Ortodoxe Române. Alesul este Daniel,

Avem Patriarh! Al şaselea din galeria Preafericiţilor care, din 1925, de la Miron Cristea încoace, au fost învredniciţi pentru păstorirea Bisericii Ortodoxe Române. Alesul este Daniel, mitropolitul Moldovei.

Dangăt de clopote, foşnet de patrafire, afişe şi sloganuri electorale, mitinguri spontane, arestări. Toate pe fundalul unor jocuri dure de culise. În culise s-au tras sfori, în stradă s-au strigat sloganuri dure, pe margine s-au pus pariuri, iar la urne a ieşit cine trebuia. Numirea propriu-zisă a viitorului Patriarh al României va avea loc până la sfârşitul acestei luni, într-o zi anume, încă nestabilită oficial, când se va ţine ceremonialul întronizării noului Patriarh.

Taina alegerii

Noaptea dintre 11 şi 12 septembrie, anul de graţie 2007, a fost una a tainelor. Mitropolitul de Alba Iulia, ÎPS Andrei Andreicuţ, şi-a retras sprijinul pentru ÎPS Bartolomeu Anania.
Cel din urmă ar fi făcut o "criza de personalitate", manifestată prin înalte ridicări de ton. ÎPS Teofan şi-a anunţat retragerea din cursa patriarhală, locul fiindu-i luat de episcopul de Harghita şi Covasna, Ioan Selejan.

A doua zi, cărţile păreau făcute. Începând cu ora 10.00, Sfântul Sinod a fost convocat statutar de locţiitorul de patriarh, ÎPS Daniel, pentru desemnarea a doi sau trei candidaţi la scaunul patriarhal. Ce s-a întâmplat, de fapt, la "întâlnirea de taină" de la ora zece? Au fost trei tururi de scrutin, în urma cărora au fost aleşi primul, al doilea şi al treilea candidat, numărul trei fiind special ales pentru a aminti de Sfânta Treime.

Primul a ieşit ÎPS Daniel, mitropolitul Moldovei, cu 27 de voturi din 47. La al doilea tur de scrutin al alegerii candidaţilor, cu 18 voturi din 47 a ieşit ÎPS Bartolomeu, mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Candidatul-surpriză a fost Preasfinţitul Ioan Sălăjanul, episcop al Harghitei şi Covasnei. Acesta din urmă a întrunit 30 de voturi din 47.

Neoficial, au fost tot felul de mişcări de culise. După primul tur, s-au retras, în ordine, ÎPS Teofan, mitropolit al Olteniei, care s-a declarat "nevrednic", şi ÎPS Laurenţiu Streza, mitropolit al Ardealului, care a spus că "nu-i trebuie această luptă".

Rezultat previzibil

Începând cu ora 17.00, cei 161 din 169 de membri ai Colegiului Electoral Bisericesc au avut binecuvântarea să participe la alegerea propriu-zisă a noului Patriarh. La ora 19:30, s-a anunţat oficial ceea ce toată lumea părea a şti: Daniel este noul Patriarh. Marele perdant, ÎPS Bartolomeu Anania, a ieşit în faţa mulţimii, cu lacrimi în ochi, pentru a declara: "No comment!"

Un patriarh iubitor de presă

Un apropiat al masoneriei, spun unii. Un om care va milita pentru ecumenism, spun alţii. Un reformator, spun cei mai mulţi. A ştiut să facă afaceri profitabile pentru susţinerea BOR, dar şi a misiunilor filantropice. A început cu o fabrică de lumânări, pentru ca în scurt timp să devină mogul de presă.

Mitropolia pe care o conduce deţine un ziar, un post radio şi are chiar o licenţă de televiziune. Daniel Ciobotea s-a născut la data de 22 iulie 1951, în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş, ca al treilea copil în familia învăţătorului Alexie şi Stela Ciobotea. După ce a absolvit Institutul Teologic Universitar Ortodox din Sibiu (1970-1974), în perioada 1974-1976, a frecventat cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti şi, ulterior, şi-a continuat studiile în străinătate.

De la moartea Patriarhului Teoctist, a îndeplinit vrednicia de locotenent patriarhal. Ierarhii se întreabă, însă, dacă în istorie Patriarhul Daniel va figura ca unul dintre Întâi Stătătorii care au reuşit să ţină unită Biserica Ortodoxă Română. Va depinde de el, de Patriarh, dar şi de ei, de ierarhi. Mai ales de cei care vorbeau despre schismă.

Mesaje şi declaraţii

Voi păstra Biserica pe linia trasată de PF Teoctist şi dorită de Sfantul Sinod
Patriarhul Daniel

Preşedintele Traian Băsescu a urat Prea Fericirii Sale ani îndelungaţi şi împliniri ca Întâistătător al creştinilor ortodocşi din România
Preşedinţia

Aducem omagiu memoriei Patriarhului de ieri, rugăm Domnul să-l inspire pe cel de astăzi. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
MS Regele Mihai

Jos masoneria din Biserică!

Cu puţin înainte de ora 17.00, la poalele Dealului Patriarhiei şi-a făcut apariţia un grup de manifestanţi condus de legionarul Marcel Petrişor, care a ţinut să atragă atenţia electorilor că "Biserica este ultima redută a poporului român". Un alt mesaj, transmis de doi însoţitori ai lui Petrişor, putea fi citit pe o pancartă: "Fără masonerie în Biserică!". Cei doi tineri nu au manifestat prea mult, întrucât au fost duşi la dubă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite