Acelaşi Paşte, tradiţii diferite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lumea creştină traversează Săptămâna Patimilor, care precede cea mai mare sărbătoare creştină, Învierea Mântuitorului, cu obiceiuri şi tradiţii diferite Credincioşii catolici

Lumea creştină traversează Săptămâna Patimilor, care precede cea mai mare sărbătoare creştină, Învierea Mântuitorului, cu obiceiuri şi tradiţii diferite

Credincioşii catolici sunt cu ochii aţintiţi asupra Vaticanului, unde Papa Benedict al XVI-lea oficiază slujbele specifice fiecărei zile din această săptămână, cu un puternic caracter evocativ, denumită sugestiv a Patimilor lui Iisus Hristos. În Joia Mare, Benedict a celebrat în Bazilica San Pietro o slujbă la care au luat parte clerici catolici din întreaga lume, pe parcursul căreia a amintit îndemnul Apostolului Pavel pentru credincioşi, acela de "a se îmbrăca în Hristos".

Joi seara, evocând Cina cea de taină, Suveranul Pontif a spălat picioarele a 12 prelaţi, amintind momentele de adâncă smerenie şi dragoste când Iisus a făcut acelaşi lucru cu apostolii Săi. Ieri seară, după slujba de celebrare a Patimilor Domnului, s-a desfăşurat procesiunea Via Crucis, care a avut ca punct terminus impresionantul edificiu al Colosseumului. Pentru slujba de duminică dimineaţă sunt aşteptaţi în Piaţa San Pietro cel puţin un milion de credincioşi, care vor întâmpina cu bucurie binecuvântarea "Urbi et Orbi". 108 posturi de televiziune din 67 de ţări vor transmite evenimentul în direct. Cât îi priveşte pe italieni, pentru ei, Sărbătoarea Paştelui, spre deosebire de cea de Crăciun, când toată lumea rămâne "în familie", poate fi petrecută cu prietenii, chiar departe de casă. Obiceiurile pascale se schimbă însă de la ţară la ţară, ele fiind marcate de pitorescul fiecărei zone în parte.

Danemarca, în galben

Astfel, în Danemarca, tradiţia spune că toate ornamentele trebuie colorate în galben, de la ouăle de Paşte şi până la faţa de masă, lumânări decorative ori ramurile cu care se împodobesc uşile. În Finlanda, la prânzul pascal, se mănâncă (neapărat) o plăcintă cu brânză numită "Mammi". În Suedia, în Duminica Floriilor sunt binecuvântate ramurile de plop cu care credincioşii se duc la biserică, în timp ce, în zilele premergătoare Nopţii de Înviere, copiii se îmbracă în costume de "vrăjitoare" şi pleacă la plimbare prin oraş. Acest obicei îşi are rădăcinile în Evul Mediu, când, se spune, vrăjitoarele îi terorizau pe copii.

Franţa, fără clopote

De vineri şi până în Duminica Învierii, clopotele din Franţa sunt "mute", în semn de respect pentru durerea lui Iisus pe Cruce. "Clopotele au zburat la Roma", li se spune copiilor care, în dimineaţa zilei de Paşte, ies afară pentru a vedea "reîntoarcerea clopotelor".

Foc sacru în Germania

În duminica de Paşte, copiii din Germania caută în grădină ouăle de ciocolată "ascunse" de părinţi în timpul săptămânii. O altă tradiţie care se respectă în special în sudul Germaniei este cea a "focurilor de Paşte", un spectacol de lumini fascinant.

Participanţii sunt obligaţi să aprindă focurile prin mijloace naturale, adică frecând două bucăţi de lemn sau cu ajutorul unei lentile. Cenuşa rezultată este apoi împrăştiată pe câmpuri, pentru ca recolta să fie bogată.

Bani şi dulciuri în Marea Britanie

În Regatul Unit al Marii Britanii, în Joia Sfântă se desfăşoară activităţi caritabile. Una dintre cele mai spectaculoase are loc la abaţia Westminster, unde, după slujbă, monarhul (în cazul de faţă, regina Elisabeta a II-a) oferă săracilor pungi cu bani, aşezate pe o tăviţă de argint. A doua zi, în Vinerea Mare, se mănâncă un anume tip de prăjituri, un fel de brioşe glazurate, "pictate" cu o cruce.

Apă de izvor pentru tinere

În fine, în ţări precum Ungaria, Cehia şi Polonia, în cele trei zile ale Sărbătorii Pascale, băieţii le stropesc pe fete cu apă de izvor, aceasta fiind o "adaptare" a unui ritual antic al fertilităţii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite