Pârtieeee! Weekend pe schiuri şi în telegondole

0
Publicat:
Ultima actualizare:

>> Toate staţiunile montane sunt pregătite pentru sporturile de iarnă şi, dacă vă grăbiţi, aveţi şanse să mai prindeţi un loc la pensiuni. Zăpada care a căzut din belşug, în

>> Toate staţiunile montane sunt pregătite pentru sporturile de iarnă şi, dacă vă grăbiţi, aveţi şanse să mai prindeţi un loc la pensiuni.

Zăpada care a căzut din belşug, în ultimele două zile, i-a mobilizat deja pe iubitorii sporturilor de iarnă. Şeful Salvamont Sinaia, Adrian Dascălu, avertizează însă că, peste noapte, temperaturile coboară şi până la -22 de grade Celsius.


Stratul de zăpadă pe pârtiile din Sinaia şi Azuga atinge jumătate de metru, la Poiana Braşov măsoară peste 60 cm, iar pe pârtiile din Predeal depăşeşte 70 cm.


Pârtiile Sorica şi Cazacu din Azuga, cât şi cele din Predeal şi din Poiana Braşov beneficiază de instalaţii de nocturnă. În Sinaia, o călătorie cu telecabina până la Cota 2000 (urcare-coborâre) costă 40 lei/adult şi 20 lei/copil. La Poiana Braşov, o călătorie dus-întors cu telecabina este 20 de lei, iar la Predeal, o cartelă cu cinci călătorii pentru teleschi, 43 de lei.


În staţiunea gorjeană Rânca, din masivul Parâng, numită şi "Sinaia oltenilor", stratul de zăpadă măsoară peste 50 cm.


Aici sunt două pârtii, una pentru începători şi alta de dificultate medie, cu nocturnă. O urcare cu teleschiul costă 2,4 lei, dar există şi cartele cu cinci şi până la 100 de urcări.


O noapte de cazare într-o pensiune din zonă costă între 120 şi 150 de lei pentru două persoane, cu mic dejun inclus. În camere cu până la opt locuri, preţul scade la 45 de lei/persoană, cu tot cu micul dejun.

Şapte pârtii la Straja

Cabanierii din staţiunea hunedoreană spun că abia se mai poate găsi un loc de cazare. Din Lupeni se poate ajunge în Straja doar cu telescaunul, preţul unei curse fiind de 7,5 lei. Stratul de zăpadă depăşeşte jumătate de metru.


La Straja sunt amenajate şapte pârtii, toate cu teleschi, iar trei dintre ele au şi nocturnă. Aici este amenajată şi cea mai lungă pârtie dotată cu nocturnă din România. Locurile de cazare în cele 200 de cabane, pensiuni şi vile au fost rezervate încă de la mijlocul acestei săptămâni, preţul pentru o noapte fiind cuprins între 30 şi 100 de lei. În acest weekend, în Straja va fi inaugurat şi primul club subteran, care are bar şi discotecă. Pentru o urcare cu teleschiul trebuie să plătim trei lei, iar pentru o plimbare cu telescaunul în Straja - 15 lei pentru un bilet dus-întors.
(Mihaela Floroiu, Sebastian Dan, Maximilian Gânju)

Telegondole inaugurate la Sinaia şi Azuga

Astăzi vor fi inaugurate două telegondole noi, la Sinaia şi Azuga. La Sinaia, telegondola parcurge, în doar cinci minute, traseul cartierul Furnica (Cota 995) - Cota 1400. Preţul unei curse - 10 lei/persoană. Telegondola din Azuga deserveşte pârtiile Sorica, Cazacu, La Stână şi Sorica Sud, iar o călătorie costă 13 lei.

43 lei reprezintă o cartelă pentru teleschi

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite