Parintii cauta gradinite si scoli cu programe de informatica, limbi straine si sport

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La targul de oferte educationale pentru "boboci" au participat si unitatile scolare pentru surdomuti

"Caut pentru Filip al meu o gradinita in care poate invata o limba straina si in care sa existe programe de sport", a spus doamna Irina Grigorita, care umbla cu baietelul de doi ani jumatate printre standurile celor peste 300 de gradinite si scoli participante la Targul "Scoala Bucuresteana". Oferta unitatilor scolare, care se intrec la racolat boboci, e in pas cu "moda": de la programe intensive de sport, limbi straine sau informatica pana la asigurarea transportului la domiciliu. "Avem engleza, dansuri ritmice si calculator. In plus, avem autobuze cu care asiguram transportul la domiciliul copiilor", ii spunea unei mamici o educatoare de la standul gradinitei Ministerului Apararii. Pentru a-si convinge potentialii "clienti", educatoarea dadea bomboane si casute construite din hartie glace. "Noi organizam examen de admitere in clasa intai pe 10 mai a.c., iar inscrierile se pot face pana pe 30 aprilie. Mai facem inscrieri pana pe 15 septembrie si pentru gradinita muzicala", ni s-a spus de la standul Liceului "George Enescu", care era plin cu viori, trompete si partituri. "Daca aveti copil si vi-l inscrieti la scoala noastra, va avea sansa sa invete dupa o programa britanica. La noi predau vorbitori nativi de engleza, asiguram transportul si masa, organizam cluburi de arta, actorie, fotbal, ping-pong", a inceput sa ne spuna un cadru didactic, de la standul International School of Bucharest. Incercand sa-i impresioneze pe parinti, gradinitele si scolile, de stat sau particulare, au umplut standurile cu diplome, cupe, desene sau obiecte confectionate la lucru manual, CD-uri, filme, copii deghizati in fluturasi sau imbracati in costume populare. La targ au participat si scolile pentru copii cu deficiente de vedere, de auz sau motorii. "Avem programe de studiere a limbii engleze, de informatica, de terapie prin arta", ne-a spus directoarea-adjuncta de la Scoala pentru Deficienti Auditivi "Sf. Maria".

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite