Parfumul: povestea unui criminal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parfumul: povestea unui criminal
Parfumul: povestea unui criminal

Personajul principal este Jean-Baptiste Grenouille, înzestrat cu un simţ olfactiv nemaiîntâlnit, dar lipsit de orice sentiment uman Deşi mirosurile sunt greu de transmis într-un film,

Personajul principal este Jean-Baptiste Grenouille, înzestrat cu un simţ olfactiv nemaiîntâlnit, dar lipsit de orice sentiment uman

Deşi mirosurile sunt greu de transmis într-un film, bogăţia de imagini sugestive a "Parfumului" suplineşte din plin această lipsă.

Grenouille (Ben Whishaw) a venit pe lume în mahalalele din Paris, în secolul al optsprezecelea. Mama lui, o vânzătoare de peşte, nici nu-şi dă seama că tocmai a născut, iar copilul zace în mormane de peşte până este găsit şi dus la orfelinat.

Încă de mic, Jean-Baptiste îşi dă seama că este total deosebit de copiii de la orfelinat. El nu miroase în niciun fel, iar cei din jur nu au încredere, instinctiv, în cei fără miros.

Reversul medaliei este că Grenouille are cel mai sensibil simţ olfactiv din istorie, putând să simtă o aromă şi să depisteze toate cele o mie de mirosuri componente.

Parfum de femeie

În adolescenţă, în timpul unei plimbări în Paris, el vede o tânără fată care îl atrage cu parfumul natural al pielii ei. Vrând să conserve această aromă, Grenouille o omoară, dar odată ce viaţa se scurge din trupul ei, şi parfumul se evaporă.

Personajul găseşte un nou ţel: acela de a învăţa cum se pot păstra mirosurile în flacoane. Primele lecţii în acest sens le ia de la parfumierul Giuseppe Baldini (Dustin Hoffman), pe care îl şi întrece în curând.
Amintirea parfumului de tânără fată îl bântuie însă pe Grenouille, iar următoarea victimă vizată este Laura (Rachel Hurd-Wood), fata nobilului Richis (Alan Rickman).

Criminalul are răbdare pentru a-şi îndeplini planul de a crea cel mai minunat parfum din istorie.

Adaptare după romanul bestseller al lui Patrick Suskind

Povestea ciudată şi misterioasă din "Parfumul" se bazează pe romanul bestseller al scriitorului german Patrick Suskind.

Cartea l-a inspirat pe regretatul lider Nirvana, Kurt Cobain, să scrie piesa "Scentless Apprentice" ("Ucenicul fără simţul mirosului").

Suskind refuză să dea interviuri presei şi există doar trei fotografii cu el date publice.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite