Pastele rosu la Moscova

Voi evoca o calatorie de Paste la Moscova, in anul 1984. Ocazia a fost un Simpozion in Saptamana Mare. In mod surprinzator, s-a stabilit acest interval pascal ca data a Simpozionului international

Voi evoca o calatorie de Paste la Moscova, in anul 1984. Ocazia a fost un Simpozion in Saptamana Mare. In mod surprinzator, s-a stabilit acest interval pascal ca data a Simpozionului international de literatura, pe tema "50 de ani de la victorie". Pe vremea aceea, victoria avea nume rusesc. Toate victoriile aveau nume rusesc. Au fost, in acest drum la Moscova, cateva coincidente minunate si cateva prilejuri nesperate. Pai da! Ei ne chemau sa slavim marele imperiu, dar, prin asta, se creau fisuri in zidul "prieteniei" si infloreau flori spontane.
Vinerea patimilor
Vineri s-a terminat simpozionul si ni s-au luat bilete de drum pentru intoarcere.
Eu am spus:
- Nu calatoresc in Sambata Mare. Nu fac Invierea pe tren. De Inviere vreau sa fiu intr-o biserica, nu in tren. Unele delegatii straine au inceput sa plece de vineri, altele sambata dimineata. Ei plecau pe rand, hotelul se golea. Rezistenta mea a pus probleme. Mi s-a spus ca trebuie sa respect programul oficial si sa plec spre tara. Ca hotelul este platit doar pana azi. Am raspuns ca am banii mei, am ruble - primisem acel onorariu pentru proza din Antologie - si ca doresc sa platesc hotelul, inca trei nopti, pe rublele mele, pe care nici nu vedeam cum sa le cheltuiesc altfel. - Nu se poate! Chiar daca aveti bani, nu se poate! Exista un protocol stabilit dinainte, parafat, peste care nu se trece.
Am raspuns ferm ca nu calatoresc de Paste si ca realmente voi plati hotelul din banii mei. Mi s-a spus: Sa vedem. Stati sa discut asta la Uniune. Problema asta se rezolva numai la Uniune. Dar sa stiti ca daca nu respectati programul oficial, riscati sa nu mai fiti trimis niciodata in delegatii scriitoricesti. Si intr-adevar, n-am mai fost trimis. Dar a meritat pretul.
Sambata de la Rubleov la diaspora romana
Ziua de sambata, bine folosita si ea. Am cunoscut parte din diaspora basarabeana si bucovineana de la Moscova. Erau tare dornici de intalniri cu oameni din Romania. Intai, cativa dintre ei au venit sa ma caute la hotelul unde eram cazat. Pentru ei, intalnirea cu cel venit din tara lua proportiile unui eveniment intregitor, teribil. Vietuia in ei o mitologie a patriei pierdute, a rotundului romanesc, un arhetip salvator al patriei. Singuratatea lor era mare, adaptarea lor era precara si ascundea rani launtrice. Cred ca etnicitatea este genetica: adica tine de o gena culturala de care nu scapi decat prin moarte. De altfel, Romania pentru ei nu era o tara, ci era un continent. Robia noastra parea o romantica penitenta fata de robia lor. Pe acest fond de frustrare, m-au rasfatat ca pe aducatorul unui pogor de tara. Voiau sa-mi arate ce-au pictat, ce-au scris, ce-au faptuit. Am fost purtat, doua zile cat am mai ramas, in cateva case (micute, mansarde, izbe, bordeie) locuite de romani. Eram anturat de atatia romani, incat credeam ca, dupa ce rusii i-au capturat, la urma, romanii captivi au colonizat capitala. Observ ca ei chiar aveau sentimentul, sau orgoliul ascuns, de subtili colonizatori ai colosului caucazo-siberian. Tot sambata, am vizitat Spaskii Sobor (Biserica Mantuitorului) pictata de Rubleov. La sovietici era atunci "sambata leninista". Adica a doua zi, pe 22 aprilie, era ziua de nastere a lui Lenin. Orasul era pavoazat cu steaguri rosii, portrete. Iata cum ziua lui Lenin coincide, o data pe secol, cu Pastele crestin. Fiecare are pe alese...
Permisul de Inviere (Propusk Voskresenia)
Am trait s-o vad si pe asta: merg la Inviere cu un permis "propusk Voskresenia"! Mihai Prepelita a facut rost de acest permis, a umblat mult, nu stiu ce institutie inalta de stat se ocupa cu asta. A recurs la relatii si cunostinte, si a venit triumfator cu permisul. Se dadea mai ales diplomatilor straini; deci a reusit sa ne ridice un pic in rang. Am mers la Biserica "Toti sfintii". Strazile care duc spre biserica erau blocate de garzi militare, erau pazite sa nu navaleasca lumea. Caci oamenii stau gramada, desi fara speranta sa intre. Sunt tinuti la distanta de biserica, nu au voie nici macar sa se apropie, sunt la capat de strada. Dar ei sunt hotarati sa faca Invierea in strada, sa auda dangat de clopot si sa ia lumina de la noi, cei care avem permisul. Militienii sunt aspri si resping ferm pe cei ce incearca sa se strecoare. Noi aratam permisul de Inviere, ei cerceteaza atent, Mihai zice ca "Domnul este un scriitor strain, aflat in delegatie". Permisul arata ca un ucaz imperial, cu chenar, cu diagonala rosie, birocratismul tarist e totdeauna impresionant. Marea Biserica "Totii sfintii" este una din putinele scapate de furia demolarii ateiste. Am intrat. Lume putina. Avand in vedere "rationalizarea" permiselor, biserica e pe jumatate goala. Dar pregatita, splendida. Un sobor de sapte preoti. Cantari inaltatoare venind dintr-o forta crestina straveche si vie. Miezul noptii. Explozii de lumina. "Hristos voscres!", Hristos a Inviat!, saluta pe slavitori preotul cu glas profund, rascolitor. "Vo istine, voscres!" (Adevarat, a inviat!), raspunde poporul din biserica. Iar inchinarea se reia departe, pe strazi. Iata ca, in noaptea aceasta, Hristos invie din morti la Moscova. Iesim afara, inconjuram biserica, multe lumanari aprinse aici si pe strazile pazite. Reintram in biserica, pentru slujba. "Bucurati-va!, zice preotul. Si cei care ati postit, si cei care n-ati postit, sa petreceti astazi! Bucurati-va cat sunteti iertati. Din mormant a iesit iertarea. Si cei care v-ati rugat, si cei care nu v-ati rugat, acum sa petreceti! Si cei cu vaza, si cei fara vaza, bucurati-va!" Aveam multa bucurie in suflet. Eram poleiti de lumina Invierii. Textul integral va putea fi regasit in "Adevarul literar si arrtistic" de marti, 3 mai 2005