Parlamentul şi „reforma statului”

Democraţia parlamentară nu este perfectă nicăieri în lume, însă alt regim politic mai bun nu există. Nu o spunem noi, jurnaliştii, deveniţi peste noapte „inamicii publici numărul unu”, ci importanţi oameni de stat din întreaga lume. Lor li se adaugă, în susţinerea acestei opinii, intelectuali de prestigiu, interesaţi de „treburile cetăţii”.

Regimul politic de la noi, aşa beteag cum pare, ne-a salvat în ultimii 20 de ani de la multe ispite autoritariste. Nu le-a fost tocmai comod acest regim (şi încă nu le este) nici preşedinţilor României şi nici premierilor. Sigur, fiecare a avut păcate şi virtuţi în exercitarea mandatului său, mai mari sau mai mici, însă lucrurile au mers înainte de bine, de rău, iar evenimentele sociale nu au rupt zăgazurile noii orânduiri. Asta, în pofida tentaţiei de a guverna prin ordonanţe de urgenţă – nu de puţine ori suspecte – şi a imixtiunilor de tot felul în activitatea puterii judecătoreşti. Parlamentul a jucat mereu rolul de arbitru, tocmai prin diversitatea (şi divergenţa) intereselor pe care le reuneşte.

Bineînţeles, membrii Parlamentului, deputaţii şi senatorii, au fost implicaţi deseori în scandaluri şi au fost daţi în vileag de presă atunci când îşi aranjau afaceri importante sau mizilicuri şi găinării. Imaginea instituţiei pe care ei o reprezintă a fost grav afectată, bun prilej pentru alţi politicieni de a câştiga simpatia poporului punând tunurile pe Legislativ.

Acum, Guvernul, lucrând cu o majoritate parlamentară fragilă, are din ce în ce mai des tendinţa de a eluda fireştile dezbateri din Senat şi Camera Deputaţilor. Asumarea răspunderii asupra unei legi sau a unui pachet de legi este una dintre aceste rele practici. Mult clamata „reformă a statului” nu se poate face ocolind Parlamentul pe motiv că tergiversează lucrurile. Puterea are, totuşi, majoritatea în cadrul organului reprezentativ suprem al poporului (după cum zice Constituţia). Ce-i drept, e greu să te bazezi pe o majoritate asemenea celei de azi... S-a văzut că aproape două sute de oameni, printre care şi miniştri, votează o micşorare de TVA şi o neimpozitare a pensiilor fără să ştie ce fac. În plus, s-a văzut cât de multe eforturi trebuie să depui ca să-i aduni pe aceşti oameni pentru a trece o lege importantă. Nu-i uşor nici să-i ţii în frâu pentru a evita dezertările spre tabăra adversă.

Pe scurt, Parlamentul pare să încurce Puterea. Dar ne putem oare dispensa cu atâta uşurinţă de Parlament, invocând candizi o neverosimilă „reformă a statului”? Imaginaţi-vă ce ar însemna în România, fie şi pentru o zi, o putere discreţionară...

Parlamentul, cu toate cusururile lui, este gardul de protecţie ce ne desparte de „groapa ticăloşiei” (vorba psalmistului). Înainte de a ridica piatra asupra acestei instituţii ar trebui să ne gândim de două ori.