De Paşte, vedetele ţin la tradiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sărbătoarea Paştelui este un moment special, al liniştii sufleteşti, când orice creştin, vedetă sau nu, îşi doreşte, în primul rând, să fie alături de cei dragi. De familie.

Sărbătoarea Paştelui este un moment special, al liniştii sufleteşti, când orice creştin, vedetă sau nu, îşi doreşte, în primul rând, să fie alături de cei dragi. De familie. Nonconformiste sau nu, excentrice sau doar dornice să fie în pas cu tot ceea este modern, VIP-urile noastre ţin totuşi la tradiţie.

Şi chiar dacă unele dintre ele au neşansa să aibă "de lucru" chiar şi în aceste zile, fac în aşa fel încât să simtă totuşi atmosfera tipică Sărbătorii Pascale… Gabi Firea este renumită printre colegii săi de la Antena 1 pentru faptul că, în zilele de mare sărbătoare creştinească, vine la serviciu cu maşina plină de bunătăţi pregătite chiar de ea. Prezentatoarea Observatorului din weekend este o gospodină desăvârşită, care găteşte cu mare plăcere. Pentru familie, dar şi pentru prieteni şi colegi.

Învierea trebuie sărbătorită în bunătate

"Pentru mine, Paştele este o perioadă în care încerc, pe cât posibil, să mă sustrag ritmului agitat în care trăim zi de zi măcar câteva ore, dacă nu reuşesc câteva zile. Paştele nu este un prilej de petreceri zgomotoase şi fapte excentrice. Învierea Domnului nostru Isus Hristos cred că trebuie sărbătorită în linişte, cucernicie, bunătate şi apropiere faţă de cei din jurul nostru.

Îmi iubesc tradiţiile din Moldova, cu care am <> în Capitală, le respect şi le transmit fiului meu, Tudor. Mă refer aici la postul Paştelui, la deniile din Săptămâna Mare, la încondeierea cu sirop de ceapă a ouălor, la cozonacul aromat, cu multă nucă şi pasca tradiţională, cu ciocolată sau cu brânză proaspătă. Întotdeauna, Noaptea de Înviere înseamnă neapărat participare la slujbă şi rostirea acelui minunat

<> care îi mişcă, cred eu, chiar şi pe necredincioşi.

Deşi voi fi la serviciu în zilele de Paşte, voi face tot posibilul să am şi acasă, şi la birou masa plină de bucate tradiţionale preparate de mine - drob şi borş de miel, cozonac - să ofer şi altora din ceea ce am eu, să fac daruri şi să mă bucur de darurile Iepuraşului".

Andreea Raicu se duce cu iubitul şi prietenele la Înviere

Andreea Raicu (foto stânga) este o altă vedetă care ţine foarte mult la tradiţii. Pentru ea, fiecare sărbătoare creştină înseamnă mai ales să petreacă cât mai mult timp alături de cei dragi. Anul acesta are şi o dilemă legată de programul acestei seri: "Stau până seara târziu în direct la emisiunea <> de la Prima TV, dar apoi sper să ajung cu Tudor, iubitul meu, şi cu alte prietene la slujba de Înviere. Nu ştiu la ce biserică, la una apropiată, să prindem momentul în care se ia Lumină. Duminică am musafiri, vom fi în familie şi, ca întotdeauna, nu vor lipsi de pe masa de Paşte ouăle roşii, cozonacii, drobul, borşul de miel, friptura de miel şi pasca. Bunica mea este renumită printre apropiaţii mei pentru faptul că face nişte cozonaci foarte gustoşi, dar, în ultimii ani, nu îi mai frământă ea, ci doar este ochiul supraveghetor, stă lângă mama şi o mai sfătuieşte."

Monica Anghel va fi cu părinţii şi cu fratele

Monica Anghel va petrece Paştele împreună cu părinţii ei şi cu fratele mai mic, Alexandru. Pentru că locuiesc într-o casă situată foarte aproape de Biserica Sf. Spiridon, cei patru plus un grup de prieteni vor merge să ia Lumină de la acest sfânt lăcaş.

"Duminică avem musafiri, aşa că de pe masă nu vor lipsit friptura de miel, drobul, dar şi rulada de pui cu ouă fierte înăuntru, o reţetă care îmi iese foarte bine. Se prepară uşor şi este foarte gustoasă, iar ouăle se pun întregi înăuntru şi nu lipsesc nici mirodeniile. De la masa noastră tradiţională de Paşte nu lipsesc rulourile cu şuncă şi caşcaval, tartinele cu icre de manciuria şi somon Fume, vinul şi ţuica. La cozonac nu mă bag, îl face mama...", declară cu sinceritate solista. Monica a decis în această săptămână, în urma întâlnirii cu un amic de-al ei preot, să lanseze un disc cu muzică bisericească, iar fondurile să rămână bisericilor în care vor fi puse în vânzare.

Nicoleta Drăgan îşi ajută mama la pregătirea preparatelor specifice

Ca în fiecare an de Paşte, Nicoleta Drăgan, care acum are rol principal în serialul "Om sărac, om bogat" (ProTV), merge acasă, la Sighişoara, pentru a fi alături de familie. "Tradiţiile pascale sunt, în oraşul meu, mai frumoase decât oriunde în ţară", afirmă Nicoleta.

"Acasă, la Sighişoara, există un obicei de Paşte care a fost preluat de la unguri, dar care acum a devenit tradiţie printre toţi locuitorii din Ardeal. În dimineaţa de Paşte vin stropitorii, un grup de băieţi care merg din casă în casă pentru a stropi cu parfum fetele necăsătorite. Apoi se cântă un refren foarte frumos <> - şi primesc din partea tinerei fete un coş cu ouă roşii. E ca un fel de colind de Paşte", povesteşte actriţa.

Nico îşi ajută mama la pregătirea preparatelor specifice, dar un moment aşteptat este sosirea Iepuraşului: "La noi în familie, el vine în fiecare zi de Paşte. Însă este atât de năstruşnic, încât de fiecare dată ascunde darurile acolo unde te aştepţi mai puţin".

Andreea Bănică face Paştele în Bulgaria

Andreea Bănică (foto dreapta), proaspăt "romantică" la televiziunea cu acest nume, a plecat încă de joi din Bucureşti pentru a ajunge acasă, la Constanţa, unde va petrece Paştele împreună cu cei dragi. Adică sora ei, soţul acesteia şi fetiţa lor, Vanessa (şapte ani), bunica din partea mamei şi părinţii lui Lucian (Mitrea, iubitul şi impresarul Andreei - n.r.). După moartea părinţilor ei, pentru Andreea, bunica este una dintre cele mai importante persoane din viaţa ei. Aşa că nu ratează niciun prilej de a sta mai mult timp alături de ea.

"Din păcate, am un spectacol sâmbătă seara şi, din acest motiv, voi da o fugă la bulgari şi voi reveni în ţară spre dimineaţă. Dar duminică voi fi din nou acasă, la Constanţa, cu toţi ai mei şi, după ce merg la biserică pentru slujba de la prânz, ne vom delecta cu preparatele pregătite de sora mea, de bunica şi de mama lui Lucian."

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite