Parfum de sărbătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vedetele abandonează lupta pentru audienţă şi se refugiază în sânul familiei De Paşte, moderatorii posturilor tv se împart între platourile televiziunilor şi petrecerile de acasă.

Vedetele abandonează lupta pentru audienţă şi se refugiază în sânul familiei

De Paşte, moderatorii posturilor tv se împart între platourile televiziunilor şi petrecerile de acasă. După ce şi-au arătat măiestria în bucătărie, vedetele se bucură alături de cei dragi de drob, cozonac, ouă vopsite, dar şi de alte produse tradiţionale

Prezentatoarea rubricii Meteo de la Pro Tv, Magda Pălimariu, nu poate sta departe de locurile natale în această perioadă. "Chiar dacă în prima zi de Paşte voi aduce telespectatorilor ştirile despre vreme, a doua zi voi merge acasă, la Sibiu, pentru a fi alături de cei dragi". "Sărbătoarea Paştelui, ca şi cea a Crăciunului, este specială pentru mine.

În aceste zile simt că trăiesc altfel decât în mod obişnuit. Există un anume freamăt, o atmosferă care mă transpune, parcă, într-o altă lume. Ca să nu mai pun la socoteală tradiţiile religioase din această perioadă, din Ardeal".

Vedeta Pro Tv se simte legată de obiceiurile de la Sibiu. "În noaptea de Înviere, la sfârşitul slujbei religioase, oamenii iau de la biserică, într-o cană, pâine cu vin din care se mănâncă în fiecare dimineaţă, timp de o săptămână. Acest obicei simbolizează reînnoirea sau purificarea sufletească".

Anul acesta, de Paşte, Andreea Esca va fi prezentă în studioul Ştirilor Pro Tv. "Voi avea însă liber după aceea o săptămână când voi pleca împreună cu Alex şi copiii noştri la Nisa".

Dublă sărbătoare pentru Anda Adam. Cântăreaţa împlineşte 28 de ani chiar pe 27 aprilie. "Vom petrece Paştele în familie, aşa cum am făcut în fiecare an. Dar, de această dată, pe lângă faptul că ne vom reuni, mai avem un motiv de bucurie", ne-a mărturisit iubitul artistei, Victor Slav.

Copiii, mirajul acestei perioade

Mihai Dedu va "lucra" împreună cu familia la o friptură de miel şi un cozonac, însă totul cu măsură. "Matei va primi de la Iepuraş multe dulciuri, hăinuţe, jucării, dar cred că cel mai încântat va fi de o minge şi de faptul că o să-l ducem la Salină, să se joace acolo cu ea", spune ştiristul de la Pro Tv.

Nici Andi Moisescu şi Olivia Steer nu se abat de la tradiţii. "În fiecare an de Paşte ne strângem cu mic, cu mare la casa de la ţară a mamei, undeva la câţiva kilometri de Giurgiu. Probabil că distracţia noastră, a tuturor, va fi să-l punem pe David să ciocnească toate ouăle. Şi să îl dăm pe tobogan, căci asta îi va aduce Iepuraşul".

Ca să împace cele două familii, Iulia Vântur şi Marius Moga ajung şi la Iaşi, şi la Alba Iulia. "Depinde foarte mult şi de programul pe care îl voi avea la serviciu pentru că eu voi munci în weekend", ne-a mărturisit Iulia. Dacă Paştele catolic l-a petrecut la Bucureşti, pentru că avea repetiţii pentru "Dansez pentru tine", de data aceasta, Laura Cosoi îl va însoţi pe Smiley la familia lui, la Piteşti.

Bucate alese şi cadouri de la Iepuraş

Iuliana Tudor, prezentatoarea emisiunii "O dată-n viaţă" de la TVR1, îşi petrece Paştele împreună cu toată familia: soţ, cumnat, cumnată şi socri. "Cel mai mult îmi place să o ajut pe mama la pregătirea drobului. În privinţa curăţeniei, nu apuc să mai fac mare lucru, pentru că atunci când ajung eu acasă, treburile acestea sunt deja terminate...", spune Iuliana.

Chiar dacă ediţia emisiunii "Megastar" din această seară se va încheia cu o oră înainte de slujba de Înviere, moderatoarea show-ului de la Prima Tv, Andreea Raicu, va avea timp să se refugieze în sânul familiei, acolo unde petrece sărbătorile în fiecare an.

Vedeta postului Romantica, Ana Maria Prodan, este în Germania cu iubitul Laurenţiu Reghecampf, fetiţele ei, mama sa şi viitorii fini: Cristi Brancu şi Oana Turcu. Moderatoarei emisiunii "Pe contre" îi plac foarte mult sărbătorile pe care le petrece întotdeauna alături de cei dragi. Laurenţiu pregăteşte bucatele, iar Ana este ajutor de bucătar.

Întotdeauna casa este plină de prieteni. În fiecare an, Ana Maria vopseşte ouă alături de fetiţele ei, Sarah şi Rebecca. O altă tradiţie păstrată în familia Anei este cea legată de cadourile aduse de Iepuraşul de Paşte.
Tudor, matinalul de la emisiunea "E dimineaţă, naţiune!" difuzată de Naţional Tv, mărturiseşte că nu are timp să se implice în treburile gospodăreşti şi îşi aminteşte că, în copilărie, se bucura mai mult de Paşte decât acum.

Drept cadou, anul acesta, Tudor îşi doreşte să aibă succes şi în Japonia cu trupa Fly Project, a cărui membru este. În vara acestui an, Fly Project va lansa un album în Ţara Soarelui Răsare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite