Patriarhii care au făcut politica Domnului, uneori şi pe cea a României

Cel care va fi numit Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române are obligaţia de a urma calea deschisă de predecesorii săi, în slujba Bisericii şi a neamului Au luptat cu crucea în mână pentru

Cel care va fi numit Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române are obligaţia de a urma calea deschisă de predecesorii săi, în slujba Bisericii şi a neamului

Au luptat cu crucea în mână pentru unitatea poporului român. Au propovăduit iubirea pentru Dumnezeu chiar şi atunci când românii obosiseră la a mai aştepta iubirea divină. Au adus lumină în politica interesului naţional. Au guvernat atunci când alţii nu au fost în stare. Sunt Patriarhii! Cei care, prin trecutul lor, dau pildă celui ce va să vie ca să ne păstorească.

Miron Cristea, Patriarhul Unirii Transilvaniei cu patria-mamă. Nicodim Munteanu, Patriarhul care a salvat Biserica de jugul pregătit de regimul antonescian. Justinian Marina cel care a beneficiat de sprijinul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, fiind primul patriarh care a trebuit să înveţe arta compromisului în relaţia cu regimul comunist-ateist.

Patriarhul Justin Moisescu şi-a făcut un scop de a apăra lăcaşurile Domnului de ura comuniştilor. Miron Cristea, Patriarh şi premier A fost primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. S-a născut la data de 18 iulie 1868, într-o familie de ţărani români, din Topliţa, judeţul Harghita. După război, în febra Unirii Ardealului cu patria-mamă, a luat parte la 1 decembrie 1918 la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, dând, în calitate de episcop al Caransebeşului, binecuvântarea Bisericii strămoşeşti pentru Actul Unirii.

La 31 decembrie 1919 a fost ales de către Marele Colegiu Electoral în scaunul vacant de mitropolit primat al Bisericii din România întregită, ca un părinte al tuturor fraţilor regăsiţi. Tot în 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Mitropolitul primat Miron Cristea a fost înscăunat în demnitatea de patriarh la 1 noiembrie 1925. A fost Întâistătătorul nou-înfiinţatei Patriarhii.

Prin legăturile şi corespondenţa sa cu străinii, Patriarhul Miron a extins fără îndoială influenţa şi prestigiul Bisericii noastre peste hotare. Biserica Ortodoxă Bulgară, de pildă, şi-a luat o vreme chiar Sfântul şi Marele Mir de la Biserica Ortodoxă Română, iar Patriarhul Ierusalimului a ţinut să vină, în persoană, în ţara noastră, pentru a reînnoi vechile legături, uitate într-o vreme.

A fost senator, regent (20 iulie 1927-8 iunie 1930) şi, în cei din urmă ani ai vieţii, în împrejurimi deosebit de grele, prim-ministru al guvernului (10 februarie 1938 - 6 martie 1939). A trecut la cele veşnice la 6 martie 1939, la Cannes, în Franţa, unde plecase pentru căutarea sănătăţii. A fost înmormântat în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.

Nicodim Munteanu, Patriarhul asasinat? S-a născut la data de 6 decembrie 1864, în satul Pipirig, de pe Valea Ozanei, în judeţul Neamţ. Şi el a fost copil de ţărani, fiind crescut într-o atmosferă de curăţenie sufletească, în preajma Mânăstirii Neamţ. În anul 1895, când a obţinut licenţa în Teologie, a fost invitat să rămână în Rusia, pentru a fi pregătit să ocupe o catedră universitară.

A părăsit Kievul, pentru a reveni la Iaşi. A urcat scara ierarhică a Bisericii pentru ca, la 6 martie 1939, în urma morţii Patriarhului Miron Cristea, să fie chemat să ia în primire, potrivit statutului şi regulamentelor bisericeşti, locotenenţa de Patriarh. A refuzat însă să candideze la Patriarhat.

Cu două luni înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Marele Colegiu Electoral Bisericesc l-a ales Patriarh după ce, mai mult de nevoie, consimţise să-şi pună candidatura. A primit cârja de Patriarh la 5 iulie 1939, când a fost înscăunat în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.

La un an de la alegerea sa, când regele Carol al II-lea a abdicat, trecând prerogativele regale fiului său, Mihai, şi la cârma ţării a venit un guvern prezidat de generalul Ion Antonescu, a trebuit să suporte presiunile politice ale noii conduceri a Ministerului Cultelor, care dorea subjugarea Bisericii. A avut o bătrâneţe lipsită de tihnă. În zile de cumplită frământare, pricinuite de război şi în vremuri de răsturnări sociale, Patriarhul Nicodim a găsit calea să asigure Bisericii nu numai supravieţuirea, ci şi o lucrare normală şi un rost în noua ordine care se năştea.

El a căutat să întărească şi Ortodoxia, conducând în toamna anului 1946 o delegaţie sinodală română într-o vizită la Moscova, cu scopul de a relua legăturile tradiţionale dintre cele două Biserici. În august 1947, când se afla la Mânăstirea Neamţ pentru odihnă, a făcut o congestie pulmonară, care s-a agravat pe fondul bolii mai vechi de inimă, încât, la 28 noiembrie 1947, a fost adus la Bucureşti cu un tren special.

Cu toată îngrijirea atentă a medicilor, starea sănătăţii s-a înrăutăţit şi la 27 februarie 1948 a survenit decesul. În epoca se zvonea că Patriarhul Nicodim a murit "otrăvit", după Cicerone Ioniţoiu, sau "asasinat", după Sergiu Grossu. A fost înmormântat cu tot ceremonialul cuvenit în Catedrala Patriarhală din Bucureşti, în partea dreaptă a pronaosului, lângă primul Patriarh, Miron Cristea.

Justinian Botez, prietenul lui Dej Patriarhul Justinian Marina, botezat Ioan Marina, s-a născut la data de 2 februarie 1901, în satul Suieşti, fosta comună Cermegeşti, judeţul Vâlcea, într-o familie de truditori ai pământului. Este Patriarhul despre care s-a acreditat ideea că îi datorează ascensiunea bisericească lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Îl ajutase pe liderul comunist să se ascundă în casa parohială din Rm. Vâlcea în urma evadării acestuia din lagărul de la Târgu-Jiu, în anul 1944. La data de 27 februarie 1948, Patriarhul Nicodim Munteanu a trecut la cele veşnice, în vârstă de 83 de ani, lăsând vacant scaunul de arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Vremurile care păreau nesigure cereau ca în funtea Bisericii Ortodoxe Române să fie aleasă o minte lucidă şi pătrunzătoare, un spirit organizator, un om tânăr, suficient de energic pentru a putea să apere Biserica de încercările regimului comunist de a o desfiinţa. La 6 iunie 1948, la ceremonia de învestitură din aula Palatului Parlamentului şi la cea de instalare din Biserica "Sf. Spiridon Nou" din Bucureşti, Patriarhul Justinian şi-a prezentat programul de activitate ca patriarh.

Printre obiectivele sale figurau: pregătirea clerului în duhul Ortodoxiei şi cerinţelor vremii; restaurarea monahismului românesc; reorganizarea învăţământului teologic; reîntregirea bisericească şi revenirea fraţilor greco-catolici din Transilvania la matca ortodoxă; reînnodarea legăturilor frăţeşti cu toate Bisericile Ortodoxe; promovarea relaţiilor ecumenice cu Bisericile creştine etc.

În ciuda tuturor dificultăţilor, în cei 29 de ani de patriarhat, au avut loc o seamă de evenimente şi schimbări care au ridicat mult prestigiul Ortodoxiei româneşti în lumea creştină şi l-au făcut o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii.

A căzut victimă prigoanei comuniste, atunci când a protestat faţă de Decretul 410 din 19 noiembrie 1959, care prevedea că puteau fi admise în monahism doar persoanele care au împlinit vârsta de 55 de ani, bărbaţii, şi de 50 de ani, femeile, şi în baza căruia au fost scoşi din mănăstiri "circa 5.000 de monahi şi monahii".

Aşadar, Patriarhul Justinian a avut curajul să protesteze faţă de acest decret abuziv, motiv pentru care "a fost trimis la schitul Dragoslavele, unde i s-a fixat domiciliu forţat timp de şase luni!". Patriarhul Justinian a încetat din viaţă în seara zilei de 26 martie 1977, în vârstă de 76 de ani, după o grea suferinţă şi o lungă perioadă de spitalizare.

Justin Moisescu, restauratorul Patriarhul Justin Moisescu s-a născut la data de 5 martie 1910, în satul Cândeşti (judeţul Argeş). A avut bucuria de a fi ales de patriarhul Miron Cristea dintre absolvenţii tuturor seminariilor din anul acela, 1930, şi trimis cu o bursă să-şi ia licenţa în Teologie la Universitatea din Atena. În anul 1934 se întoarce licenţiat cu "arista" ("magna cum laudae").

La 12 iunie 1977 a fost ales ca arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind înscăunat în Catedrala Patriarhală din Bucureşti la 19 iunie 1977, păstorind ca Patriarh până la moarte. În calitate de Patriarh, a acordat o atenţie deosebită activităţii editoriale.

A iniţiat marea colecţie intitulată "Părinţi şi scriitori bisericeşti", proiectată în 90 de volume, precum şi colecţia "Arta creştină în România", în şase volume. S-a tipărit o nouă ediţie sinodală a Sf. Scripturi (1982), o nouă ediţie a Noului Testament (1979), manuale pentru învăţământul teologic superior şi pentru seminariile teologice, teze de doctorat, cărţi de cult. Şi-au continuat apariţia revistele centrale bisericeşti şi cele mitropolitane, ca şi buletinele comunităţilor ortodoxe române de peste hotare.

Prin bogata sa activitate cărturărească, ecumenică şi pastorală, Patriarhul Justin îşi înscrie numele în rândul ierarhilor de mare prestigiu ai întregii Ortodoxii. A contribuit la restaurarea marilor noastre monumente bisericeşti, în acest sens stând mărturie mânăstirile Curtea de Argeş, Cheia, Zamfira, Viforâta, Dealu, Cernica, Pasărea, Ţigăneşti, Căldăruşani, Sfântul Spiridon Nou, Sfântul Gheorghe, însăşi Catedrala Patriarhală şi altele. A trecut la cele veşnice la data de 31 iulie 1986, în Bucureşti, fiind înmormântat în Catedrala Patriarhală.