Parlamentul European a aprobat numirea lui Jose Manuel Durrao Barroso ca presedinte al Comisiei Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier portughez Jose Manuel Durrao Barroso a fost confirmat, ieri, de catre Parlamentul European ca presedinte al Comisiei Europene, cu 413 voturi, pentru fata de 251 impotriva, restul fiind

Fostul premier portughez Jose Manuel Durrao Barroso a fost confirmat, ieri, de catre Parlamentul European ca presedinte al Comisiei Europene, cu 413 voturi, pentru fata de 251 impotriva, restul fiind abtineri sau voturi anulate. Investirea sa era asteptata, fiind rezultatul unor complicate negocieri de culise intre principalele grupari reprezentate in Parlament. Insasi desemnarea sa, cu cateva saptamani in urma, a aparut ca o solutie de compromis de ultim moment, in incercarea de a evita un blocaj penibil. Totusi, in primul sau discurs rostit, miercuri, in plenul Parlamentului European, Jose Manuel Durrao Barroso a demonstrat ca are un program clar si principii bine definite. El a promis ca toti comisarii din subordinea sa vor fi egali, infirmand zvonurile ca ar fi acceptat - ca o conditie pentru a fi numit - crearea unuia sau mai multor posturi de super-comisari, vicepresedinti ai Comisiei (s-a zvonit chiar ca unul dintre aceste mandate, cel de "super-comisar" pentru economie, i-ar fi fost deja atribuit lui GUnter Verheugen). "Nu liderii statelor membre ale Uniunii numesc membrii Comisiei Europene", a insistat Barroso, "ci presedintele Comisiei isi numeste colaboratorii". "Nu vor exista comisari de prim rang sau de rangul al doilea in comisia pe care o voi prezida", a declarat el. Confirmarea lui Barroso ca presedinte al Comisiei Europene deschide calea unor negocieri dure pentru alcatuirea viitorului executiv european, care isi va incepe activitatea in noiembrie. Se da o batalie crancena intre statele membre ale Uniunii pentru posturile-cheie in domeniul economic; atat Germania, cat si Marea Britanie, Irlanda sau Polonia aspira la portofolii in acest domeniu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite